Ciorba de cartofi (de post)

de Lia_ in Ciorbe, 8 Aug 2014 | 19640 vizualizari

 

Pentru fiecare in viata, exista o prima ciorba. Eu le propun viitorilor "ciorbari" sa inceapa cu aceasta. De ce? Pentru ca este poate singura care mie imi place si nedreasa cu ou si smantana. Acum, este potrivita si zilelor de post, este buna chiar si rece in zilele caniculare ale verii.

 

INGREDIENTE

  • 2.5 l apa fierbinte
  • 1/2 lingurita sare
  • 2 morcovi potriviti sau unul mare
  • 1 ceapa mare sau doua mici
  • 2 linguri - ulei de floarea soarelui pentru calit legumele
  • 1 ardei gras mediu
  • 8 cartofi medii (cam 800g)
  • 1 telina mica (4-5cm)
  • 1 pastarnac
  • 1 radaina mica de patrunjel (albitura)
  • 5-6 rosii proaspete
  • 2 linguri - ulei de floarea soarelui pentru calit rosiile
  • 1 lingura bulion
  • 1 lingura de cimbru
  • 1/2 sau 3/4 l zeama de varza clara (depinde cat este de sarata si acra)
  • 1 legatura de leustean
  • 1 legatura mica de patrunjel frunze
  • sare
  • ardei iute separat
Portii: 8
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de cartofi (de post):

1. Pune apa rece intr-o oala incapatoare, cu 1/2 lingurita sare si adu-o la foc mare in stadiul de clocot. Apoi, reduci focul la mediu.

2. Speli bine morcovii, ii razui de coaja si ii tai cu cutitul cubulete. Ii clatesti daca nu raman curati.

3. Cureti ceapa. Eu o spal.  O tai cubulete. Incingi la foc mediu tigaia, incerci cu un cubulet de ceapa si cand sfaraie, pune cele tocate la calit 2-4 minute, pana ceapa devine sticloasa, galbuie, fara sa se arda.

4. Rastorni astea in apa clocotinda si le fierbi cam 5-10 minute la foc mediu.

5. In acest timp, spala restul de legume, curata de coaja radacina de patrunjel si telina, taie-le cubulete ca pe morcov si pune-le in zeama.Le fierbialte 5-10 minute.

6. Dupa acest timp, curata ardeiul de cotor (il infunzi si il tragi intreg), seminte si nervuri, curata de coaja pastarnacul si taie-le cubulete ca pe morcov si pune-le in zeama. Redu focul la mai mic.

7. Spala cartofii bine, ii decojesti ii clatesti iar si ii tai cuburi de vreo 2.5-3cm. Ii pui in zeama pe masura ce ii tai, unul cate unul ca sa nu apuce sa oxideze. Daca este cazul mai pui apa fierbinte doar cat sa ii cuprinda, sa nu fie in sec (urmeaza sa mai umpli si cu zeama). Si fierbi la foc molcom. Mai pui 1/2 lingurita de sare daca faci cu bors in loc de zeama de varza. 

8. Rosiile le crestezi superficial in cruce si le oparesti 1/2 minut. Coaja se desprinde frumos atunci cand sunt crestate. Le toci marunt jumatate iar cealalta jumatate le dai pe razatoarea cu gauri mari. Incingi iar tigaia cu 1 lingura de ulei si le calesti pe cele cuburi. 

9. Dupa 15 minute toarna zeama de varza, mai intai doar 1/2 litru. Dai un clocot si gusti cum iti place de acra si sarata. Daca permite, mai adaugi 1/3 litru. 

Potrivesti de sare daca mai este cazul (cand acresti cu bors).

10.Cimbrul daca este uscat, il freci in palme si il pui acum. Daca e verde, cureti frunzele de pe tulpine, le toci si le pui in ciorba tot acum.

11.Toci marunt restul de verdeata si o adaugi dupa ce ai oprit focul. Pui capacul etans. O lasi 10 minute si apoi poti sa o servesti mesenilor. 

Sa va fie de folos!

 

TIPS-URI

1

Daca o acresti cu bors, ciorba de cartofi cere sare mai multa decat alte tipuri de ciorba.

2

Obligatoriu la aceasta ciorba este sa calesti o buna parte dintre legume, sa pui cimbru nici foarte mult, dar in nici un caz putin si sa o acresti cu zeama de varza sau bors, daca este foarte bine facut, si asa cum eu nu gasesc la mine in zona.

3

Cand nu sunt zile de post, o vei drege asa cum am procedat la ciorba de loboda pe care am inregistrat-o nu de multa vreme. Desigur ca este si mai buna dreasa.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de cartofi (de post)" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de baza pentru paine de casa

ieri la 20:34

Reteta de hotdog de casa - Simplu si delicios

de Rocsi 9

pe 15.06 la 19:49

Fursecuri americane cu bucati de ciocolata reteta de Chocolate Chip Cookies

pe 15.06 la 14:47

Prajitura Red Velvet un desert elegant si delicios

pe 15.06 la 14:40

TOP
utilizatori

 Merisor

1100 puncte

Caty

1096 puncte

Rocsi

511 puncte

Valclaudia

300 puncte

RODIMUR

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Ciorba de cartofi cu carne de porc