Vinete cu usturoi si ardei iute pentru iarnă

de crinam27 in Conserve, 27 Oct 2012 | 11647 vizualizari

 

Această reţetă o am de la o colegă de serviciu şi după ce am gustat-o de multe ori, am făcut-o şi eu în acest an. Nu este o reţetă cu cantităţi exacte, fiecare poate folosi cantităţile pe care le doreşte, în funcţie de gustul fiecăruia. Un sfat: dacă vrem să folosim borcane de 370 ml. cumpărăm vinete lungi şi mai subţiri, iar dacă folosim borcane de 800 ml. pot fi folosite vinete mai groase.
Pentru 3 borcane de 800 ml. şi 1 de 400 ml. eu am folosit următoarele cantităţi, cu apoximaţie:

 

INGREDIENTE

  • 1,5 kg. vinete
  • 4 ardei iuţi
  • 1 căpăţâna mai mare usturoi
  • 1 l oţet pentru murături
  • 1,3 l apă
  • sare de murături
  • ulei de floarea soarelui (dacă doriţi puteţi folosi ulei de măsline)
Portii: -
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Vinete cu usturoi si ardei iute pentru iarnă:

Se curăţă vinetele de coajă şi se taie rondele de aproximativ 1 cm (cum se taie pentru prajit). Se pun într-un vas şi se presară cu sare de murături (adică se pune un rând de vinete şi se presară cu sare, apoi iar vinete şi tot aşa până terminăm vinetele), se pune o greutate peste ele şi se lasă de seara până dimineaţa sau 3-4 ore. După acest interval de timp se scurg vinetele de zeama pe care o lasă fără a se clăti. 

    Se curăţă usturoiul şi se zdrobeşte cu aparatul de usturoi sau in mojar. Se spală şi se taie ardeiul iute (cu tot cu sâmburi) rondele subţiri. Într-o oală se pune oţetul şi apa la fiert. Când fierbe amestecul de apă cu oţet se pun vinetele pe rând (adică se pun cam 1/3 o dată) şi se opăresc puţin ca să înmoaie (însă puţin - cât să îşi schimbe culoarea, să fie o culoare verzuie) apoi se scot cu spumiera într-un vas curat. 

  După ce am opărit vinetele se iau borcanele curate, se pune în borcane ulei - cam 1,5 cm.- şi se pune un rând de vinete, apoi se pune puţin usturoi şi câteva rondele de ardei iute, apoi iar vinete, usturoi şi ardei iute apasându-se vinetele pentru a ieşi uleiul la suprafaţă. Ultimul strat este de vinete. 

 Daca s-a pus prea puţin ulei, mai completăm, ca să fie vinetele in ulei şi nu deasupra uleiului. 

  Dacă vreţi puteţi pune şi o aspirină deasupra dar eu nu am pus nimic. 

  Se închid borcanele şi se dau la dunst, apoi în cămară.

   Cum dau eu la dust: Am o tava de prajitură mai veche pe care o folosesc doar la dunst, iar în tavă pun o cârpă, apoi pun borcanele bine închise cu capace sau legate cu celofan, pun apă puţin călduţă până se umple tava, deasupra borcanelor pun un ziar şi le pun la cuptor (pe care îl aprind înainte să pun tava) la foc aproape de mic şi le las cam o oră. Borcanele le las să se răcească în tavă în apa respectivă. 

   Tot în această modalitate dau şi zacusca la dunst sau alte conserve şi nu am avut probleme niciodată chiar dacă nu pun consrvanţi, nici măcar aspirină. 

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Vinete cu usturoi si ardei iute pentru iarnă" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Ghiveci de legume pentru iarna