Foi de brick tunisiene

de Catalina L in Aperitive / Garnituri, 25 Iul 2016 | 394 vizualizari

 

Astazi 25 iulie este ziua Republicii in Tunisia. Independenţa ţării a fost recâştigată in anul 1956 !


Noua conducere în frunte cu Habib Bourguiba (fostul prim ministru)- a adus schimbări importante în viata politică şi socială a ţării. Bourguiba a văzut în fortele islamice puteri de reţinere.


A slăbit puterea asupra societăţii a conducătorilor religioşi, le-a îndepărtat din învăţământ şi justiţie. A lichidat tribunalul Saria. A confiscat averea persoanelor care deţineau bisericile si instituţiile religioase.


Tunisia, fără să prevadă egalitatea între sexe, este din 1956 ţara arabă care acordă cele mai multe drepturi femeilor.


În anul 1987 ministrul de interne Zine el–Abidineben Ali, a declarat că Bourguiba nu mai este capabil mental să–şi continuie activitatea şi l-a pensionat într-un palat din afara oraşului Monastir.


Ben Ali a reuşit să liniştească opoziţia islamică, cu un pelerinaj în Mekka şi prin declararea că sărbătorirea Ramadanului va fi obligatorie. Puterea lui câştigată foarte rapid a fost obiectata şi de propriul partid. La alegerile din 1994 partidul opoziţional nu s-a prezentat şi a câştigat numai 1% fata de cei 97,7% câştigaţi de Ben Ali. 


În zilele de azi politica nu este o temă de conversaţie populară (adică nu este recomandata) în Tunisia. Mulţi Tunisieni îşi exprimă admiraţia faţă de conducerea lui Ben Ali. În timpul conducerii lui, politica externă a Tunisiei a devenit o politică cu orientare vestică, iar stabilitatea ţării este cunoscută ca o ţară sigură în acest teritoriu.


( sursa : http://www.tunisia-online.ro/)


Va prezint cu aceasta ocazie o reteta de brick. De obicei, sunt cu carne sau cu ton.


Va propun o alternativă vegetariana cu cartofi și praz.


Dacă va ramane un pic de piure de cartofi, faceti aceasta reteta. Este rapid si delicios.

 

INGREDIENTE

  • 5 foi de brick
  • 3 cartofi
  • 1 praz
  • 1 ou pentru fiecare brick
  • 100g cascaval sau brânză rasă
  • patrunjel tocat
  • boia de ardei,
  • coriandru pudra
  • sare și piper
  • harissa (opțional)
  • ulei de măsline
Portii: 5
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Foi de brick tunisiene:

Se spală prazul și se taie marunt. 

Rumeniti prazul într-o tigaie cu un pic de ulei de măsline. Lasati sa se raceasca. 

Fierbeti cartofii cu tot cu coaja in apa cu sare. 

Cand sunt fierti treceti-i prin apa rece pentru a-i decoji mai repede.

Indepartati coaja si presati-i cu o furculita (sau la robot).

Se adauga boia de ardei, patrunjelul tocat, coriandrul  si prazul. 

Se condimentează cu sare, piper si harissa. 

Se amestecă bine pentru a obține o pastă omogenă. 

Punem o foaie de brick pe o farfurie. Pliati marginile pentru a obține un pătrat.

Se pune umplutura în centrul foii in forma de cerc și se pune oul în mijloc.

Se presară deasupra brânză rasă.

Uniti fiecare margine una față de cealaltă pentru a obține în cele din urmă un triunghi.

Intr-o tigaie se încălzește un pic de ulei. Se prajesc foile de brick umplute  timp de 1-2 minute pe fiecare parte.

Se scot pe un prosop de hârtie.

Serviti-le cu o salata verde sau simple acompaniate cu lămâie.

 

 

TIPS-URI

1

Dacă nu vă place galbenusul moale care curge, le puteți prăji un pic mai mult.

RETETA IN IMAGINI

retete culinare - Foi de brick tunisiene 451735
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451736
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451737
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451738
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451739
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451740
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451741
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451742
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451743
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451744
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451745
retete culinare - Foi de brick tunisiene 451746

COMENTARII (15)

miki_a 1

26.07.2016, 09:59

Imi place reteta!

mirela0911 1

27.07.2016, 22:38

Interesante!

noiinbucatarie 1

04.08.2016, 11:40

COMENTEAZA

Portia de lumina

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

13900 puncte

7700 puncte

6830 puncte

6560 puncte

5200 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Foietaj cu nuca si pasta de macese

Foietaj cu nuca...

ieri la 20:21

Mancare de ciuperci pleurotus cu praz

Mancare de...

ieri la 19:29

Covrigi sarbesti

de stefy_a 3

Covrigi sarbesti

ieri la 18:25

TarteTatin - Tarta rasturnata cu mere

TarteTatin -...

ieri la 14:55