Saptamana Patimilor

Postat de Micutza Luana in Cu de toate pe 16 Apr 2014, 14:33

Articol pe placul a 10 bucatarasi
comenteaza


Săptămâna Mare, ultima Săptămână a Postului Paștelui, numită și Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti sufletele credincioșilor pentru a primi Învierea Domnului. 

Potrivit tradiției, în această săptămână, se face curățenie generală în casă, se mătură curțile, se repară gardurile, se aerisesc toate hainele, așternuturile și covoarele.

Se spune că în această săptămână bărbații trebuie să muncească la câmp până, cel târziu, în ziua de joi, când revin în gospodărie pentru a-și ajuta soțiile la treburile casnice.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

În Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă. 

Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe. Bărbații aprind focuri rituale în curți, pentru sufletele morților care se reîntorc acasă.

Joia Mare este ziua în care se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca și cozonacii.

În Joia Mare, oamenii merg la biserica să se spovedească și împartașească. Seara, lumea se duce la priveghi, la denie, toți în haine de doliu, făcute din panză albă și cusute cu negru.

Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră. 

Ultima vineri din POSTUL MARE este numită Vinerea Paștilor, VINEREA PATIMILOR, VINEREA NEAGRĂ, VINEREA SEACĂ sau VINEREA MARE. Conform tradiției creștine este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoșesc. Din această cauză VINEREA MARE este zi de post negru.

În VINEREA MARE este interzis a se face copturi. Există credința că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptura nu este mâncată nici măcar de pești.

În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se ține post negru, nu se face treabă sau mâncare, unii se scaldă în râuri pentru a fi sănătoși tot timpul anului și seara se merge la biserică pentru Prohod.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi și să facă ultimele retușuri la hainele noi pe care urmează să le poarte de Paște.

De obicei, în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul Mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiționale.

În Sâmbăta Mare fiecare gospodină își pregătește cu grijă coșul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfințire.

În el așterne un ștergar curat și așează o lumânare albă, apoi ouă roșii, pască, cozonac, o bucată de slănină, mușchi de porc, șuncă special preparată, zahăr, făina etc.

Comentarii (3)

16.04.2014, 15:19

Frumos
tu le-ai prezentat pe toate intr-un articol , eu am luat fiecare zi in parte

16.04.2014, 17:41

claudia

18.04.2014, 18:40

Adauga comentariu
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

Portia de lumina

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

13900 puncte

7700 puncte

6830 puncte

6560 puncte

5200 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brioşă belgiană  - Cougnolle (ou cougnou)

Brioşă...

ieri la 22:04

Muschiulet de porc in foietaj, cu sos de ciuperci cu smantana

de Rocsi 9

Muschiulet de...

ieri la 20:20

Tort cu crema de mascarpone, zmeura si piersici

Tort cu crema de...

ieri la 19:41

Coltunasi moldovenesti cu branza dulce

de Criss 6

Coltunasi...

ieri la 15:04

Foietaj cu nuca si pasta de macese

Foietaj cu nuca...

pe 05.12 la 20:21