Tort cu ciocolata, foi de ciocolata...ciocolata...ciocolata...

de Oana in Torturi, 8 Ian 2012 | 12401 vizualizari

 

Tort pentru Ionutul meu :) La multi ani, Vlad-Ionut!
Este un tort pe care il facem destul de des cand l-am descoperit la Natalia, absolut delicios!

 

INGREDIENTE

  • Foi de ciocolata:
  • 6 galbenusuri
  • 5 albusuri
  • 150 g zahar
  • 1/2 lingurita zeama de lamaie
  • 3 linguri apa fierbinte
  • 2 linguri rase cu cacao
  • 5 linguri cu faina
  • 2 linguri cu amidon
  • unt pentru uns 
  • Crema de ciocolata:
  • 600 ml smantana pentru frisca la dorna
  • o ciocolata si jumatate cu lapte
  • o ciocolata amaruie
  • Sirop:
  • 3 linguri cu apa
  • 2 linguri cu zahar
  • 2 linguri lichior de ciocolata
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu ciocolata, foi de ciocolata...ciocolata...ciocolata...:

Se prepara intai crema. Ciocolata rupta bucatele se amesteca cu smantana pentru frisca, intr-un vas cu pereti dubli. Se pune pe foc mic si se amesteca pana se topeste ciocolata, fara sa fiarba! Se lasa apoi la rece. Cum afara a fost foarte frig, eu am pus oala cu crema in balcon vreo 3 ore si s-a intarit super :) Din pacate eu nu am avut decat 2 cutiute mici de smantana, deci 400 ml si 2 ciocolate, asa ca mi-a iesit mai putina crema si nu mi-a ajuns sa imbrac si tortul. Dar daca puneti toata cantitatea se imbraca super pe toata suprafata. Eee...e tare bun oricum!! :))

Buuun! Dupa ce am facut crema ne apucam de foi. Din compozitia de foi ies 8-10 bucati. Incalzim cuptorul la foc mediu. Pe doua hartii de copt desenam doua cercuri de 20 cm, cu ajutorul unei farfurii. Vom coace simultan cate doua foi, sa mearga treaba mai repede. Foile se tin 5 minute in cuptor, pana incep sa se rumeneasca usor marginile. Atentie mare sa nu se arda, se coc foarte repede!

Se separa galbenusurile de albusuri. Galbenusurile se bat cu 100 g zahar pana se albesc si se umfla. Cacaoa se dizolva cu apa fierbinte si se toarna in fir subtire peste galbenusuri. Se adauga faina amestecata cu amidonul, putin cate putin, cel mai bine cernuta deasupra. Se bat albusurile cu 50 g zahar si zeama de lamaie si se adauga apoi peste galbenusuri, in trei prize, amestecand usor cu o lingura, de sus in jos, pana se incorporeaza complet si se obtine o compozitie pufoasa.

Se ung cercurile de hartie cu unt. Se pun cate 3 linguri de compozitie pe fiecare cerc desenat, se niveleaza usor si se introduc tavile in cuptor. Cand sunt gata se scot tavile, se acopera cu cate un prosop curat 2 minute. Se dezlipesc usor cu o paleta si se pun pe cate o farfurie. Nu se pun una peste alta pentru ca se lipesc! Eu am taiat hartie de copt in patratele si am pus intre foi, apoi le-am acoperit cu un prosop. Cercurile de hartie se ung cu unt de fiecare data cand se coace o foaie noua! Dupa ce se coc toate foile se mai lasa o ora la odihnit, acoperite cu un prosop.

Intre timp se prepara siropul, se fierbe apa cu zaharul pana se topeste, apoi se lasa la racit si se adauga lichiorul de ciocolata.

Asamblare tort: Crema se mixeaza 5 minute la viteza mare pana devine pufoasa. Pe un platou se aseaza o foaie de tort, se insiropeaza pe toata suprafata cu o pensula si se adauga 2 linguri de crema. Foaia urmatoare se preseaza putin deasupra, se insiropeaza si se adauga iar crema, tot asa pana terminam toate foile. Se imbraca tortul in ciocolata. Se lasa la rece peste noapte, foile trebuie sa se inmoaie usor si sa se poata taia bine tortul.

Divin!

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu ciocolata, foi de ciocolata...ciocolata...ciocolata..." nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Celebra Pavlova cu crema si capsuni, un desert rafinat si elegant

de laura_n 7

ieri la 18:55

Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

ieri la 10:49

Musaca de dovlecei, o reteta usoara si sanatoasa pentru intreaga familie

de Miha 9

pe 22.04 la 19:58

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Tort de ciocolata