Budinca de broccoli, cu branzeturi

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 17 Noi 2019 | 7012 vizualizari

 

Pentru că am beneficiat de o promoție, dar și pentru că suntem în etapa acomodării unora cu broccoli, am preparat o budincă, după rețeta pe care am aplicat-o adeseori folosind conopidă. Deși sunt legume înrudite, din aceeași familie a brasicaceelor (cruciferelor) mi s-a părut că broccoli a fost chiar mai bun, în această rețetă de budincă. Bineînțeles, soțul a terminat primul porția lui, de nici n-ai fi zis că până nu demult ocolea această legumă. Cred că și miresmele emanate din cuptor, în timpul preparării budincii, l-au ademenit...

 

INGREDIENTE

  • 1 bucată mică de broccoli
  • 2 ouă
  • 2 linguri încărcate de smântână grasă
  • 100 grame de telemea de vaci
  • 50 grame de cașcaval
  • unt, pentru uns tava
  • sare
  • piper
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Budinca de broccoli, cu branzeturi:

Broccoli se desface în buchețele și se spală sub jet de apă, după care se opărește în apă clocotită cu sare, timp de 3-4 minute.

Se strecoară buchețelele de broccoli și se lasă în strecurătoare, ca să se scurgă complet de apă.

Se răzuiește telemeaua pe răzătoarea mare, iar cașcavalul, pe cea fină.

Se mixează ouăle cu smântâna și puțin piper.

Se unge tava de copt cu unt și se pune la bază un strat din 3/4 din telemea răzuită.

Se toarnă smântâna mixată cu ouăle, se adaugă restul de telemea răzuită și apoi se pun buchețelele de broccoli.

Se presară uniform cașcavalul răzuit fin.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie până ce budinca se rumenește ușor. Atunci se scoate tava din cuptor și se porționează budinca. Se servește imediat, după ce s-a presărat din nou, puțin cașcaval răzuit fin.

TIPS-URI

1

Folosind telemea, nu este nevoie de sare, decât în apa în care opăriți broccoli.

2

Nu țineți broccoli prea mult timp în apa clocotită, ca să nu se înmoaie. El se va prepara perfect, la cuptor.

3

Scurgeți bine broccoli înainte de a-l pune în tava de copt, ca să nu facă apoasă compoziția de ouă cu smântână.

4

Folosiți o smântână grasă, nu una lichidă, pentru a obține o textură potrivită a budincii.

5

Nu rumeniți prea tare budinca, ci atât cât să se lege compoziția de ouă cu smântână. Dacă veți rumeni mai tare budinca, ea se va arde la bază și va avea un gust amar.

Daca ti-a placut reteta noastra "Budinca de broccoli, cu branzeturi" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Barista Max Espresso Machine

- 600 lei
2799.99 lei
2199.99 lei

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

18.11.2019, 09:27

Mulțumesc frumos, Lucy!

mirela0911 1

18.11.2019, 10:15

Sigur mi-ar placea si mie!

RODIMUR 1

18.11.2019, 10:53

Și nouă ne-a plăcut mult, Mirela... Mulțumesc frumos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu ciocolata, banane , alune

pe 18.05 la 22:00

Pui cu ciuperci și sos de smântână - O mâncare bună de te lingi pe degete

pe 18.05 la 11:19

Sendviș cu salată de ton - Rețeta pentru o gustare rapidă și sățioasă

pe 17.05 la 14:48

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola

 Am preparat un burger în care brânza gorgonzola și-a pus amprenta pentru un gust delicios

citeste mai mult
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
RETETA RECOMANDATA
Budinca de broccoli cu dovlecei