Desert cheesecake cu zmeura si rodie

de oanapl in Torturi, 27 Oct 2020 | 3603 vizualizari

 

Nouă ne plac foarte mult cheesecake-urile. De data aceasta mi-a ieșit unul acrișor și absolut delicios. Dacă vouă vă plac deserturile ceva mai dulci puteți adăuga zahăr, după gust.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat:
  • 200 g biscuiți
  • 100 g unt topit
  • Crema:
  • 200 g smântână pentru frișcă
  • 10 g gelatină
  • 500 g mascarpone
  • 70 g zahăr pudră
  • în plus:
  • 1 rodie
  • 500 g zmeură
  • 5g gelatină
  • 2 linguri amidon de porumb
  • 20ml apă
  • 3 linguri zahăr
  • Decor:
  • semințe de rodie
  • zmeură
  • 2 biscuiți
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cheesecake cu zmeura si rodie:

Blat:
Se mărunțesc biscuiții într-un robot / blender, se adaugă untul topit și se amestecă puțin până se încorporează bine.
Se pune un inel reglabil cu diametru de 20 cm pe un platou și se toarnă compoziția de biscuiți, apoi se tasează cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. 

 Se pune zmeura cu 4 linguri de zahăr într-un vas și se pune la fiert pentru 5-10 minute. Jumătate din compoziție se pune într-o strecurătoare și se pasează până când se scoate toată zeama. Sosul obținut se lasă să se răcească.

Cealaltă jumătate de compoziție se pune din nou pe foc și se adaugă amidonul de porumb (dizolvat în 20 ml de apă). Se lasă să fiarbă câteva minute, amestecând permanent. După ce s-a răcit se toarnă peste blatul de biscuiți și se dă platoul la frigider.

 Crema:
Se pune gelatina într-un castron cu apă rece (50ml) și se lasă la hidratat.

Se mixează crema mascarpone cu zahărul măcinat până devine pufoasă.

Se taie rodia în 2 și se stoarce zeama cu mâna, apoi se adaugă peste crema mascarpone și se omogenizează bine.

Separat se mixează smântâna pentru frișcă, până când îți mărește volumul și se adaugă în crema de mascarpone și se mixează.

Se topește gelatina hidratată pe baie de aburi, apoi se lasă să se răcorească și se adaugă peste cremă și se omogenizează. Se adaugă și semințele de rodie (se păstrează câteva pentru decor). Mie mi-a mai rămas și piure de zmeură (din cel pe care l-am adăugat peste blatul de biscuiți) și l-am pus în cremă. Se omogenizează compoziția.

Se răstoarnă compoziția în forma de cheesecake și se pune la rece câteva ore până se întărește.

Se hidratează 8g gelatină în 50 ml apă și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se lasă să se răcorească apoi se amestecă gelatina cu sosul de zmeură rămas. Se amestecă bine și apoi se toarnă peste cheesecake și se pune din nou la frigider pentru minim 3-4 ore.

Înainte de a desface inelul de tort se trece cu grijă de jur împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile. Eu am folosit folie de acetat și aceasta s-a dezlipit foarte ușor.

Se decorează cheesecake-ul cu zmeură și semințe de rodie și biscuiți măcinați și apoi se taie în felii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cheesecake cu zmeura si rodie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

oanapl 1

02.11.2020, 15:18

Îți mulțumesc Rocsi că mi-ai atras atenția. Într-adevăr văd că am emis să scriu cum a făcut jeleul. Îi scriu acum bucatarasului și-l rog să modifice rețeta.

Rahela Velicu 1

04.01.2021, 19:21

Panacris 1

30.01.2021, 14:35

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Celebra Pavlova cu crema si capsuni, un desert rafinat si elegant

de laura_n 7

ieri la 18:55

Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

ieri la 10:49

Musaca de dovlecei, o reteta usoara si sanatoasa pentru intreaga familie

de Miha 9

pe 22.04 la 19:58

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Desert tort Ferrero Rocher