Nu merită efortul....

Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 11 Iun 2013, 06:12

Articol pe placul a 28 bucatarasi
comenteaza

De multe ori am avut discuţii cu cei care din anumite motive nu au înţeles rostul postului, al rugăciunii, al răbdării, cu acele persoane care nu s-ar apleca niciodată să facă o metanie ori o îngenunchere motivând dureri ale diferitelor organe ale corpului, care dureri dispar când e vorba de un joc, de un dans, de o paradă. Şi când spun asta nu judec şi nu critic, deoarece cum spuneam, aceste persoane nu realizează importanţa acestor acte şi folosul lor în timp, pentru că valoarea lor nu se vede în primele clipe, ci în clipele în care te aştepţi mai puţin, la  ananghie. Şi deoarece mulţi se întreabă ce rost au toate îngenuncherile, închinările, plecăciunile, posturile şi rugăciunea, am găsit de cuviinţă vă spun o povestioară cu Domnul Iisus Hristos şi sfântul Petru, păstrată în tradiţia bisericească. Aşa se face că într-o zi călduroasă de vară, sufocantă chiar, Mântuitorul mergea alături de apostolii săi prin văpaia amiezii şi toţi erau cu gândul să ajungă într-un loc răcoros unde să scape de arsurile soarelui. Mântuitorul mergea înaintea lor, Petru după El, apoi ceilalţi. În timpul mersului Mântuitorul a văzut o potcoavă aproape nouă în ţărâna drumului. Şi pentru că avea valoare în acele timpuri, când minereul de fier nu se extrăgea aşa de uşor ca azi i-a spus lui Petru: „Petre i-a potcoava asta că poate ne va folosi”! „E, Doamne,” a zis Petru, „ce să facem noi cu bucata asta de potcoavă pe căldura asta, nu merită efortul să mă aplec”. Şi  a lăsat-o. Hristos s-a aplecat, a luat-o şi au mers mai departe.

La intrarea într-un sat au dat peste o fierărie. Mântuitorul i-a lăsat pe apostoli în drum, a intrat, a vândut potcoava fierarului, a luat bănuţii şi au plecat. În mijlocul satului a găsit o femeie care vindea cireşe şi cu banii de pe potcoavă a cumpărat o poală de fructe. Apoi fără să spună nimic au continuat drumul în aceeaşi ordine. Când şi când, Mântuitorul da drumul unei cireşe pe jos, iar Petru însetat se apleca repede, o lua şi o mânca. Această scenă s-a repetat până când s-au terminat cireşele, moment în care Hristos s-a întors spre Petru şi i-a spus: „ai văzut Petre, te-ai aplecat de nenumărate ori când a fost vorba de mâncare, când a fost vorba de plăcere, dar pentru potcoava din care am cumpărat cireşele ai spus că nu  merită efortul”. Cam aşa se întâmplă  şi cu noi. Credem că nu merită efortul de a ne pleca şi apleca pentru Dumnezeu, dar suntem în stare să ne tăvălim pe jos şi să ne călcăm în picioare pentru folosul pântecelui. Concluzia, de data asta, o trageţi voi…

Comentarii (64)

12.06.2013, 20:31

Simo, las-o mai moale cu viteza, ascultă aici la mine, că ştiu cum e. Eu am fost vitezoman ani buni, iar după ce am sărit de milionul de km şofaţi, văzând câte se întâmplă pe şosele, am redus viteza binişor.
Altfel, mă bucur că ţi-a plăcut povestioara şi că ştii să-ţi faci autocritica când e nevoie.
Seară minunată şi la voi!

12.06.2013, 20:34

Lubita, e foarte adevărat că sunt multe "dedesubturi", dar de obicei sunt administrative, n-au forţa să îndepărteze relaţia cu Dumnezeu. E drept, cei ce caută doar senzaţionalul, nu se vor lipi niciodată cu adevărat cu sufletul de cele dumnezeieşti.
Mă bucur că ai trecut prin pagina mea. Seară minunată să fie şi la voi!

12.06.2013, 20:38

Alina, citeam rândurile tale şi mă gândeam că nu am cum să comentez. Enorm de mult mă bucur că aici pe site, alăturii de veselii bucătăraşi, ai găsit un pic de destindere, de deschidere. Şi dacă şi rândurile mele ţi-au folosit, înseamnă că Dumnezeu a lucrat în osteneala mea, rodind cumva, invizibil, în mintea şi sufletul celor ce citessc, mesajele transmise.
Seară bună să fie la voi!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta gustoasa de pasca fara aluat, cu fistic si fulgi de ciocolata

ieri la 12:38

Prajitura cu banane si mere - Un desert rapid si aromat

de oanapl 7

pe 14.04 la 21:13

Reteta de desert rapid cu mandarine si ciocolata

pe 14.04 la 14:24

Reteta de bruschete savuroase cu carnea ramasa

pe 14.04 la 11:37

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5425 puncte

laura_n

2133 puncte

Rocsi

1668 puncte

Caty

1258 puncte

oanapl

1127 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată

Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult

Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!