Desert Millefeuille

de Constelatialeu in Prajituri, 21 Feb 2020 | 3164 vizualizari

 

Cum va povesteam cand am scris reteta de aluat foitaj cu unt ca urmeaza sa crosetez niste mileuri din astea frantuze, millefeuille, uite ca le-am crosetat. Ca am mai sarit niste ochiuri sau ca nu-s perfecte, zau ca nu-mi pasa, eu sunt multumita de ce mi-a iesit, acum ramane sa fie multumit si destinatarul.....Pentru ''mileurile'' astea m-am inspirat tot de la Jamila, ca tot de la ea m-am inspirat si pentru aluat, eu am adaptat cantitatile in functie de cat aluat am facut si de ce tavi am folosit pentru coacerea foilor. Gata cu vorba hai cu tasta.....

 

INGREDIENTE

  • 870 g aluat foitaj cu unt - home made ( facut in casa, dar am zis sa o zic si eu pe modern, sa fiu in trend)
  • 80 g zahar pudra
  • Crema
  • 800 ml lapte 3,5 % grasime
  • 5 galbenusuri ( de la OO cu coaja verde, cica sunt mai eco astea verzi, am intrebat gainile de ce fac OO verzi, n-au stiut sa-mi raspunda )
  • 200 g zahar
  • 60 g amidon Dr. Oetker
  • un praf de sare
  • 100 g unt cu 82% grasime
  • esenta de vanilie sau zahar vanilat sau daca te tine buzunarul pastaie de vanilie
  • 400 ml smantana pentru frisca neindulcita LaDorna
  • Glazura
  • 2 albusuri
  • 200 g zahar pudra
  • 1 lingura zeama de lamaie
  • 100 g ciocolata topita
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert Millefeuille:

Aluatul foitaj l-am facut cu o zi inainte, gasiti reteta in pagina mea de retete. Deci primul pas a fost facut, asa ca trecem sa facem mai intai crema sa se raceasca pana bibilim coacerea foilor.

Crema: Intr-o cratita de inox punem galbenusurile, praful de sare, zaharul si amidonul, omogenizam si incepem sa diluam cu lapte, amestecand continuu sa nu se formeze cocoloase, turnam tot laptele apoi asezam cratita pe foc si cu un tel amestecam pana incepe sa se ingroase, la final adaugati esenta de vanilie, daca folositi zahar vanilat il puneti de la inceput, asa si cu pastaia de vanilie si la final o scoateti din crema. Cand crema este fiarta si ingrosata o tragem de pe foc  incorporam untul taiat bucatele si acoperim cu folie alimentara, presam usor sa nu lasam aer intre crema si folie, ca sa nu formeze crusta. Dam crema la racit si ne apucam sa mixam smantana pentru frisca, nu o indulcim, o lasam asa, mixam pana obtinem o frisca ferma, o dam la frigider pana ce crema se raceste bine

Coacerea foilor : Eu am folosit doua tavi identice cu dimensiuni de 22/18 cm . Am impartit aluatul in 6 parti egale, apoi am intins fiecare bucata de aluat la dimensiunea tavii. Am asezat hartie de copt in tava apoi am asezat foaia de aluat, am presarat zahar pudra, am asezat deasupra alta foaie de copt si apoi am pus cealalta tava deasupra. La copt aluatul nu trebuie sa se umfle de aceea se coace intre doua tavi. Cat timp ne ocupam de o foaie celelalte bucati de aluat le lasam in frigider. Preincalzim cuptorul ( electric in cazul meu) la 200 grade, setam functia pentru copt aluaturi ( la mine aceasta setate are semnul  doua linii paralele), bagam tavile in cuptor, programam pentru 22 de minute si ne vedem de alte treburi, e destept cuptorul, tiuie cand e gata . Scoatem foaia din tava si-o lasam sa se raceasca si procedam la fel cu restul de aluat. Am copt 6 foi din 870 g aluat.

Asamblare : Mai intai mixam cateva minute crema racita, apoi incorporam frisca in crema.

Cele doua tavi pe care le-am folosit la copt le imbracam in folie alimentara.  Am format doua prajituri , fiecare avand cate 3 foi. Asezam cate o foaie in fiecare tava si intindem o parte din crema ( crema am cantarit-o si am impartit-o in 4 parti egale ), apoi asezam foaia a doua si presam putin sa faca aderenta, intandem restul de crema si apoi asezam ultima foaie, la fel apsam putin sa faca aderenta. Ne apucam de glazura, amestecam zaharul pudra cu albusul si zeama de lamaie, apoi intindem glazura pe suprafata celor doua prajituri, ciocolata topita o folosim sa decoram prajitura. Bagam tavile la frigider pana a doua zi sau chiar mai mult, foile trebuie sa se inmoaie de la crema si sa se poata taia usor, eu am folosit un cutit zimtat pentru sectionarea lor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Millefeuille" nu uita sa-i faci un review.
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de ciorba de loboda cu stevie

pe 17.03 la 09:15

Reteta de aperitiv crocant cu sunca si cascaval

pe 16.03 la 09:59

Reteta de snitel crispy, din pulpa de porc, in pesmet

de vasimur 4

pe 15.03 la 18:34

Reteta de placinte cu feta, spanac si marar

de laura_n 7

pe 15.03 la 17:42

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1812 puncte

vasimur

1374 puncte

Ksenya

1145 puncte

RODIMUR

1117 puncte

gaby_duceag

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu mac si crema de vanilie