E greu sa fii perfectionist

Postat de AlexTeacher in Cu de toate pe 24 Feb 2015, 18:18

Articol pe placul a 9 bucatarasi
comenteaza
E greu sa fii perfectionist

Sursa: www.amretete.ro

Au trecut aproape 2 ani de la ultima postare pe blogul personal si ma tot gandesc sa-i fac un extreme makeover. Ma simt totusi de parca am gasit o carte veche in pod, din care-am citit nu mai mult de o suta de pagini, pe care-o scutur de chintale de praf si continui de unde am ramas de parca nimic nu s-ar fi intamplat, de parca timpul s-ar fi oprit in loc si de parca tot ceea ce s-a intamplat a fost mai mult decat firesc.

Ma uit la cum a inceput totul pe partea culinara, la trecerea mea de la o profesie pe care ma vedeam a o exercita tot restul vietii mele la una a carei discrepanta creata depaseste limita oricarei puteri de intelegere. Nu trece o saptamana fara sa-mi pun intrebari referitor la ce urmeaza sa fac, la planurile de viitor – nu trece o saptamana fara sa incerc sa bifez cate o realizare care nu-mi aduce mare satisfactie, pe care pur si simplu o bifez si de-ndata ce nu mai prezinta interes, purced in urmarirea telului urmator. Se poate sa fiu perfectionist? Sincer, nu stiu, am auzit de-acest sindrom si dupa ce-am stat bine sa analizez iata care sunt concluziile pe care le-am deprins:

 

E greu cand esti perfectionist sa fii pe deplin satisfacut de ceva, intotdeauna simti ca acel ceva ar putea fi mai bun, e greu sa te multumesti cu putin, si aici nu vorbesc de planuri materiale. Nu ! Adevaratii perfectionisti nu urmaresc satisfactia materiala, ci mai mult pe cea spirituala. Adevaratii perfectionisti sunt cei care nu stiu sa spuna “nu”, care vad solutionarea unei probleme in 30 de moduri si care gasesc al dracului de greu faptul ca trebuie sa desemneze pe cineva sa duca la bun sfarsit o activitate pe care ei erau obisnuiti s-o faca. Acesti oameni sunt subiectul de scris al autorilor cartilor cu caracter  motivant sau cartilor cu profil de formare profesionala.

 

E tare greu s-accepti mediocritatea si de cele mai multe ori n-o intelegi. Frustrarile altora se revarsa asupra ta si la randu-ti vei dezvolta frustrari. Timpul trece pe langa tine si constati ca putine lucruri te mai fac sa zambesti, ca daca esti pornit intr-o directie e tare greu sa te mai intoarca cineva din drum, e tare greu sa mai vezi si altceva si la sfarsit, cand tragi linia ce constati? Ca ai fost perfectionist intr-o lume care s-a miscat invers proportional cu tine, care nu te-a inteles si nu s-a incadrat vreodata in tiparul inchipuit de tine, ca ti-ai facut nervi si cand iti treci mana prin putinul par pe care-l mai ai simti usoare cucuie din vremea cand altii te faceau sa te dai cu capul de pereti. Nu la propriu bineinteles, ca doar esti un om mult prea cerebral ! Nu-s cucuie, doar glumeam, poate tumori, dar nu cucuie.

 

Si dupa ce-ai tras linia te uiti in jur si te lovesti de fraza care te-a bantuit toata viata ta: “fericiti cei saraci cu duhul”. Ai mai auzit-o tu, dar niciodata n-ai bagat de seama cu adevarat cata insemnatate pot avea aceste 5 cuvinte. Acei oameni cu care tu nu rezonezi, pe care tu ajungi sa nu-i suporti in jurul tau, nu pentru c-ai fi un om rau, ci pentru ca este o discrepanta atat de mare intre tine si ei incat provoaca palpitatii, sunt oamenii care toata viata ti-au aratat ca ceea ce faci, faci gresit. Nu ti-au aratat echilibrul, ca nici ei la randul lor nu sunt echilibrati, dar la pretentiile tale de ” ‘nalt prea cerebral”ar fi trebuit sa fii putin selectiv si sa iei atat cat trebuie din jur incat sa realizezi un echilibru in tine.

 

Ai imaginatie bogata si te simti batran, te-ntrebi daca artrita, reumatismul lovesc atat de devreme? Tot ce-i posibil. Nu ai de unde sa stii. Grija pentru propria sanatate nu intra in calculele unui perfectionist. Ar fi ceva prea demodat. Si totul se desfasoara in capul tau de parca Urania s-ar fi asezat la masa cu Cornel Dinu si-ar incerca sa poarte o discutie aparent normala.

 

Esti omul practicii si nicidecum al ipotezelor, desi imbratisezi toate conspiratiile globale – in sinea ta stii ca fenomenele reprezintă structuri, configurații integrale, realitați primordiale chiar,  ireductibile prin simpla insumare a elementului cheie in jurul caruia se desfasoara totul: structuralismul psihologic. Pana acum cateva zile credeam ca totul se invarte in jurul echilibrului. Dar m-am inselat. Nu e important sa realizezi echilibrul in viata ta, ci se pare ca e mai important sa crezi ca l-ai realizat sau cel putin sa-i lasi pe ceilalti din jur sa creada ca l-ai realizat. Pentru un perfectionist, oamenii din exterior conteaza mai mult ca si parere decat ceea ce crede el, desi in aparenta este o stanca de neclintit ce inspira siguranta catre cei cu scoala vietii, a.k.a oligofrenii cu 4 clase care prin autostimulare si mitomanie se eschiveaza de responsabilitatile vietii.

 

Granita de la idiot complet la geniu uneori este insesizabila. Un perfectionist geniu nu vorbeste limbajul prostului si niciodata nu va crede ca se va putea face inteles in fata unui prost, desi incearca, chiar daca din exterior pare c-ai incerca sa evadezi din inchisoare sapand cu lingurita. Dar prostul vorbeste limbajul perfectionistului, sau cel putin crede ca-l vorbeste si asta face ca in sinea lui sa se consume mai putin si sa fie mai fericit. Caci nu degeaba prostul te coboara la nivelul sau si te doboara cu experienta, nu degeaba idiotul mai mare este cel care este pacalit de idiot.

 

Perfectionistul a obosit. Si uneori are zvacniri, scapari, cand tot ceea ce-si doreste pe lumea asta este sa fie un idiot. Macar pentru o zi. Sa priveasca lumea din punctul de vedere al unui om “self sufficient”. Sa n-aiba constrangeri, retineri sau remuscari. Sa cada prada tentatiei de a deschide gura fara sa stii de ce dracului ai deschis-o. Tuturor ne-ar prinde bine o cura mica de idiotenie. N-ar strica sa fim idioti putin, ar fi ca un restart al sistemului. Deciziile bune le iei doar daca ai experienta, experienta o dobandesti doar daca mai iei si decizii proaste.

 

In concluzie, e greu sa fii perfectionist, mai trebuie sa fii si idiot din cand in cand, ca-ti va prinde bine. Numai sa te trezesti, ca stii ca prea mult somn prosteste !

 

 

 

     

Comentarii (4)

24.02.2015, 18:40

Trebuie sa fii din toate : ) dar toate la momentul potrivit

25.02.2015, 06:41

''A fi sau a nu fi,aceasta-i intrebarea..." nu degeaba si-a pus-o marele
Shakespeare prin prisma personajului sau Hamlet.....

26.02.2015, 13:33

Pai, esti ca noi toti, cu reusite / rateuri, framantari / raspunsuri, momente de instabilitate, deruta, dar si de speranta.
Si, da, mereu se vor gasi altii care sa faca “mai bine decat tine”, insa este meritoriu sa risti un experiment fara precedent, decat sa reincalzesti o supa fara gust.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

4 pere

100 gr brânză gorgonzola DOP

30 gr miere

Miez de nucă

Câteva fire de... citeste mai mult

Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola