Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette

de Catalina L in Aperitive / Garnituri, 21 Feb 2015 | 845 vizualizari

 

Reblochon = o brânză cu denumire de origine controlată, obţinută din lapte crud.

Istoria anecdotică a brânzei reblochon datează din timpul Evului Mediu francez, când fermierul trebuia să plătească seniorului o dare pentru păşunatul vacilor pe alpaje. Suma era proporţională cu cantitatea de lapte produsă, dar putea fi plătită şi în natură, laptele servind, în acest caz, la fabricarea brânzei numite "tomme", rezervată seniorilor şi celor înstăriţi. Ca să plătească mai puţin, fermierul isteţ practica o mulgere (blocher) incompletă, pe care o termina după ce trecea perceptorul; astfel, avea loc o a doua mulgere (re-blocher) în urma căreia se obţinea un lapte mult mai gras.
Pentru că nu putea fi păstrat mult timp, acest lapte era transformat într-o brânză moale pentru consumul personal al fermierului, denumită reblochon.
Delicată şi păstrătoare a tuturor savorilor alpine, ca să fie corect apreciată (miros, culoare, consistenţă), brânza aceasta trebuie asociată cu vin local şi pâine la cuptor, pregătită din făină integrală.
La începutul secolului, producţia anuală de reblochon nu depăşea 40 de tone, însă, o dată cu creşterea numărului de turişti hibernali, brânza şi-a găsit locul pe mese, mai ales datorită invenţiei tartifletei (de la numele cartofilor din compoziţie), mâncarea schiorului foaaaarte flămând.

 

INGREDIENTE

  • 1 mic Reblochon de Savoie
  • 8 cartofi
  • 150 g bacon taiat bucatele
  • 1 ceapa,
  • 1 catel de usturoi
  • 2 linguri de smantana
  • sare
  • piper
  • un pic de unt
Portii: 4
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette:

Fierbeti cartofii întregi. Se curata si se taie in cuburi sau felii. 

Se taie marunt ceapa și usturoiul și se calesc cu un pic de unt. 

Se adauga baconul, se coloreaza si apoi se pun cartofii. Gatiti inca 5 min.

Adăugați smantana, un pic de sare și piper, lăsați cartofii sa se înmoaie câteva minute înainte de a transfera totul într-un vas de copt. Taiati Reblochon-ul în două pe direcția grosimii și puneți-l peste cartofi. 

Coaceți în cuptorul fierbinte (220 ° C) timp de 20 până la 30 de minute.

Serviti cu o salata verde sau cu salata de  roșii, sau cu muraturi.

Simplu si bun ramane sa gasiti Reblochon-ul........

Poftă Bună !!!!!

 

TIPS-URI

1

branza se poate congela

RETETA IN IMAGINI

Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-0
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-1
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-2
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-3
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-4
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-5
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-6
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-7
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-8
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-9
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-10
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-11
Gratin de cartofi cu branza Reblochon - Tartiflette-12

COMENTARII (12)

Catalina L

Catalina L 1

21.02.2015, 14:55

MotanLaOale

MotanLaOale 1

21.02.2015, 15:48

Rocsi

Rocsi 1

21.02.2015, 22:20

COMENTEAZA

Portia de lumina

La gura sobei

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

TOP
utilizatori

Valclaudia

13900 puncte

Constelatialeu

7700 puncte

mirela0911

6830 puncte

Rocsi

6560 puncte

merisor

5200 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Bulz dacic
  • 02

    V

  • 03

    S

  • 04

    D

  • 05

    L

  • 06

    MA

  • 07

    MI

  • 08

    J

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!