Pulpe de miel aromate

de Panacris in Oaie, 7 Mai 2013 | 4790 vizualizari

 

Bineînțeles că friptura de miel nu putea lipsi de pe masa festivă!

 

INGREDIENTE

  • pulpe de miel din spate 2 bucăți,
  • usturoi 2 căpățâni,
  • slănină afumată cca. 50 g,
  • ulei de măsline,
  • vin alb demisec 300-400 ml,
  • lămâie 2 bucăți,
  • sare iodată,
  • piper proaspăt măcinat,
  • mix de ierburi provencale (rozmarin,tarhon, cimbru, asmățui, măghiran, lavandă), le găsiți la LIDL;),
  • mix de brocoli, conopidă, morcovi.
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pulpe de miel aromate:

Carnea de miel se spală, se înțeapă din loc în loc, iar în înțepătură se pune câte o bucățică de slănină sau usturoi. Se freacă cu puțină sare, piper, ierburi provencale și se pune într-un amestec (baiț) de vin, ulei de măsline și zeama de la o  lâmâie. Cealaltă lămâie se taie rondele și se așează peste carne. Se acoperă și se lasă la rece, eventual frigider, de seară, până dimineață. A doua zi se pune la cuptor, încălzit în prealabil, cca. 25 de minute descoperită pentru a prinde culoare, apoi se acoperă și se la să la prăjit cca. 35 de minute la foc mediu, întorcându-se din când în când, friptura. Spre final se adaugă mix-ul de brocoli, conopidă și morcov, lăsîndu-se încă vreo 15 minute, până ce se gătesc legumele. Se servește ca atare sau cu garnitură de legume, găluște de pâine, piure de cartofi, salată de sezon, etc.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pulpe de miel aromate" nu uita sa-i faci un review.
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5425 puncte

laura_n

2133 puncte

Rocsi

1668 puncte

Caty

1258 puncte

oanapl

1127 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată

Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult

Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
RETETA RECOMANDATA
Pulpa de miel gatit cu bere