Limoncello

de RODIMUR in Bauturi, 31 Oct 2017 | 7478 vizualizari

 

Limoncello este un lichior de lămâie originar din sudul Italiei (peninsula Sorrento). Cum localnicii țin mult la produsele lor, au pretenția că doar lichiorul făcut cu lămâi din acea zonă este limoncello, iar cel produs în alte zone ale Italiei se numește "limoncino", sau "limonello". Cu toate acestea, nu numai industria băuturilor spirtoase de pretutindeni îl produce, chiar cu această denumire, dar până și persoanele particulare. Eu am aflat rețeta în Franța, de la o prietenă și l-am preparat, pentru că-mi place gustul lui dulce-amărui.
Limoncello este un aperitiv obținut foarte simplu, dar scopul său precis este acela de digestiv, servit cu gheață. Mai trebuie să precizez că dacă la noi aperitivul este o mâncare consistentă, adesori chiar picantă, înainte de felul principal (la evenimente este chiar o farfurie supraîncărcată cu de toate) la francezi, aperitivul este o băutură alcoolică luată înainte de masă, pentru a deschide apetitul. Așa stând lucrurile, imaginați-vă reacția unui francez care este invitat la noi să ia un aperitiv și în loc de păhărelul de alcool (slab, de obicei) la care se aștepta, i se aduce o farfurie plină cu: șuncă, mezeluri, brânzeturi, măsline, legume...
Prepararea acestei băuturi se face în patru etape și durează 15 zile.
Din ingredientele de mai jos rezultă aproximativ 1 litru de Limoncello, notat aici ca o porție.

 

INGREDIENTE

  • cojile de la 4 lămâi mari și frumoase
  • 500 ml vodkă
  • 400 grame de zahăr tos
  • 500 ml apă
Portii: 1
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Limoncello:

Se aleg lămâi mari, frumoase și fără defecte, se spălă bine și apoi se șterg cu un prosop curat.

Se curăță cojile lămâilor (așa cum se curăță merele) și se pun într-un vas mai mare din  sticlă. Peste coji se toarnă vodka și se închide ermetic vasul.

Se lasă la macerat timp de două săptămâni, dar agitați puțin vasul, în fiecare zi.

În cea de-a treia etapă, se face un sirop legat din 400 grame de zahăr tos și 500 ml de apă. 

Se lasă siropul la răcit, după care se toarnă peste cojile de lămâie macerate în vodkă.

Se închide bine vasul și se mai lasă la macerat 24 de ore.

După acest interval de timp, se strecoară băutura într-o sticlă și se pune la frigider pentru 2 ore. Se servește cu gheață.

 

TIPS-URI

1

Spălați bine lămâile, înainte de a le curăța coaja.

2

Închideți ermetic vasul în care faceți Limoncello.

3

În perioada macerării, agitați ușor vasul, în fiecare zi.

4

Nu turnați siropul cald peste vodkă, ci lăsați-l să se răcească mai întâi.

5

Respectați perioadele de macerare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Limoncello" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (35)

RODIMUR 1

02.11.2017, 07:03

Da, Oana, e foarte bun, dacă-ți place gustul de lămâie și de coajă de lămâie...dulce-amărui...Aperitiv! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

mirela0911 1

03.11.2017, 11:23

Nu am baut niciodata dar sigur mi-ar place gustul!

RODIMUR 1

03.11.2017, 11:39

Mă bucur, Mirela! Chiar merită să încerci, eventual cu o cantitate mai mică, de probă...Mie îmi place mult, mai ales că nu este foarte alcoolizat, dar e aromat!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu ciocolata, banane , alune

pe 18.05 la 22:00

Pui cu ciuperci și sos de smântână - O mâncare bună de te lingi pe degete

pe 18.05 la 11:19

Sendviș cu salată de ton - Rețeta pentru o gustare rapidă și sățioasă

pe 17.05 la 14:48

Tort Red Velvet  sau Tort Catifea Rosie perfect pentru orice sarbatoare

pe 17.05 la 10:38

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Visinata de casa