Simona, am specificat în reţetă pentru ce am pus vinul, am spus că-s mai multe metode de prepare chiar. Hmm, tu n-ai citit tot? Da, gustul lor trimite instantaneu la copilărie.
Off, cu merele tale... Nu mai mă leg de faptul că mi-ai furat rețeta, vreau doar să spun, pentru că cu tine-mi permit, că aceste mere coapte răscolesc niște amintiri, nu din copilărie așa cum se întâmplă multora, ci mai recente. Șemineul nostru, în multe seri friguroase de iarnă, a cuprins în jarul săi multe astfel de mere, a făcut ca aroma lor să învăluie întreaga casă și să se contopească cu acordurile de chitară.
Ducesa, ştiu, iar tu ştii bine că ştiu, mult mai mult decât mulţi cei ce citesc aici. Nu ştiu dacă trebuie să-mi pară rău că ţi-am răscolit nişte amintiri ori dacă bine, gândind că-s amintiri plăcute. Vezi tu, şi eu, când intru în câte o casă, mirosul ori poate vreu obiect anume îmi aduce aminte de nişte timpuri apuse dar încă vii, de timpuri ce se permanentizează cu fiecare gând ori vorbă spusă în numele lor. Şemineul l-am văzut, chitara am văzut-o dar n-am auzit-o... . Următoarea reţetă elaborată e a ta.
Cleme, am luat şi eu model de aici, de pe site, unde se mănâncă aşa, cât ciuguleşte o vrăbiuţă. )) Tura viitoare, când nu mai fac poze, am să pun o tavă mare la cuptor, cu vreo 20 de mere, să ştiu pentru ce ard gazul