S-a întâmplat de multe ori să pun în discuţie anumite vicii privind oarecum „de sus” slăbiciunea celor ce nu reuşesc să renunţe la „plăceri” mai mult sau mai puţin costisitoare şi dăunătoare de trup ori suflet. Poate că privit prin ochiul preotului, a slujitorului nu e greşit. E posibil să fie mai greu de cântărit acest lucru dacă-l priveşti dintr-o latură umană.
Ori cum am afirmat deseori că încerc să fiu un om normal, trebuie să recunosc că nu e uşor. Adică idealul normalităţii se loveşte de cele înconjurătoare şi se deformează, devenind o ţintă greu de atins, un punct instabil, o barcă într-un ocean înfuriat.
Într-un fel, atins de o mică mândrie, gândeam că sunt un om fără vicii, că nu sunt ca alţii, cum zicea fariseul odată în Scriptură. Şi totuşi am o problemă pe care încerc să o tratez începând de mâine (05.01.2012). Încerc să pun punct, măcar pentru scurt timp, aşa ca probă de voinţă, accesului la diverse locaţii virtuale prin care călătoresc zilnic de ceva timp.
Nu m-a supărat nimeni. Pur şi simplu pentru câteva zile doresc să renunţ aproape definitiv la virtual. Vreau măcar câteva zile de pauză, câteva zile în care să-mi fac timp să citesc aşa cum citeam înainte, să scriu fără conexiune la vreun site, să fiu offline pe internet dar online pentru alte lucruri şi lucrări. Evident, că am să revin. E posibil să nu remarce nimeni lipsa mea, e posibil să nu pot citi „la cald” multe postări bune ale multora dintre prieteni. Le pot citi şi pe urmă.
Doresc să văd dacă am voinţa necesară renunţării la un viciu. Pentru că internetul a ajuns un viciu, folosindu-l zilnic, dependent fiind într-un fel, de creierul lui, ce se hrăneşte din timpul meu.
Poate că unii se vor bucura de scurta mea lipsă. Vor scăpa de comentarii, de muştruluieli părinteşti şi prieteneşti, de pastile duhovniceşti şi creştineşti. Evident că poate unii vor simţi lipsa. Cei care au nevoie de ceva, ştiu unde mă pot găsi, au numărul meu de telefon ori îl pot afla fără probleme.
Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să nu cad în ispita de a deschide acele pagini în zilele de repaus, de tratament antiviciu. Eu ştiu că am voinţă, că am credinţă, trebuie numai să probez cu fapte. Punct. Şi de la capăt peste .......... zile.
Cum poti sa spui ca nu iti simte nimeni lipsa? Pe noi ne bucura comentariile,articolele si tot ceea ce postezi. 
oricum eu sunt anapoda cu drumul, fac cand am timp, chef sau cand ma apuca nebunia 
