Gogoșari întregi murați

de Rita Ilies in Muraturi, 27 Sep 2015 | 10388 vizualizari

 

Pentru că nu v-am adus încă nicio rețetă de murături, m-am gândit ca în această toamnă să vin și eu cu câteva preparate pentru ”la iarnă”.
Gogoșarii murați sunt printre preferații mei, însă, cred că cei mai gustoși sunt cei conservați întregi. Semințele și cotorul acestora le dă un gust aparte.

 

INGREDIENTE

  • 3 kg gogoșari
  • ardei iuți ( opțional )
  • 1 l oțet concentrație minimă 9%
  • 2 l apă
  • două linguri cu miere
  • zahăr după gust ( aproximativ 500 g )
  • 60 g sare grunjoasă neiodată
  • 3 foi de dafin
  • amestec de condimente pentru murături ( semințe de muștar, ienibahar, coriandru, piper, etc. )
  • câteva tije dintr-o rădăcină de hrean
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gogoșari întregi murați:

   Am pus la fiert apa și oțetul într-o oală. Când a început să dea în clocot am redus focul, am adăugat condimentele, sarea, mierea și zahărul. Am amestecat până când zahărul s-a topit, apoi am dat oala de-o parte.

   Am pregătit borcane de 720 ml pe care le-am spălat foarte bine și le-am sterilizat. De asemenea am pregătit o altă oală cu apă clocotită în care am opărit gogoșarii.

 Am spălat gogoșarii sub jet de apă rece. Pentru că i-am cules după ploaie și erau ușor murdari cu pământu i-am curățat cu o perie de dinți ( am ales această perie pentru că pătrunde foarte ușor în cutele gogoșarului ) pentru a fi sigură că nu rămân impurități sub marginile cotorului.

   Am tăiat codița cotorului pentru a economisi spațiu în borcane și am crestat în 4 gogoșarii pentru a verifica dacă sunt curați și nu au paraziți. Dacă sunt stricați în interior și-i puneți astfel la murat nu doar că nu-i veți putea consuma, dar veți pierde întreg conținutul din borcan pentru că acesta se va altera.

   Am opărit gogoșarii crestați apoi i-am scos într-un vas încăpător pentru a se răci ușor.

   I-am așezat în borcane împreună cu ardeiul iute și tijele de hrean ( mie mi-au intrat câte 3 gogoșari într-un borcan, însă dacă aveți borcane mai mari le puteți folosi cu încredere; eu nu am avut. :) ) Am adăugat amestecul fierbinte în borcane cât să acopere gogoșarii. 

   Am înfiletat bine capacul și am ”înfofolit” borcanele cu prosoape de bucătărie. Următoarea zi le-am depozitat în cămară la loc întunecos. 

   Se pot consuma după aproximativ două, trei săptămâni. 

   După aceeași rețetă am pus și ardeii iuți, doar că în cazul acestora, am lăsat apa cu oțet și condimente să se răcească complet. Stau foarte bine și rămân tari, crocanți.

 

TIPS-URI

1

Este indicat să aveți mai mulți gogoșari la îndemână pentru a compensa eventualele pierderi în momentul în care-i crestați și îi verificați.

2

Puteți folosi bețișoare de la înghețata pe băț pentru a împiedica gogoșarii să se ridice în borcan.

Daca ti-a placut reteta noastra "Gogoșari întregi murați" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

Rita Ilies 1

28.09.2015, 14:08

mihaelar63 1

28.09.2015, 17:13

Buni gogosarii acesia la casa omului la iarna

Rita Ilies 1

28.09.2015, 18:04

Așa e! Sunt excepționali!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Castraveti murati