Pizza la tigaie

de RODIMUR in Pizza, 4 Iul 2021 | 4167 vizualizari

 

N-am mai făcut de mult timp o pizza și chiar ne era poftă, dar cum nu voiam să așteptăm ca aluatul să dospească și nici cu pâine nu mi se pare o soluție, mi-am amintit că aveam pe undeva o rețetă de pizza rapidă, la tigaie. Cred că mai mult timp a durat găsirea rețetei, decât prepararea pizzei, dar nu mi-a părut rău, căci rezultatul a fost pe măsura poftei noastre.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 1 ou
  • 6 linguri de făină albă
  • 6 linguri de smântână
  • 1 praf de sare extrafină
  • ulei de floarea soarelui, pentru uns tigaia
  • Pentru umplutură:
  • 50 grame de salam
  • 1/2 roșie
  • 2 linguri de ketchup
  • măsline
  • felii de ardei gras (roșu, galben, verde)
  • 50 grame de emmentaler (cașcaval răzuit)
  • sare
  • piper
  • oregano
  • Pentru decor:
  • frunze de busuioc verde
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza la tigaie:

Se pregătesc mai întâi ingredientele necesare: se feliază ardeii grași, se feliază salamul (dacă trebuie) se spală și se feliază roșia, se spală sub jet măslinele și se taie felii.

Pentru aluat se amestecă ingredientele solide (făina și sarea) și apoi se încorporează treptat oul și smântâna, în așa fel încât să nu se formeze cocoloașe. Aluatul va fi puțin mai gros decât cel pentru clătite.

Se toarnă uleiul în tigaie, se lasă pe foc până ce se încălzește bine și apoi se adaugă aluatul, care se întinde uniform pe toată suprafața tigăii.

Se pune capacul pe tigaie și se dă la foc mic, până ce aluatul se leagă și se rumenește bine la bază. Atunci se ia tigaia de pe foc, ”se alunecă” foaia de aluat pe un platou și apoi se răstoarnă ușor în tigaie, ca să se rumenească și pe cealaltă parte.

Se unge foaia de pizza cu ketchup și se distribuie pe ea uniform feliile de salam, feliuțele de ardei gras, feliile de roșii și de măsline. 

Se adaugă cașcavalul răzuit (emmentaler) și se condimentează cu: sare, piper și oregano.

Apoi se pune capacul pe tigaie și se dă la foc mic, până ce se topește cașcavalul. Atunci se ia tigaia de pe foc, iar pizza se decorează cu frunze proaspete de busuioc, se porționează și se servește imediat.

TIPS-URI

1

Puteți folosi orice fel de salam, șuncă, cârnați, sau jambon.

2

Încorporați bine oul și smântâna în ingredientele solide, ca să nu se formeze cocoloașe.

3

Nu turnați aluatul de pizza în tigaie, decât după ce aceasta este încinsă.

4

Preparați pizza la foc mic și cu capacul pe tigaie.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza la tigaie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (14)

Catalina L 1

06.07.2021, 20:29

buna ideea

RODIMUR 1

06.07.2021, 20:46

Mulțumesc frumos, Cătălina! Așa mi s-a părut și mie...!

dantes 1

07.07.2021, 09:34

Buna!

COMENTEAZA

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Pizza