Supa din cartof dulce cu lapte de cocos

de Panacris in Vegan / Raw vegan, 2 Mai 2021 | 3752 vizualizari

 

 
 
O supă cremă fină și tare gustoasă, numai bună de savurat  pe perioada postului mare. Consider că o pot așeza în colecția "retetelor pascale" din anul de gratie 2021. 😉 Spor și poftă bună!

 

INGREDIENTE

  • Cartof dulce 1 bucată cca. 350 g,
  • Cartofi albi 3 bucăți cca. 150 g,
  • Ceapă galbenă 1 bucată,
  • Morcov 1 bucată,
  • Pătrunjel rădăcină 1 bucată,
  • Păstârnac rădăcină 1 bucată mai mica,
  • Ardei kapia 1 bucată,
  • Țelină rădăcină 1 felie cca. 50 g,
  • Gulie verde 1 felie cca. 50 g,
  • Sare de mare 1 lingură,
  • Ulei din struguri 2 linguri,
  • Lapte vegetal din cocos 1 conservă, cca. 300 ml,
  • Apă rece cca. 700 ml.
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa din cartof dulce cu lapte de cocos:

Legumele se curăță, apoi se pun la fiert în apa rece, împreună într-un vas încăpător cca. 30 de minute, de la punctul de fierbere, până ce înmoaie, toate vegetalele.

Apoi se scot din vas, se pun în vasul unui blender, sau în alt vas, dacă nu aveți blender, se adaugă laptele de cocos, se  asezonează de sare și ulei, apoi se blendează energci până ce se obține consistența dorită, completându-se eventual cu zeama în care au fiert vegetalele.

Supa se servește fierbinte cu crutoane, iar în zilele de dulce se poate înnobila cu bucățele de parmesan.

 

Spor și poftă bună! :-*

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa din cartof dulce cu lapte de cocos" nu uita sa-i faci un review.
 
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci

Preparăm o rețetă de tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci.

citeste mai mult
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Cartofi dulci copti cu ulei de cocos si scortisoara