Pilaf cu masline

de RODIMUR in Mancaruri de post, 2 Dec 2018 | 3516 vizualizari

 

Aveam o colegă de cancelarie care făcea foarte des pilaf cu măsline. Nu am întrebat-o niciodată de ce, nici cum îl face, dar am găsit într-o zi o rețetă, care nu înseamnă doar orez amestecat cu măsline, așa că am făcut-o de îndată. Mi-a lăsat o foarte bună impresie...
Preparatul poate fi servit ca garnitură, sau ca o cină gustoasă, de post cu o salată alături.

 

INGREDIENTE

  • 250 grame de orez cu bob rotund
  • 2 cepe medii
  • 4 căței de usturoi
  • 100 grame de măsline (fără sâmburi și tăiate)
  • ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 linguriță încărcată de boia de ardei dulce
  • 1 frunză de dafin
  • Pentru decor:
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • pătrunjel tocat
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pilaf cu masline:

Se spală orezul foarte bine și se pune la fiert cu apă suficientă și o frunză de dafin, la foc mic, timp de 15-20 de minute. Atenție să nu se prindă de fundul cratiței, când scade apa. Când orezul e fiert, se acoperă cratița cu un capac și se lasă puțin, să se înăbușe.

Între timp se curăță cepele și usturoiul, se spală, se taie mărunt și se călesc ușor în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie.

Se adaugă boiaua de ardei, se amestecă și apoi se adaugă și măslinele fără sâmburi. După 2 minute, se adaugă o căniță de la cafea, cu apă și se lasă sosul la scăzut, pe foc mic.

Se pune orezul într-un vas termorezistent, uns cu ulei în prealabil, se toarnă deasupra sosul cu măsline, se condimentează cu sare și piper, se adaugă și măslinele tăiate, se amestecă ușor, ca să se uniformizeze și se dă la cuptor, pentru 15-20 de minute, la foc mediu.

Se servește cald, după ce s-a turnat deasupra o lingură de ulei de măsline și s-a presărat pătrunjel verde tocat (sau mărar, după preferință).

TIPS-URI

1

Folosiți orez de calitate, cu bobul rotund.

2

Fiți atente la orez, când scade apa, ca să nu se prindă de fundul cratiței.

3

Căliți ușor ceapa și usturoiul, în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă și să devină amare.

4

Folosiți măsline fârâ sâmburi și tăiate. Este neplăcut să găsești sâmburi de măsline în mâncare.

5

Amestecați ușor orezul fiert, cu sosul de măsline, ca să nu se strivească.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pilaf cu masline" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

02.12.2018, 22:39

Da, Mihaela e tare bun... Atât condimentele (dafinul și boiaua), cât și măslinele îi dau un gust tare bun...Mulțumesc pentru apreciere!

dantes 1

07.12.2018, 09:27

Bun!

RODIMUR 1

07.12.2018, 09:57

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Ciuperci umplute cu legume