Desert negresa cu branza, zmeura si piersici

de oanapl in Prajituri, 24 Iul 2020 | 4819 vizualizari

 

retete de vara
Nouă ne plac foarte mult prăjiturile cu fructe de sezon. Și dacă mai conțin și ciocolată ni se par perfecte.
Vă invit să încercați și voi această rețetă rapidă și absolut delicioasă.

 

INGREDIENTE

  • 150 g ciocolată cu peste 50% cacao
  • 150 g unt
  • 4 ouă
  • 100 g zahăr măcinat
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 lingură esență de vanilie
  • un praf de sare
  • 150 g de făină
  • Crema de brânză:
  • 500g brânză de vaci
  • 3 ouă mari
  • 100g zahăr
  • 1 lingură esență de lămâie
  • 2 linguri făină
  • În plus:
  • zmeură proaspătă sau congelată
  • 1 piersică
Portii: 20
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert negresa cu branza, zmeura si piersici:

Se pornește cuptorul și se fixează la 170°C. Se pregătește o tavă de 25×35 cm, căptușită cu hârtie de copt.
Se pune pe foc o crăticioară cu apă (cam de 2-3 degete) și se alege un vas care să se potrivească bine pe gura cratiței, dar fundul căruia să nu atingă apa care fierbe. Se pune în vas ciocolata și untul și se așează deasupra aburilor. Se lasă ciocolata și untul să se topească, amestecând rareori, până se omogenizează complet, apoi se ia vasul de pe aburi și se lasă să se răcorească.
Separat, se mixează cele 4 ouă întregi, sarea și zahărul, până când zahărul se dizolvă și se formează o cremă deschisă la culoare. Se adaugă ciocolata topită cu untul și esența de vanilie apoi se omogenizează cu o spatulă, cu delicatețe, până ce compoziția devine omogenă.
Se amestecă făina cu praful de copt și se presară uniform deasupra compoziției cu ouă și ciocolată și se încorporează în compoziție, cu ajutorul unei spatule flexibile, ridicând permanent compoziția de pe fundul vasului către suprafață, în timp ce rotim ușor castronul în sensul acelor de ceasornic, așa încât aerul acumulat în ouăle bătute cu zahărul să se elimine într-o cât mai mică măsură.
Se toarnă 2/3 din compoziția de negresă în tava pregătită și se nivelează cu o spatulă.

Pentru crema de brânză, se mixează ingredientele de mai sus până se omogenizează bine.
Crema de brânză se distribuie, din loc în loc, deasupra compoziției de negresă și se marmorează cu ajutorul unei furculițe. Deasupra se pun din loc în loc fructele (piersica tăiată felii și zmeura) și se apasă ușor, se adaugă restul de aluat și se marmorează / amestecă ușor cu ajutorul unei furculițe.

Introducem tava în cuptorul preîncălzit la 170°C, pentru 50 de minute, până când o scobitoare înfiptă în mijlocul aluatului iese afară fără urme de aluat umed. Se lasă să se răcească bine și apoi se porționează.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert negresa cu branza, zmeura si piersici" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de baza pentru paine de casa

ieri la 20:34

Reteta de hotdog de casa - Simplu si delicios

de Rocsi 9

pe 15.06 la 19:49

Fursecuri americane cu bucati de ciocolata reteta de Chocolate Chip Cookies

pe 15.06 la 14:47

Prajitura Red Velvet un desert elegant si delicios

pe 15.06 la 14:40

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

 Merisor

1100 puncte

Caty

1096 puncte

Rocsi

511 puncte

Valclaudia

300 puncte

RODIMUR

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Prajitura de ciocolata cu bombite de branza si cocos