Ciorba de legume și piept de pui

de RODIMUR in Ciorbe, 28 Apr 2018 | 16418 vizualizari

 

O ciorbiță ușoară, dar și consistentă este aceasta, preparată destul de ușor, din  legume, dreasă cu smântână și cu o carne slabă - pieptul de pui.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de piept de pui
  • 2 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 2 roșii
  • 4 cartofi
  • 2 cepe
  • 4 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • 2 gălbenușuri
  • 250 ml de smântână grasă
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de legume și piept de pui:

Pieptul de pui se scoate de pe os, se curăță de piele și de pielițe, se spală și se lasă la scurs. Osul de la piept cu resturile de carne rămase pe el și cu pielea se pun la fiert pentru a face o supă bază pentru ciorbă. După două-trei clocote, se spumuiește și se strecoară supa în oala în care se va face ciorbița.

Legumele se curăță, se spală și se taie. Morcovii și pătrunjeii se taie semirondele și se pun la fiert, în oala cu supa bază.

Cepele și usturoiul se curăță, se spală și se taie mărunt, după care se călesc ușor în ulei suficient, la foc mic, ca să nu se ardă.

Roșiile se spală, se curăță de semințe și se taie mărunt, după care se călesc și ele, peste ceapă și usturoi. Se lasă tigaia la foc mic, ca să scadă puțin lichidul.

Pieptul de pui, scurs de apă, se taie cubulețe și se călește în tigaia cu cepele, usturoiul și roșiile, până ce se albește, după care se adaugă în oala în care fierb deja legumele.

Cartofii se taie cubulețe și se adaugă și ei în oala de ciorbă.

Se alege, se spală, se zvântă și se taie mărunt frunzele de pătrunjel.

Se amestecă două gălbenușuri cu smântâna, se omogenizează și apoi se subțiază treptat cu ciorbă fierbinte. Când această compoziția ajunge aproape la temperatura ciorbei, se toarnă în oală și se mai lasă pe foc încă două-trei clocote. Se condimentează cu sare și piper, după gust, se presară frunze tocate de pătrunjel și se oprește focul de la aragaz.

Ciorba poate fi servită după 15 minute, cu ardei iuți, dacă se dorește.

TIPS-URI

1

Din osul de la piept, cu resturile de carne rămase pe el, cu pielea și grăsimea faceți o supă bază foarte bună și gustoasă pentru ciorbă. Strecurați această supă, înainte de a o pune în oala de ciorbă.

2

Folosiți cartofi roz, care fierb bine și nu se terciuiesc.

3

Tăiați cartofii în cubulețe mici, care să încapă în lingură. Nu este frumos să tăiați legumele cu lingura, în farfuria de ciorbă.

4

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să capete un gust amar, ci înmuiați-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, până devine transparentă. Astfel ea va avea un gust dulce și plăcut.

5

Căliți la foc mic cubulețele de piept de pui, până ce se albesc.

6

Omogenizați amestecul de gălbenușuri cu smântână și subțiați-l, până ce va ajunge la temperatura ciorbei. Astfel eliminați riscul de a se brânzi.

7

Ciorba trebuie "să se odihnească" un sfert de oră, înainte de a fi servită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de legume și piept de pui" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (18)

mirela0911 1

29.04.2018, 10:50

Ce ciorbica buna!

miki_a 1

29.04.2018, 15:22

E foarte bună! Le fac des fetelor, exceptând partea cu "dresul"! Punem smântână, doar la servire, în funcție de gustul fiecăruia!

RODIMUR 1

29.04.2018, 15:42

Da, Miki, într-adevăr, e o idee bună să-și pună fiecare smântână, dacă vrea și cât vrea, în farfurie...Merci!

COMENTEAZA

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Ciorba cu aripioare de pui si taietei de casa