Salata de post cu telina, avocado si rosii

de RODIMUR in Salate, 5 Mar 2018 | 4081 vizualizari

 

Postul Mare al Paștelui este perioada din an când facem adeseori salate ușoare și sănătoase. De această dată am preparat o salată deosebită, care prin ingrediente și savori locale, dar și de pe alte meleaguri are un gust aparte.
Îmi place să experimentez gusturi noi, dar numai cu ingrediente controlate (adică știute de mine și care-mi sunt pe plac).

 

INGREDIENTE

  • 1 țelină medie
  • 1 avocado
  • 2 roșii
  • 1-2 linguri de ulei de măsline
  • 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 2 linguri de oțet balsamic
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • sare
  • piper
  • oregano
Portii: 3
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de post cu telina, avocado si rosii:

Mai întâi se pregătește avocado. Se spală, se șterge, se taie în două bucăți, pe lung, după care i se scoate sâmburele, se curăță de coajă, se taie cubulețe și apoi se mărunțește în chopper. 

Țelina se curăță, se spală și se înjumătățește. O jumătate din țelină se dă pe răzătoarea mare și se pune în bolul în care va fi făcută salata.

Se adaugă 1/2 din cantitatea de avocado mărunțit și se stropește cu 1/2 din cantitatea de zeamă de lămâie.

Se spală roșiile și una din ele se taie felii și se adaugă în bol, peste avocado și țelină.

Se presară sare, piper și oregano.

Se continuă cu un alt strat de țelină răzuită, avocado mărunțit, cealaltă roșie, feliată,  condimentele (sare, piper, oregano) și restul de zeamă de lămâie.

Se stropește salata cu ulei de măsline și de floarea soarelui, după care se adaugă oțetul balsamic. Se amestecă ușor compoziția și se servește imediat.

Poate fi servită ca atare sau cu o garnitură, la alegere.

TIPS-URI

1

Avocado se mărunțeșe în chopper până ajunge la dimensiunile cus-cusului.

2

Zeama de lămâie are rolul de a împiedica oxidarea rapidă.

3

Amestecați ușor ingredientele, ca să nu se terciuiască.

4

Dacă doriți să o serviți cu o garnitură, pregătiți-o dinainte, pentru că salata se oxidează, dacă este lăsată să aștepte mai mult timp, chiar dacă o stropiți cu zeamă de lămâie.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de post cu telina, avocado si rosii" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

06.03.2018, 10:43

Vă mulțumesc, dragi colegi! Eu zic că merită să încercați, pentru un gust special...!

dantes 1

11.03.2018, 10:47

Buna!

RODIMUR 1

11.03.2018, 11:27

Mulțumesc frumos, Dante!

COMENTEAZA

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Salata de pui cu avocado