Varză proaspătă călită şi cartofi noi prăjiţi

de gratziela in Mancaruri de legume, 21 Iun 2011 | 5034 vizualizari

 

Câtă fericire de când vara a sosit şi prin pieţele noastre. Parcă toate dorinţele mele sunt înghesuite în frunze parfumate de grădină proaspăt udată de lacrimile fericite ale cerului. Dorinţa de vară mă duce în plimbări prin piaţa bogată din cartier precum doamnele de altădată la Bulevard. Este cam ciudată comparaţia, dar aşa simt când intru în piaţa mea de cartier, bogată în culori, vie, fremătând de vise şi dorinţe atât de pământeşti.
Ne cunoaştem şi ne salutăm cu zâmbete sincere, vânzătorul, cel care îşi aranjează cât poate de bine şi colorat taraba, si eu, cea care mă învârt de multe ori nehotărâtă ce vreau să cumpăr, dar în acele momente îmi încarc retina cu prospeţimea unor grădini visate şi dorite. De cele mai multe ori îmi fac meniul pe loc, în piaţa vie şi ademenitoare precum cântecul sirenelor în largul mărilor. Este mai incitant şi, trebuie să recunosc că îmi face chiar plăcere, surpriza meniului poate fi o aventură pentru mine şi familia mea.
Îmi plac combinaţiile ad-hoc, şi, cu riscul de a eşua, încerc diferite amestecuri precum cel de azi, care, şi pe mine m-a surprins plăcut.
Deci dacă ai încredere, încearcă, nu vei regreta:

 

INGREDIENTE

  • sare grunjoasă
  • 1 varză mijlocie, dar să fie îndesată (dacă nu poţi pune 1 ½ verze mai afânate)
  • tarhon proaspăt
  • cimbru
  • 1 legătură mărar
  • 3 rosii mijlocii
  • 4 fire ceapă verde
  • 4 fire usturoi verde
  • 50 ml ulei de măsline
  • 600 gr cartofi noi foarte mici
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varză proaspătă călită şi cartofi noi prăjiţi:

Alege cartofii cei mai mici şi-i pune la înmuiat într-un bol cu apă rece. Îi laşi în apă cam 15 minute.

Cât se înmoaie cartofii, pregăteşte varza: pune apă la fiert într-o cratiţă ceva mai mare, la care adaugi un praf de sare, nu prea mult. Taie varza în două jumătăţi egale (tăietura să fie prin cotor ca să poată fi eliminat uşor atunci când vei tăia varza) şi când fierbe apa răstoarnă-le în apă. Laşi la fiert cam 10 minute (de când începe să clocotească apa).

Varza de vară eu întotdeauna o opăresc pentru că este puţin cam grea pentru ficat, fiere şi stomac (ulcer). După ce s-a înmuiat puţin varza, le scoţi din apă şi le pui la scurs într-o strecurătoare.

Curăţă ceapa şi usturoiul verde şi spală la jet de apă rece, taie în rondele mici şi le înmoaie cam 10 minute pe foc   într-o cratiţă cu ulei de măsline. Dacă varza s-a răcit, stoarce de apă şi taie în fâşii mici pe care le răstorni în cratiţă peste ceapă şi usturoi.

Lasă la foc potrivit să se cunoască bine cu ceapa şi usturoiul, şi, între timp, pregăteşte cartofii. Cartofii foarte mici îi speli foarte bine, fără să-i cureţi de coajă şi îi prăjeşti în friteuse. Dacă ai o reţinere vis-a-vis de coaja cartofilor (deşi eu îţi garantez că nu trebuie, vor ieşi superb fără să simţi coaja care este foarte suţire), alege cartofii puţin mai mari şi curăţă-i de coajă.

Condimentează varza cu puţin cimbru, paprică dulce şi sărează aşa cum îţi place.

Laşi pe foc până se înmoaie varza, iar între timp opăreşte roşiile şi le cojeşte, după care le tai în cuburi cât de mari îţi plac şi le răstorni peste varză.

Amestecă bine şi lasă să fiarbă până ce sucul scade complet. Poţi să laşi focul puţin mai tare, şi prăjeşte puţin varza. Adaugă cartofii prăjiţi şi mai lasă pe foc cam 10 minute la foc mai mare, dar să nu uiţi că trebuie să mai amesteci din când în când şi să nu acoperi cu capac.

Curăţă mărarul şi spală la jet de apă rece şi răstoarnă-l peste varză doar atunci când este gata şi dai deoparte de pe foc.

Şi dacă îţi place mămăliguţa, poţi face repede una la cuptorul cu microunde aşa cum o fac eu (http://gratziela-retete.blogspot.com/search/label/M%C4%83m%C4%83ligu%C5%A3a%20mea%20cu%20ibricul%20microplus%20Tupperware) , sau poţi servi cu pâine şi un ardei iute. Pentru un parfum unic şi îmbietor ornează cu frunze de tarhon proaspăt.

Hai curaj, gustă! Nu-i aşa că te-am surprins?! Cât de bine se combină un cartof rotofei răsfăţat în baia de ulei cu varza tăvălită în tigaie!

Şi dacă până acum nu ai avut timp să vezi că florile de salcâm s-au scuturat, priveşte aleea din faţa ta care este pomădată cu flori albe, parfumate, ce şi-au dat tributul pe acest an. Păşeşte peste ele cu clipa unui visător ce-şi pune la picioare parfum de salcâm  şi îşi deschide ochii spre cerul plin de stele, spre un tărâm de vis, îndepărtat şi plin de speranţe. Ascultă ciripitul gălăgios al unui vrăbioi pierdut de stol şi te gândeşti ce bine este în grădina ta de vis!

Daca ti-a placut reteta noastra "Varză proaspătă călită şi cartofi noi prăjiţi" nu uita sa-i faci un review.
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de conopida cu iaurt grecesc

ieri la 12:26

Reteta de briose sarate cu sunca si cascaval

pe 27.03 la 15:04

Reteta de Chupe de camarones- supa peruana de creveti, reteta nr.46 din Best soups in the World

de Ksenya 5

pe 27.03 la 13:30

Reteta de prajitura de post cu foi si crema de budinca cu fanta

de Caty 2

pe 26.03 la 19:44

Reteta de pui cu sos de parmezan si usturoi

pe 26.03 la 18:04

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

cristeena20

3400 puncte

Ksenya

2173 puncte

RODIMUR

2032 puncte

Catalina L

1627 puncte

oanapl

1573 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Rosii si dovlecei umpluti - Gemista