Tocanita de cartofi cu carne de vita

de gaby_duceag in Vita, 9 Apr 2013 | 15852 vizualizari

 

-Mama, imi mai pui?ca e asa de buna!
-Hai ca-ti dau de la mine.
-Nuuu, vreau din bucatarie.
-Lasa tu ca iti dau eu ca trebuie sa-i lasam si lui tata, ca nu am facut multa.
-Nu-i nimic, mi-o dai mie si lui ii faci o omleta ceva .
:))

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente
  • 6-700 gr carne de vita
  • 5-6 cartofi potriviti ca marime
  • doua cepe
  • doi morcovi
  • 5-6 linguri ulei
  • o lingurita boia de ardei
  • o lingura pasta de tomate
  • cativa catei de usturoi, dupa gust
  • sare
  • piper
  • in plus - in cazul meu- lapte
  • am lasat carnea de vita in lapte , peste noapte; o fragezeste tare bine
Portii: -
Timp de preparare: sub 15 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tocanita de cartofi cu carne de vita:

O mancare banala si simpla pe care copiii mei o papa intotdeauna cu pofta.
O fac cu orice fel de carne, vita, porc, pui.

Intr-o cratita cu fund dublu pui uleiul si-l lasi sa se incinga bine.
Adaugi carnea taiata cubulete, dar nu prea mici ca scade mult la fiert.
O rumenesti frumos pe toate partile dupa care adaugi ceapa curatata si tocata si morcovul curatat, spalat si taiat felioare. Mai calesti 5 minute dupa care adaugi apa fierbinte, dar nu exagerat de multa, sa treaca de doua degete peste nivelul carnii.Pui putina sare, capacul, pe care-l lasi usor ferit, si lasi la fiert initial la foc iute , pana da in clocot, apoi la foc mic, timp de o ora.
Intre timp curata cartofii, spala-i si taie-i in 4.
Verifica cat de fiarta e carnea, daca e tare o mai lasi 10-20 minute , daca nu adaugi acum cartofii si completezi cu apa, cat sa cuprinda intreg continutul din cratita. Mai pui sare  si pui din nou capacul.
Fierbi cam 20-25 minute la foc mic timp in care amesteci de 2/3 ori.
Nu e nevoie sa ingrosi sosul cu nimic, o va face amidonul din cartofi.
Adaugi boiaua, pasta de tomate (daca vrei mai multa...n-am nimic impotriva :)) ), si in ultimele 5,6 minute usturoiul pisat.
Vezi daca mai trebuie sare, pui si putin piper si gata.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocanita de cartofi cu carne de vita" nu uita sa-i faci un review.
 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Tocanita de vita cu painici