Farfalle cu sunca, in sos pesto

de RODIMUR in Farfalle, 17 Dec 2020 | 3119 vizualizari

 

Mai aveam puțin sos pesto într-un borcănel, așa că m-am gândit că aș putea prepara rapid un preparat bun atât la cină cât și la prânz. Zis și făcut, mai ales că ceea ce-mi mai trebuia, era la îndemână. Destul de repede, mâncarea preparată a fost gata, foarte gustoasă, sățioasă și pe gustul nostru.

 

INGREDIENTE

  • 200 grame de farfalle
  • 100 grame de șuncă
  • 3-4 linguri de ulei de măsline
  • 1 ceapă roșie (medie)
  • 2-3 linguri de sos pesto
  • 3-4 linguri de smântână
  • 50 ml de supă concentrată de legume
  • sare
  • piper
  • oregano
  • Pentru decor:
  • 50 grame de cașcaval răzuit
  • frunze proaspete de busuioc
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Farfalle cu sunca, in sos pesto:

Pastele se pun la fiert, în apă clocotită cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj.

Între timp, șunca se taie fâșii și se rumenește ușor în ulei de măsline, la foc mic. Apoi se scoate din tigaie și se lasă în așteptare.

Se curăță ceapa, se spală, se taie mărunt și se înmoaie puțin la foc mic, în uleiul de măsline în care s-a rumenit șunca.

Se adaugă sosul pesto în tigaie și după 2-3 minute, la foc mic, se adaugă și smântâna. Se omogenizează sosul obținut și se mai lasă la foc mic, încă 2-3 minute, amestecând întruna.

Pastele fierte se strecoară de apa în care au fiert, se clătesc cu apă rece și se scurg bine, după care se răstoarnă în bolul de servire.

Deasupra se toarnă sosul fierbinte, se condimentează cu: sare, piper și oregano, și se adaugă șunca rumenită. Se amestecă ușor pentru omogenizare, după care se decorează cu cașcaval răzuit în prealabil și cu frunze proaspete de busuioc.

Se servește cald, imediat după preparare.

TIPS-URI

1

Puteți folosi și alt fel de paste, care vă plac.

2

Puteți adăuga șunca neprăjită, dacă doriți să aibă o consistență mai moale și nu crocantă.

3

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu aibă un gust amar, ci căliți-o doar puțin, până ce se înmoaie.

4

Puteți folosi și ceapă galbenă, dar aceasta roșie are un gust mai bun și nu este prea iute.

5

Nu țineți sosul mai mult pe foc, ca să nu scadă prea tare, să rămână suficient și să aibă o consistență plăcută.

6

Serviți mâncarea caldă, imediat după preparare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Farfalle cu sunca, in sos pesto" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Reteta de baza pentru paine de casa

ieri la 20:34

Reteta de hotdog de casa - Simplu si delicios

de Rocsi 9

pe 15.06 la 19:49

Fursecuri americane cu bucati de ciocolata reteta de Chocolate Chip Cookies

pe 15.06 la 14:47

Prajitura Red Velvet un desert elegant si delicios

pe 15.06 la 14:40

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

 Merisor

1100 puncte

Caty

1096 puncte

Rocsi

511 puncte

Valclaudia

300 puncte

RODIMUR

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Farfalle la tigaie