Ciorba Radauteana (Reteta Video)

de Reteta-Video in Ciorbe, 29 Aug 2013 | 27644 vizualizari

 

Ciorba Radauteana cu piept de pui este o ciorba foarte gustoasa pregatita din carne de pui, legume si dreasa cu smantana. Asemanatoare cu ciorba de burta, aceasta supa de pui cu smantana si usturoi este perfecta dimineata, dupa o petrecere, dar si oricand în timpul zilei. Mai usoara decat traditionala ciorba de burta este insa la fel de gustoasa! Ciorba Radauteana este o reteta traditionala romaneasca, specifica nordului Moldovei.
Ciorba radauteana se poate face si in dieta Dukan, dar inlocuim zeama de lamaie cu otet, smantana cu iaurt degresat si nu adaugam morcov, ardei si telina. Pentru perioada de croaziera se pun si legume.

 

INGREDIENTE

  • 500 gr. de carne de pui spalata (piept si spate)
  • 2 cepe curatate si spalate
  • 2-3 morcovi mari curatati si spalati
  • o jumatate de ardei rosu curatat de seminte si spalat
  • o jumatate de radacina de telina mare curatata si spalata
  • 8 catei mici de usturoi curatati si spalati
  • 2-3 fire de verdeata (patrunjel si leustean) spalate
  • 3 galbenusuri
  • 200 ml de smantana pentru gatit
  • sare
  • piper proaspat macinat
  • zeama stoarsa de la o jumatate de lamaie
  • 4 Litri de apa rece
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba Radauteana (Reteta Video):

Pregatim aragazul si o oala in care punem apa rece. Adaugam carnea de pui si o lasam sa fiarba. Adunam des si indepartam spuma care se formeaza deasupra.

Curatam ceapa. Taiem morcovii in bucati mari. Taiem ardeii in fasii mari. Tocam telina in cuburi mari. Radem usturoiul pe razatoarea mica. Tocam marunt verdeata. Cand supa din oala nu mai face spuma adaugam ceapa, telina, morcovul si ardeiul. Lasam sa fiarba.

Pregatim o alta oala iar deasupra acesteia punem o strecuratoare. Dupa ce legumele si carnea sunt fierte strecuram supa. Scoatem carnea si o lasam sa se racoreasca. Punem deoparte 4-6 bucati de morcov si fasiile de ardei. Pregatim un bol in care punem restul de legume fierte si le lasam sa se racoreasca.

Amestecam galbenusurile, apoi le rasturnam peste smantana si omogenizam. Adaugam usturoiul peste amestecul de galbenusuri si smantana si omogenizam.

Taiem cele 4-6 bucati de morcov in cubulete mici. Desfacem pielita de pe ardei si taiem fin ardeiul decojit. Desfacem carnea fiarta de pe oase (daca este cazul) si o rupem in fasii. Cu ajutorul unui blender pasam legumele racorite din bol pana cand obtinem o crema.

Punem intr-un castron 3 polonice de supa strecurata. Asezam oala cu supa inapoi pe aragazul pregatit. Rasturnam in oala legumele pasate si omogenizam. Punem in supa fasiile de carne, bucatile de morcov si fasiile de ardei. Adaugam cele 3 polonice de supa peste amestecul de galbenusuri, smantana si usturoi, omogenizam si apoi rasturnam totul in oala cu supa.

Condimentam cu sare si piper macinat. Lasam ciorba sa clocoteasca timp de 3 minute. Punem zeama stoarsa de lamaie. Presaram deasupra verdeata tocata. Amestecam, gustam si inchidem aragazul.

Servim fierbinte cu ardei iute si smantana.

POFTA BUNA!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba Radauteana (Reteta Video)" nu uita sa-i faci un review.
 
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
citeste mai mult
Cum să recunoști un ulei de măsline de calitate
RETETA RECOMANDATA
Ciorba radauteana (varianta mea rapida)