Ciorba de conopida, broccoli si afumatura

de RODIMUR in Ciorbe, 3 Feb 2020 | 3420 vizualizari

 

Planificasem să fac altceva (tocmai umplusem borș, cu două zile în urmă) când m-am răzgândit și cu legumele rămase de la un alt preparat, am făcut o ciorbă foarte gustoasă. Nu știu dacă s-a mai făcut așa ceva, nici nu am încercat să ”inventez” un nou fel de mâncare, pur și simplu am folosit ingredientele pe care le aveam la îndemână: legume nutritive, proaspete și sănătoase, cărora le-am adăugat o bucată foarte bună de afumătură (piept afumat de porc) ce a dat ciorbei o savoare aparte. Atât de bună a ieșit ciorba, încât și cei care manifestă de obicei o oarecare reținere în fața unor legume mai puțin uzuale (broccoli, conopidă...) au fost încântați de gust (și aici mă refer, în primul rând, la soțul meu...).
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 1/2 broccoli
  • 1/2 conopidă
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1 felie de țelină
  • 2 cartofi roz, medii
  • 2 cepe galbene, medii
  • 4 căței de usturoi
  • 3 roșii
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • 300 ml de suc de roșii
  • 300 grame de piept afumat de porc
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 legătură de mărar
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de conopida, broccoli si afumatura:

Se curăță rădăcinoasele, se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se curăță cepele, se spală, se taie și se călesc ușor, la foc mic și în ulei suficient.

Se feliază pieptul afumat de porc și se călește ușor, în tigaia cu ceapa.

Se spală roșiile, se elimină semințele, se taie cubulețe și se călesc de asemenea, în tigaia cu afumătura și cepele, până ce scade puțin lichidul.

Între timp se desfac conopida și broccoli în buchețele și se spală sub jet de apă.

Se curăță cartofii, se spală și se taie cubulețe.

Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă în oală și cartofii, iar după încă două clocote, se mai adaugă: legumele călite, cu afumătura, broccoli și conopida.

Se curăță usturoiul, se spală și se mărunțește.

Se aleg frunzele de pătrunjel și de mărar, se spală, se zvântă și se toacă.

Se toarnă în oală sucul de roșii, iar după încă un clocot se adaugă usturoiul mărunțit.

Se condimentează ciorba cu sare și piper.

Se presară mărar și pătrunjel tocat, se pune capacul și se ia oala de pe foc.

După 10 minute de ”odihnă” ciorba poate fi servită, eventual cu un ardei iute, cine dorește.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să devină amară.

2

Adăugați cartofii când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

3

Broccoli și conopida se adaugă spre sfârșitul preparării, pentru că fierb relativ repede.

4

Adăugați usturoiul mărunțit la sfârșit, în ultimele două minute de fierbere.

5

Mărarul și pătrunjelul se adaugă după ce s-a condimentat ciorba cu sare și piper.

6

Lăsați ciorba ”să se odihnească” timp de 10 minute, înainte de servire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de conopida, broccoli si afumatura" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

vasimur 1

03.02.2020, 13:22

mirela0911 1

03.02.2020, 20:04

Cu siguranta a fost gustoasa la ce ingredinete are ciorbica!

RODIMUR 1

03.02.2020, 20:11

Daaa, a fost tare bună... De fapt, mai este încă, pentru că n-am terminat-o...

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola

 Am preparat un burger în care brânza gorgonzola și-a pus amprenta pentru un gust delicios.

citeste mai mult
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Ciorba acra de iarna