Crenvursti in aluat, la cuptor

de vasimur in Mancare copii, 17 Apr 2019 | 3763 vizualizari

 

Crenvurștii în aluat se prepară foarte ușor și sunt foarte potriviti pentru micul dejun, gustare sau ca aperitiv dar și pentru luat la pachet (la școală sau la serviciu). Este însă nevoie de crenvurști în membrană naturală și nu din plastic.

 

INGREDIENTE

  • 5 bucăți de crenvursti
  • 1 ou mic pentru ornat
  • semințe de susan, chimen sau mac, pentru ornat
  • muștar și/sau ketchup pentru servit
  • Pentru aluat:
  • 250 g făină albă
  • 10-15 g drojdie proaspătă
  • 1/2 linguriță de zahăr
  • 1/2 praf de sare
  • 1 lingură de ulei
  • apă caldă

Portii: 5
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Crenvursti in aluat, la cuptor:

Se face un aluat elastic, potrivit de moale și nelipicios din: făină, zahăr, sare, drojdie, o lingură de ulei și apă caldă. Se lasă la dospit cam 25-30 minute, la căldură.

Odată ce aluatul a crescut, se împarte în 5 părți egale și se întinde pe o planșetă, în forme aproximativ dreptunghiulare, ceva mai lungi decât crenvurștii. Se pun crenvurștii deasupra și se crestează aluatul, de ambele părți, în fâșii de 1-2 cm lățime, cu un cuțit sau cu o rolă pentru tăiat pizza. Se împletesc fâșiile în așa fel încât să acoperim complet fiecare crenvurști. Punem crenvurștii astfel împachetați, într-o tavă căptușită cu hârtie de copt. Batem oul și ungem crenvurștii iar deasupra presărăm susan și/sau chimen după preferință. Dăm tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade, aproximativ 20-25 minute, sau până ce se rumenesc cât ne place. 

Se pot servi cu muștar, ketchup sau cu orice sos doriți.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Opțional, se poate adauga muștar și/sau ketchup pe fiecare crenvurști înainte să-l împachetăm în aluat.

2

Se pot servi atât calzi cât și reci.

3

Sunt la fel de buni și a doua zi, păstrați în frigider, eventual reîncălziți în cuptor sau la microunde.

4

Sunt buni și cârnăciorii în aluat.

5

Puteți tăia aluatul și în fâșii lungi, de circa 1-2 cm lățime, cu care se vor înveli crenvurștii. Straturile rulate trebuie să fie ușor suprapuse.

6

Se pot servi cu muștar, ketchup sau cu orice sos doriți.

7

Puteți întinde aluatul într-o singură foaie, pe o planșetă, după care să tăiați dreptunghiuri de mărimea potrivită, cu un cuțit sau cu o rolă pentru tăiat pizza.

Daca ti-a placut reteta noastra "Crenvursti in aluat, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

 Merisor

1100 puncte

Caty

1096 puncte

Rocsi

511 puncte

Valclaudia

300 puncte

RODIMUR

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Snitele din piept de pui in pesmet si garnitura de cartofi, la cuptor