Salata de boeuf

de Antonia in Aperitive / Garnituri, 14 Oct 2011 | 9872 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • 1 kg piept de pui (de preferinta dezosat, pentru a va fi mai usor la preparare). Se poate folosi carne de vita, carne de curcan sau carne de porc (fara grasime)
  • 4 morcovi mari sau 5 morcovi de marime medie
  • 3 radacini de patrunjel
  • ½ telina de marime medie
  • 3 cartofi mari sau 4 cartofi de marime medie
  •  400 g castraveciori murati (de preferinta castraveciori in saramura)
  • 400 g mazare fina (de preferinta mazare la borcan)
  • ½ conserva de porumb dulce
  •  ¼ ceapa de marime medie
  • ½ legatura patrunjel verde
  • 2 cuburi Maggi – Secretul gustului (gust de gaina)
  • sare de mare fin macinata
  • piper negru fin macinat
  • zeama de lamaie (optional)
  • 2 oua mari
  • 1 ½ lingurita mustar dulce
  • ulei de floarea soarelui (pastrat la temperatura camerei cateva ore anterior prepararii)
  • 1 borcan mic cu iaurt cremos sau doua linguri de smanatana, pastrate 1 ora la temperatura camerei (optional)
  • Pentru ornat: puteti folosi dupa preferinta (si imaginatie) morcovi rondele, radacini de patrunjel rondele, castraveciori murati, boabe de mazare, boabe de porumb, ceapa, frunze de patrunjel verde, frunze de patrunjel uscate si maruntite, albus de ou, mustar, maioneza, gogosari murati, masline, pasta de ardei iute sau dulce (o puteti cumpara in tub, pentru a va fi mai usor atunci cand ornati), etc.
Portii: -
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de boeuf:

Alegeti o oala mare (pentru cantitatile prezentate mai sus, aveti nevoie de o oala de 10 litri) in care sa preparati cu usurinta amestecul necesar. Va reamintesc inca o data ca din cantitatile enumerate mai sus veti obtine o cantitate mai mult decat generoasa de salata de boeuf.

Carnea de pui (pieptul de pui dezosat), se dezgheata, se spala, se taie bucati mari si se pune la fiert intr-o oala cu 2 litri apa rece. Cand apa fierbe, se scot din oala aproximativ 100 ml apa, in care se dizolva 2 cuburi Maggi – Secretul gustului (gust de gaina). Cand acestea au fost complet dizolvate, se adauga in oala in care fierbe carnea de pui. Se lasa carnea la fiert, in oala semi-acoperita, incercand din cand in cand consistenta acesteia cu furculita. Din cand in cand indepartati spuma care se formeaza cu o spumiera. Atunci cand carnea este fiarta, se strecoara, pastrand intr-o oala apa in care aceasta a fiert pentru a prepara (daca doriti) ulterior supa de pui. Carnea de pui se lasa sa se raceasca, se taie marunt si se aseaza intr-o oala mare, pregatita anterior, in care urmeaza sa fie preparat amestecul.

Morcovii se curata, se spala, se taie bucati mari si se pun la fiert intr-o oala cu apa rece. Cand apa fierbe, se adauga putina sare. Se lasa morcovii la fiert, incercand din cand in cand consistenta acestora cu furculita. Morcovii nu se fierb prea tare (atunci cand incercati consistenta lor cu furculita, nu trebuie sa fie foarte moi), pentru a putea fi taiati cu usurinta. Atunci cand morcovii sunt fierti, se strecoara, pastrand in oala apa in care acestia au fiert, pentru a prepara ulterior (daca doriti) supa. Morcovii fierti se taie marunt (cubulete) si se adauga peste carnea de pui maruntita, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare. Nu trebuie sa amestecati compozitia energic pentru a nu zdrobi legumele fierte. Puteti pastra, dupa dorinta, cateva rondele de morcovi fierti pentru a orna salata de boeuf la final.

Radacinile de patrunjel se curata, se spala, se taie bucati mari si se pun la fiert intr-o oala cu apa rece. Cand apa fierbe, se adauga putina sare. Se lasa radacinile de patrunjel la fiert, incercand din cand in cand consistenta acestora cu furculita. Atunci cand radacinile de patrunjel sunt fierte, se strecoara, pastrand in oala apa in care acestea au fiert, pentru a prepara ulterior (daca doriti) supa. Radacinile de patrunjel fierte se taie marunt (cubulete) si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare. Puteti pastra, dupa dorinta, cateva rondele de radacini de patrunjel fierte pentru a orna salata de boeuf la final.

Telina se curata, se spala, se taie bucati mari si se pune la fiert intr-o oala cu apa rece. Cand apa fierbe, se adauga putina sare. Se lasa telina la fiert, incercand din cand in cand consistenta acesteia cu furculita. Atunci cand telina este fiarta, se strecoara, pastrand in oala apa in care aceasta a fiert, pentru a prepara ulterior (daca doriti) supa. Telina fiarta se taie marunt (cubulete) si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare.

Cartofii se curata, se spala, se taie bucati mari si se pun la fiert intr-o oala cu apa rece. Cand apa fierbe, se adauga putina sare. Se lasa cartofii la fiert, incercand din cand in cand consistenta acestora cu furculita. Atunci cand cartofii sunt fierti, se strecoara, pastrand in oala apa in care acestia au fiert, pentru a prepara ulterior (daca doriti) supa. Cartofii fierti se taie marunt (cubulete) si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare. Daca nu sunt folositi la scurt timp dupa ce au fost fierti, cartofii isi schimba culoarea. Din acest motiv, cartofii se fierb si se taie cubulete numai dupa ce restul legumelor au fost deja fierte si maruntite.

Castravetii murati se scurg (in sita), se indeparteaza capetele castravetilor apoi se taie marunt (cubulete) si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare.

Mazarea se scurge si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare. Daca vi se pare ca mazarea este tare, o puteti fierbe in apa aproximativ 5 minute.

Porumbul se scurge si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare.

Ceapa se curata, se spala, se taie marunt (cubulete) si se adauga peste amestecul maruntit, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare.

Patrunjelul verde se spala, se toaca marunt (dupa ce in prealabil s-au indepartat capetele coditelor) si se adauga peste amestecul pregatit anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare. Puteti pastra, dupa dorinta, cateva frunze de patrunjel pentru a orna salata de boeuf la final.

La final, trebuie sa aveti in oala un amestec format din ingredientele enumerate mai sus (carnea de pui, morcovii, radacinile de patrunjel, telina, cartofii, castravetii murati, ceapa si patrunjelul verde, maruntite, mazarea si porumbul). Amestecati usor compozitia cu o lingura de lemn.

Se condimenteaza amestecul cu putina sare (o parte din ingrediente au fost fierte in sare) si piper negru fin macinat, dupa gust.

Optional se poate adauga amestecului putina zeama de lamaie, dupa gust.

Maioneza: Aparent, maioneza constituie ”piatra de incercare” a salatei de boeuf, insa exersand, veti vedea ca lucrurile nu stau tocmai asa...

Se pune la fiert in apa cu sare un ou. Se fierbe oul timp de 10 minute. Dupa ce oul s-a racit, se decojeste si se separa cu grija albusul de galbenus.

Albusul fiert se poate pastra (dupa preferinta) pentru a orna la final salata de boeuf. Daca nu aveti nevoie de albusul fiert pentru ornare, il puteti taia cubulete si il puteti adauga amestecului pregatit mai sus.

Galbenusul fiert se pune in castronul in care urmeaza sa preparati maioneza. Se zdrobeste foarte bine galbenusul fiert cu ajutorul unei furculite sau se trece printr-o sita, pentru a permite ulterior omogenizarea compozitiei mai usor.

Se separa albusul de galbenusul oului crud. Galbenusul crud se aseaza in castron, alaturi de galbenusul fiert. Se adauga 1 ½ lingurita de mustar dulce sau 1-2 lingurite zeama de lamaie si se amesteca cu o lingura de lemn intr-un singur sens (in sensul acelor de ceasornic), continuu, omogenizand compozitia. Dupa ce compozitia s-a omogenizat, se adauga ulei de floarea soarelui (pastrat la temperatura camerei), ”in fir”, treptat, la inceput putin (aproximativ o lingurita), amestecand intr-un singur sens (in sensul acelor de ceasornic) si continuu. Adaugati din nou ulei numai dupa ce uleiul adaugat anterior a fost complet incorporat in compozitie, iar aceasta din urma este omogena. Operatiunea se continua in acelasi mod pana ce maioneza sporeste in cantitate si devine consistenta. Ideal ar fi ca sticla de ulei sa fie prevazuta cu un dop special, prevazut cu un tub subtire, cu ajutorul caruia sa puteti adauga ulei ”in fir” exact atat cat doriti (puteti cumpara astfel de dopuri din comert).

Daca maioneza devine prea consistenta, o puteti stropi cu o lingurita cu apa rece, caci in acest mod ea se inmoaie si veti putea incorpora mai usor uleiul.

La sfarsit, puteti adauga maionezei, dupa preferinta, un borcanel mic de iaurt cremos sau doua linguri de smanatana, pastrate 1 ora anterior prepararii la temperatura camerei.

Atunci cand incepeti sa preparati maioneza, este bine sa aveti la indemana putina zeama de lamaie sau mustar, in eventualitatea in care aceasta ”se taie”. Zeama de lamaie si mustarul sunt modalitatile cele mai simple si mai rapide pentru ”a drege”  maioneza taiata. Cel mai adesea maioneza ”se taie” fie datorita faptului ca uleiul folosit este rece, fie datorita faptului ca se adauga prea mult ulei la inceput.

Maioneza astfel pregatita se imparte in doua parti (este suficienta o impartire aproximativa). Cea mai mare parte se adauga amestecului preparat anterior, amestecand usor cu o lingura de lemn pentru omogenizare. O mica parte din maioneza se pastreaza pentru a orna suprafata salatei de boeuf.

Amestecul pregatit se pune in vase. Suprafata sa se netezeste cu o lingura. Deasupra amestecului astfel pregatit se toarna maioneza pastrata pentru ornare, netezind suprafata cu o lingura. Daca aveti ceva mai multa rabdare, puteti pune amestecul pe un platou, modelandu-l cu o spatula sub forma unui tortulet. Deasupra lui turnati ulterior maioneza pastrata pentru ornare, netezind suprafata.

Salata de boeuf se orneaza dupa imaginatie, folosind morcovi rondele, radacini de patrunjel rondele, castraveciori murati, boabe de mazare, boabe de porumb, ceapa, frunze de patrunjel verde, frunze de patrunjel uscate si maruntite (cumparate in plic din comert), albus de ou fiert, mustar, maioneza, gogosari murati, masline, pasta de ardei iute sau dulce. Puteti forma petale de flori din rosii decojite sau gogosari murati, frunzulite din foi de salata sau din castraveciori murati.

                           Va doresc zile frumoase alaturi de cei dragi!

 

TIPS-URI

1

Desi laborios, este important sa fierbeti fiecare leguma separat, pentru ca acestea sa isi pastreze aroma si gustul.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de boeuf" nu uita sa-i faci un review.

COMENTARII (21)

Panacris 1

25.10.2011, 11:12

Buna salata! Ce am observat ca ai imbogatit salata clasica de boeuf cu porumb si ceapa!!!
Faptul ca ai detaliat asa in amanunt reteta este foarte bine pentru gospodinele incepatoare, mai sunt unele fete care nu stiu nici macar un ou sa fiarba!!! Succes in continuare si la cat mai multe postari !

marcela1979 1

30.12.2011, 15:26

arata foarte bine

gio 1

19.12.2013, 00:38

COMENTEAZA

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

5425 puncte

laura_n

2133 puncte

Rocsi

1668 puncte

Caty

1258 puncte

oanapl

1127 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată

Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult

Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
RETETA RECOMANDATA
Aperitiv chiftelute de dovlecei la cuptor