Chifteluţe de ştiucă

de sisterskitchen in Peste, 13 Apr 2012 | 3278 vizualizari

 

Ştiuca este un răpitor pe cât de feroce, pe atât de gustos pentru cei care ştiu cu se mănâncă! Nu e doar un joc de cuvinte, este ceea ce aflăm din cărţile celor care se pricep mai bine decât noi. Corpul alungit este acoperit de o piele groasă, ca de şarpe, iar carnea este plină de oase care nu recomandă acest peşte pentru a fi prăjit sau fript.
Din fericire pentru noi, înaintaşii noştri au descoperit preparate fabuloase cum este “ştiuca umplută” (reţeta o vom oferi cu altă ocazie) şi bucurii simple şi delicioase pe care le vom numi simplu: chifteluţe de ştiucă!

 

INGREDIENTE

  • 1 ştiucă de 1 kg
  • 1 legătură generoasă de mărar
  • 2 căţei de usturoi
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 1 ou
  • 2 felii de pâine de casă, fără coajă
  • sare, piper
  • făină
  • ulei pt prajit
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chifteluţe de ştiucă:

1. Începeţi prin a curăţa ştiuca. Pentru că vom folosi doar carnea, fără piele, nu e musai să curăţaţi solzii. Pur şi simplu, curăţaţi stomacul (icre nu veţi găsi, dar puteţi păstra ficatul), tăiaţi capul peştelui şi jupuiţi pielea. Alternativ, puteţi curăţa peştele de solzi, îl tăiaţi de-a lungul coloanei şi îndepărtaţi apoi pielea. Scoateţi şira spinării, ceea ce înseamnă că am scăpat de oasele cele mari.

2. Carnea rămasă, cu tot cu oasele mai mici, se taie în cubuleţe şi se dă prin maşina de tocat împreună cu ceapa, usturoiul, pâinea şi legătura de mărar mărunţit. Pasta obţinută se mai dă înca o dată prin maşină, pentru a fi siguri că obţinem o pastă fină şi am scăpat şi de cel mai mic şi mai ambiţios oscior.

3. Morcovul se dă pe răzătoarea fină, şi se adaugă la pasta de peşte împreună cu oul. Se potriveşte de sare şi piper şi se omogenizează. Ar fi bine să stea măcar 1 oră la frigider înainte să începeţi prăjitul chifteluţelor.

4. Încingeţi două degete de ulei bun într-o tigaie adâncă. Formaţi chifteluţe din pasta de peşte şi tăvăliti-le prin făină, scuturând excesul. Se prăjesc în ulei până devin crocante în exterior, cam 5-6 minute.

5. Se scurg pe şerveţele de hârtie şi se servesc fierbinţi, cu o garnitură de cartofiori sau o chiflă pufoasă. Un sos de tzatziki proaspăt ar completa minunat acest tablou, la fel şi un pahar de Pinot Gris rece. Dacă aveţi invitaţi la masă, e bine să aveţi o provizie bună de chifteluţe pentru că se vor face nevăzute mai rapid decât o ştiucă înfometată!

 

RETETA IN IMAGINI

Chifteluţe de ştiucă-0
Chifteluţe de ştiucă-1

COMENTARII (13)

Sim0na

Sim0na 1

13.04.2012, 22:18

Bune, bune!!

iri_iri

iri_iri 1

13.04.2012, 23:53

super delicioase

sisterskitchen

sisterskitchen 1

14.09.2012, 08:11

Sunt foarte bune...multumim fetelor

COMENTEAZA

Portia de lumina

La gura sobei

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Valclaudia

13900 puncte

Constelatialeu

7700 puncte

mirela0911

6830 puncte

Rocsi

6560 puncte

 merisor

5200 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!