Buna Vestire (25 martie)

Postat de Zamfira in Cu de toate pe 25 Mar 2013, 20:12

Articol pe placul a 12 bucatarasi
comenteaza

Evangheliile ne spun că ,,în luna a şasea îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate, Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, Iosif, iar numele Ei era Maria” (Ioan, 26-27). Îngerul îi vorbeşte Mariei: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată că vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui, Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit.” Astfel, îngerul vesteşte naşterea Mântuitorului.

Singura dorinţă a Mariei era să nu cadă în ispită, să nu păcătuiască. De aceea, a întrebat un singur lucru:

,,Cum va fi aceasta, de vreme ce Eu nu ştiu de bărbat?

Şi răspunzând îngerul i-a zis:

,,Duhul Sfânt se va pogorî peste Tine şi Puterea Celui Prea Înalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din Tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

Apoi îngerul îi cere Mariei încuvinţarea Sa. Iar ea răspunde: ,,Iată roaba Domnului, fie Mie după cuvântul Tău.”

Graţie acestor cuvinte are loc întruparea. Spre deosebire deci de momentul Creaţiei, când Cuvântul Domnului a făcut lumea, la Buna Vestire, aceasta minunată lucrare care este Întruparea lui Dumnezeu s-a făcut prin asentimentul Fecioarei Maria.

Astfel, Ea a devenit o punte, o legătura între Dumnezeu şi lumea noastră; prin ea, toţi oamenii care au fost, toţi care sunt şi toţi care vor fi l-au primit, îl primesc şi-l vor primi. Această zi, în care Dumnezeu se face Fiu al Fecioarei Maria, este începutul mântuirii omenirii.

Buna Vestire cade întodeauna pe 25 martie.

În aceasta zi se afumă în jurul caselor, grădinilor, curţilor şi livezilor, pentru alungarea şerpilor şi omizilor. Acesta este singurul lucru admis pentru ziua de Buna  Vestire. Tot acum trebuie să sosească şi rândunelele; findcă venirea lor se suprapune Bunei Vestiri, rândunelele sunt considerate păsări benefice şi aducatoare de noroc. Din acest motiv, se spune că aduce mare ghinion să strici cuibul unor rândunele sau să le omori.

În această zi nimeni nu trebuie să caute gălceavă; de asemenea, nu se lucrează.

Femeile făceau în dimineaţa acestei zile un foc în ogradă şi puneau în faţa uşii pâine, sare şi apă, ,,ca să se încălzească, să mănânce şi să bea îngerii”. Pâinea şi sare sunt date apoi de pomană.

Dezlegarea limbii păsărilor

În ziua de Buna Vestire se spune că se dezleagă limba tuturor păsărilor cântătoare; începând din această zi, trilurile lor înveselesc primăvara. Legenda spune că limba cucului este prima dezlegată; această pasăre a fost uliu pe tot timpul iernii, iar la Buna Vestire se preface, sau, mai bine zis, redevine cuc.

Oricine aşteaptă cu nerăbdare sosirea cucului, dar şi cu mare grijă, ca atunci când îl vede oară, să nu fie fără bani, flămând sau supărat, fiindcă tot anul va fi aşa, cum l-a prins primul cântat al cucului.

Cum a sosit cucul şi i s-a dezlegat limba, începe a cânta şi cântă până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când se spune că se îneacă cu orz şi, nemaiputând cânta, se preface iarăşi în uliu. O altă legendă afirmă că dacă îl intrebi ,,Cucule/Puiucule/Câiţi ani îmi vei dărui/Până ce eu voi muri?” şi apoi numeri de câte ori cântă, vei afla câţi ani mai ai de trăit.

Dezlegarea la peşte

Aşa cum am mai afirmat, românii ţin postul foarte strict şi nu mănâcă nimic de dulce. Nici peştele nu este slobod a se mânca, cu excepţia zilelor de Buna-Vestire şi de Florii.

Atunci, toţi românii vor să aibă peşte la masă, şi asta nu numai ca să se hrănească, dar şi fiindcă se spune că dacă vor mânca peşte în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Pescarii care vor să le meargă bine trebuie să se ducă de Buna Vestire la biserică, să ia o bucăţică de anafură şi apoi să meargă la pescuit. Pe care peşte îl va prinde mai întâi, să-l pună o fărâmă de anafură în gură şi să-l lase slobod în apă, spunaându-i:

-Du-te! Şi cu câţi te vei întâlni, spune-le la toţi să vină la mine!

Se credea că acela care va face aşa, când va merge la pescuit, va fi foarte norocos: întodeauna se va întoarce cu mult peşte.

Blagovesnicul

Blagovesnicul este a doua zi după Buna Vestire şi este închinată lui Gavril Blagovesnicul, adică Arhanghelul Gabriel, îngerul care a adus vestea cea bună Fecioarei Maria. Se serbează mai cu seamă de către femei, pentru a-l celebra pe cel care a adus vestea cea mai minunată despre Naşterea lui Isus Hristos. Femeile care ţineau această sărbătoare aveau credinţa că tot anul vor fi curate la faţă şi  că nu li se vor îmbolnăvi copiii. Bărbaţii aveau voie să lucreze, ei nu ţineau sărbătoarea. Deşi nu este prescris la biserică, unii obişnuiesc să mănânce peşte şi în această zi

Povetele maicii Sofronia

Comentarii (14)

26.03.2013, 00:22

Frumos articol! Uite asa, cum sunt eu casatorita la zi mare! e aniversarea casatoriei ele civile azi!

ida

26.03.2013, 10:40

Foarte bun si binevenit articol.

26.03.2013, 12:22

Linda . ida

Adauga comentariu
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

Portia de lumina

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

13900 puncte

7700 puncte

6830 puncte

6560 puncte

5200 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brioşă belgiană  - Cougnolle (ou cougnou)

Brioşă...

ieri la 22:04

Muschiulet de porc in foietaj, cu sos de ciuperci cu smantana

de Rocsi 9

Muschiulet de...

ieri la 20:20

Tort cu crema de mascarpone, zmeura si piersici

Tort cu crema de...

ieri la 19:41

Coltunasi moldovenesti cu branza dulce

de Criss 6

Coltunasi...

ieri la 15:04