Lucian Blaga – Retragerea din istorie a poporului roman , by Mutulica

Postat de Ina in Cu de toate pe 25 Mar 2012, 15:55

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza

       Are o biografie care seamana cu cea a poporului roman. A inceput sa vorbeasca abia la patru ani. Ar fi putut lua premiul Nobel pentru literatura, daca autoritatile romane de atunci  i-ar fi sprijinit candidatura. Ar fi putut fi o icoana a romanilor,  dar a ajuns sa  doarma in scara blocului in care in vremuri mai bune locuise. S-a lasat angrenat in Miscarea Legionara, distantandu-se de atitudinea mesianica si revansarda a ideologilor sai, dar a platit  pentru refuzul de  a se  angaja  politic de partea Partidului Comunist, fiind indepartat din invatamant si “promovat” bibliograf. S-a “reabilitat prin munca” si a ajuns ditamai seful peste filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei.

    ”Semintii revarsate din cosul  Mumei Noroadelor, semintii germanice, bunice, slave, bulgare, avare, pecenege , cumane, ungare, toate au venit , au stat, s-au dus sau au ramas. Multi dintre cei ramasi s-a intamplat sa fie absorbiti de buretele anonim  al unei populatii autohtone, care nu voia in niciun fel sa se lase tarata in ”istorie”. Aceasta este trasatura cea mai izbitoare a populatiei autohtone, in adevar, timp de  o mie de ani  aproape, preromanii si romanii manifesta un fel de atitudine instinctiva de autoaparare  care se poate numi boicot al istoriei. Ei nu se aduna in mase organizate  ca sa se lanseze  in actiuni de larga desfasurare, care i-ar fi ademenit, epic , in istorie. O populatie, in care catva timp a trait poate vag  amintirea unei vieti de tip major, boicota instinctiv pe urma chiar si fara de acea amintire, orice incercare de a o smulge din viata de tip organic si de a o atrage  in vartejurile si in apele istoriei. Ea presimtea ca aceasta istorie, ce se facea si se desfacea in protuberante inconsistente, nu putea in niciun chip sa fie a ei. ( Nota mea: aici se vede geniul adormit al unui popor ticalosit – intuieste ca niciunul din sistemele politice inventate pe lumea asta nu i se potrivesc, stie ca poate sa-si creeze un cadru existential mai bun , dar nu are incredere in fortele proprii ca sa iasa din apatie si sa-si ia soarta  in propriile maini).

     Nu mai putin populatia romaneasca fixata la un moment dat nu numai intr-un anume peisaj, ci si intr-un anume orizont interior, care formeaza cadrul sau stilistic, dezvolta  pentru ea o viata sufleteasca si materiala, religioasa si culturala, cand mai plina, cand mai redusa, o autonomie fireasca in limitele ingaduite de vitrege circumstante, totdeauna insa numai pana la malul alviei in care curge cu valuri galgaitoare ”istoria”. Orizontul interior  al acestei populatii era cel  ”mioritic”. (Nota mea: cei care vor sa ne schimbe si-au dat seama si au atacat insasi matricea spirituala a poporului roman ).  Acest orizont s-a constituit  ca un cadru al unui anume sentiment al destinului, si  coincidea  cel mai adesea  si cu mediul fizic ( plaiul ) in care s-a statornicit, cu deplasari sezoniere, omul roman. Sub unghiul organizarii vietii sociale, acest “orizont” nu se putea realiza prea amplu, din cauza  stapanirilor suprapuse: el se reducea la viziunea “tarii”; tara era alcatuita de obicei dintr-o vale intre liniile unor dealuri sau maguri. “Tara”, o entitate de natura aproape miraculoasa, o vietate tinuta laolalta si insufletita de magia unui rau , coincide  oarecum cu o unitate ritmica a spatiului mioritic. Autonomia acestor unitati, supuse exterior unei stapaniri straine, era desigur considerabila. Populatia romaneasca arata o rezerva impinsa pana la boicot - e vorba despre un boicot firesc si nu lucid organizat - fata de stapanirea recunoscuta exterior, dar nu launtric. (Nota mea: observati cum respecta poporul roman legislatia europeana , ganditi-va la cat este de greu sa faci liniste intr-un mijloc de transport in comun, s-au interzis  gratarele in spatiile  neamenajate special acestui scop  – ce credeti ca vor  face romanii? )

   Stapanirea, planand deasupra ca zodiacul, dar si schimbacioasa ca zodiacul, nu s-a dovedit niciodata in stare sa rapeasca pe romani in volbura istoriei ei. Acest boicot al istoriei, foc arzand sub cenusa marii linisti, era intelepciunea vitala a stramosilor nostri, darul cu care au fost binecuvantati deodata cu frunza verde.  (Nota mea: din pacate, daca vom continua sa cantam apatici din frunza, ne boicotam insasi viitorul nostru ca popor). Cand imprejurarile ingaduiau o  destindere, “tarile” romanesti respirau, facand exercitii de expansiune. Dar atat cladirea spatiului imperial, cat posibilitatile unei monumentale culturi (pentru o asemenea cultura se pusesera bazele populare deodata cu increstinarea romanilor) au fost zadarnicite printr-unul din acele fulgere  naprasnic-absurde care bantuie istoria omenirii (Nota mea: dominatia Portii Otomane nu a fost ceva absurd, autorul  este tributar educatiei sale religioase ).

    Retezarea posibilitatilor romanesti a fost de lunga durata. Un al doilea prilej atat de prielnic pentru desfasurarea pe plan major a matricei stilistice romanesti nu se va mai da niciodata romanismului. Nu faptul in sine ca tara trebuia inchinata sub o forma sau alta unei alte puteri era tragic, ci imprejurarea ca prin inchinare  se pierdea, in momentul cel mai hotarator,  odata pentru totdeauna, posibilitatea unei evolutii organice si firesti a romanismului. Atunci incepe de fapt “criza” poporului  romanesc, care de patru sute de ani se mentine aceeasi in felurite forme, metamorfozandu-se de la o generatie la alta. Temeiul acestei crize este intreruperea evolutiei firesti, ce fusese saltata atat de fagaduitoare si cu atatea realizari pe o linie majora in perioada voievodala pana in secolul al XVI –lea. (Nota mea : din pacate nici genialul Blaga nu a avut taria de a vedea adevarul: noi ne-am scuzat neputintele dand vina ba pe unguri, ba pe turci, ba pe rusi sau pe cine se mai nimerea sa treaca pe la noi. Am sperat mereu  ca o sa ni se  creeze conditii de catre altii, nu am fost in stare sa ne impunem conditiile ). Duhul romanesc se retrage inca o data din “ istorie “ , sau nu va mai participa la ea decat  tangential  sau in aparenta (Nota mea: asa cum continua sa o faca si in zilele noastre), incepe cu alte cuvinte in alt chip  un nou boicot al istoriei, de infatisari diferite, dupa regiuni .

   Vom asista acum iarasi vreme de cateva veacuri la acea specifica reactiune romaneasca de noncooperare cu istoria. E o  mangaietoare dovada de vitalitate  si de instinct  conservator acest mod de a reactiona. Nu toate popoarele ajunse in zonele neguroase ale ursitei sau infrante si subjugate manifesta aceasta reactiune “involutiva”. In adevar, cele mai multe popoare, mai maruntele, se lasa dupa infrangere ispitite sa participe la “istoria ” ce se face cu ele, peste ele, impotriva lor. Rezultatul e de obicei  disparitia lor, daca nu fizica, cel putin spirituala. Poporul romanesc  ”boicotand  istoria “ se retrage, mocnind interior, intr-o viata de tip organic; aceasta nu impiedica de loc ca arta taraneasca, arhitectura de stat, poezia si cantecul popular, sa traiasca chiar un timp de frumoasa eflorescenta , intr-o epoca pentru ele  “anistorica”. Recunoastem ca de asta data retragerea din istorie nu mai e asa de totala ca in varsta de mijloc. O clasa asa-zisa mai de elita, care nu inceteaza  sa participe la  ”istoria” ce se face prin blestemata substituire din partea altora pentru romani, se complace, cateodata destul de condamnabil, intr-un fel de ”surogat de istorie”. Pentru judecata domnilor romani  circumstantele sunt desigur atenuante : in adevar nu li se mai permitea  decat echilibristica, combinatii, intrigi, aventuri, din cand in cand cate o fapta buna, dar nu ”istorie”. (Nota mea: revine obsedant aceasta dorinta copilareasca de a  fi  lasati de popoarele vecine sa ne manifestam creativitatea, lucru care nu se putea face decat in dauna lor ) .

    Poporul a luat drumul  involutiei  si, ramanand cu sine insusi  s-a realizat uneori  intr-o  flora de o bogatie uluitoare,  pe un plan minor. Subliniem ca boicotul istoriei nu apare in nicio alta provincie asa de darz si de consecvent  ca la taranimea romaneasca din Ardeal. Iata cateva stralucite documente. Reforma a adus schimbari enorme in viata sufleteasca, cultural si politica a continentului. Ardealul a fost, precum se stie, printre  cele dintai  tari invadate de noul duh. Daca se dovedeste undeva eclatant  boicotul  istoriei, ca atitudine  si  reactiune romaneasca, este aici. Romanii persista in cochilia lor sateasca, stramoseasca, dispretuind chemarea ceasului lumii. Acelasi lucru s-a petrecut si in secolul al XVIII-lea cand catolicismul de stat a incercat decenii in sir sa atraga pe romani in istorie. Catolicismul a esuat (caci  capturarea unei parti a romanilor  a insemnat o simpla schimbare de firma . Unirea cu Roma  nu le-a putut altera  nici duhul religios , nici stilul cultural - Nota mea :  unirea cu Roma  a fost calul troian ce a permis educarea in spirit romanesc a generatiei care a facut posibila acea  zi inaltatoare , cand  Dumnezeu si-a intors fata catre noi -  1 Decembrie 1918 .

     In genere romanii s-au ferit, prin nepasare, sa participe  la o istorie  care nu era expresia  fiintei  lor. Nu mai putin insa ei s-au aparat din  rasputeri, cu izbucniri elementare, cand amestecul strain  le ameninta patrimoniul vietii lor de tip organic, matricea stilistica, samanta unui viitor presimtit, autonomia  saraciei lor  ( Nota mea: din pacate, astazi, asistam la o capitulare a acestui  spirit romanesc in fata asaltului mediatic occidental ).

    Din momentul in care s-a constituit o Romanie politica independenta, satul romanesc, con-chilia, putea desigur si fara alt descantec, sa-si emita substanta si sa iasa in sfarsit din atitudinea de noncooperare cu istoria si sa apuce iar calea  evolutiei ca sa umple cu ganduri si forme  proprii cadrele statului. Conchilia insa, desi treaza in felul sau, nu s-a putut dezvolta asa de repede cum cereau necesitatile de stat si reteaua complexa a interdependentei europene. Cochiliei i-ar fi trebuit timp, fiindca orice evolutie fireasca cere timp. Aceasta incetineala,  ce se intelege de la sine, a facut insa ca statul sa fie invadat de forme confectionate, straine si improprii. De altfel imprejurarea ca posibilitatile de noua evolutie ni s-au harazit de-abia intr-o faza de cultura europeana consumata  ne face cu neputinta  o evolutie absolut fireasca  (Nota mea: observam, din nou, limitele lui Blaga – de ce trebuie sa imitam forme ce nu ni se potrivesc, care au dat gres la alte popoare, cand putem sa ne croim singuri o haina potrivita noua?) Ne cuceream independenta prin virtuti proprii pe de o parte, dar si prin jocul fortelor europene. Nu puteam deci sa ne mentinem si sa ne dezvoltam ca stat decat integrandu-ne in Europa, si acceptand, de multe ori trecute prin nicio strunga , forme croite cu foarfeci straine. Satul romanesc , pastratorul matricei noastre stilistice, ramanea in urma; el isi lua un sfant si iritant  ragaz. (Nota mea: din nou perseverarea diabolica de a fi "ca Europa”! Deci am esuat atunci , ce credeti ca vom face acum , folosind aceleasi metode si dorind sa fim ceea ce nu putem fi, pentru ca nu ne sta in fire  ?) .

    Recunoastem ca nu se putea altfel. O evolutie fireasca urmeaza  urmeaza soapta unor pravili misterioase, ea nu se face la porunca si nici nu se poate accelera  pe cale chimica. De alta parte nu era deloc recomandabil sa nu acceptam anumite forme de circulatie europeana fara a ne expune din nou  primejdiei descompunerii (Nota mea : eternul  ”capul ce se pleaca, sabia nu-l taie” ). Sa invatam  pentru inca putin timp sfanta si iritanta rabdare. Satul, cu matricea sa stilistica, se gaseste in ofensiva impotriva tiparelor care nu sunt facute pentru fapturile noastre, si va umple incetul cu incetul, cu substanta proprie, atat pe taram material, cat si pe taram spiritual, cadrele vietii noastre de nivel major. Poate numai urechile noastre sunt de vina ca inca nu aud  cantecul cresterii si al inaintarii. Printre pacatele cele mai dureroase de care ne-am molipsit  in perioada de dependenta este desigur acela de a fi pierdut  simtul  viitorului, orizontul temporal al evolutiei si al liniei majore  (Nota mea : ne spunem mereu ca noi suntem prea mici pentru a ne opune si ca de vina sunt doar conducatorii ).

    In ciuda influentelor care isi disputa inutil pamantul nostru, in ciuda interferentelor care-si fac jocul nestatornic in tara si in sufletul poporului nostru, exista un “romanism “ in intelesul superior al unui complex, sau al unei constelatii , cu totul aparte, de determinante spirituale.

    Imprejurarea ca pana acum  matricea stilistica a fost impiedicata de vicisitudinile  veacurilor  sa se manifeste, in  intregime si consecventa cu sine insasi, altfel decat pe plan minor, ajungandu-se doar la o foarte infloritoare cultura populara (mai infloritoare decat a popoarelor apusene ), nu constituie  un element de bilant  definitiv .”

     Atat de aproape a fost Lucian Blaga de a ne da o harta spre viitor si ce departe  ne-a lasat de drumul care ne este scris  “in ursita” !

Comentarii (1)

16.12.2012, 16:53

foarte bun articolul,

Adauga comentariu
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

Portia de lumina

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

7490 puncte

6130 puncte

5470 puncte

5280 puncte

4620 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Cizmele lui Mos Nicolae
  • 29

    MA

  • 30

    MI

  • 01

    J

  • 02

    V

  • 03

    S

  • 04

    D

  • 05

    L

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Supa de legume cu soia

de ravanna 1

Supa de legume cu...

ieri la 21:05

Madlene

de Criss 6

Madlene

ieri la 18:07

Sarmalute din quinoa, la CrockPot

Sarmalute din...

ieri la 15:18