Pâine - specialitate cu cartofi

de Rita Ilies in Piine, 12 Dec 2013 | 2839 vizualizari

 

Cunoașteți deja pasiunea mea pentru procesul de fabricație al pâinii, sau dacă nu, așteptați să mă cunoașteți. :) Aluaturile mi se par cele mai minunate ”plastiline”; se pot modela în sute de feluri și pot face din timpul petrecut în bucătărie o activitate specială pentru mămici și copii, stimulându-le acestora din urmă creativitatea.
Azi am încercat pâine cu cartofi. O pâine mai altfel, veți vedea și de ce. :)

 

INGREDIENTE

  • 1 kg făină
  • drojdie în funcție de temperatura camerei unde dospește aluatul
  • 1 lingură rasă cu sare de mare
  • 50 g ulei de măsline călduț
  • 5 cartofi medii pentru aluat
  • 16 cartofi medii pentru umplutură
  • apă călduță cât cuprinde
Portii: 20
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pâine - specialitate cu cartofi:

Pentru început fierbem cartofii în apă cu sare, între timp pregătim restul ingredientelor.
Într-un castron încăpător cernem 900 g de făină, restul o lăsăm pentru a presăra pe masa de lucru sau pentru adaos, dacă e nevoie. Cu o lingură facem un locșor unde punem drojdia dizolvată în apă călduță și uleiul. Pe margine presărăm sarea având grijă să nu ia contact direct cu drojdia.

Când s-au răcit, adăugăm cartofii rași și frământăm aluatul până devine compact, apoi lăsăm la dospit. Eu frământ mereu în vasul Tupperware și știu că aluatul e numai bun de copt atunci când sare capacul.

Odată dospit, împărțim aluatul în patru părți egale.

Pe rând, luăm fiecare bucată de aluat și o întindem cu sucitorul. Peste el presărăm câte patru cartofi rași, puțină sare și piper.

Rulăm ca și la cozonac, apoi prindem toate cele patru capete și le împletim.

Eu am mutat pâinea în tavă, pe hârtia de copt, după ce am împletit-o. Voi puteți s-o împletiți direct în tavă.

Am copt pâinea timp de aproximativ o oră și jumătate la 180 de grade și am tăiat-o imediat după ce-am scos-o din cuptor. :) N-am mai avut răbdare să se răcească.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pâine - specialitate cu cartofi" nu uita sa-i faci un review.
 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pâine