Colțunasi cu branza dulce

de RODIMUR in Mancare copii, 16 Iun 2018 | 5757 vizualizari

 

De obicei fac colțunașii cu brânză sărată, sau cu cartofi (de post) dar acum m-am hotărât să-i fac cu brânză dulce, de vaci, pentru că tot aveam la frigider ingredientele principale. Iar cu smântână alături, acești colțunași sunt excelenți!
Din ingredientele de mai jos am făcut 44 de colțunași.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 500 grame de făină albă
  • 2 linguri de gris
  • 1 ou
  • 1 linguriță de sare fină
  • 250 ml de apă
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • Pentru umplutură:
  • 500 grame de brânză de vaci
  • 4 linguri de zahăr tos fin
  • 1 ou
  • 1 plic de vanilie
  • Pentru fiert colțunașii:
  • 4-5 litri de apă
  • sare
  • Pentru servit:
  • unt / ulei de floarea soarelui
  • smântână
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Colțunasi cu branza dulce:

Pentru aluat, se amestecă făina cu grisul și sarea și se frământă cu un ou și cu apă la temperatura camerei, adăugată puțin câte puțin. Se adaugă și cele două linguri de ulei de floarea soarelui și se mai frământă puțin, până ce aluatul devine elastic și potrivit de moale, după care se învelește în folie alimentară și se lasă "să se odihnească" timp de 30 de minute.

În acest interval de timp se prepară umplutura. Se mixează bine brânza cu: zahărul tos, vanilia și oul, până ce amestecul este omogen.

După ce aluatul "s-a odihnit" puțin, se transferă pe planșetă, se mai frămână puțin și se porționează în 2-4 bucăți din care se vor întinde, pe rând foi de 3-4 mm grosime. Se decupează cu forma specială, sau cu un pahar, cercurile de aluat din care se vor face colțunașii.

Se depune câte o linguriță de umplutură pe fiecare cerculeț de aluat, se pliază și se lipesc bine, după care se depun pe planșeta înfăinată (ca să nu se lipească) până ce se formează toți colțunașii.

Colțunașii se iau cu o spumieră și se lasă la fiert, într-o oală cu apă multă, clocotită, cu sare. În timpul fierberii se mai întorc colțunașii cu paleta, în oală, cu grijă, ca să nu fie striviți. Se lasă colțunașii la fiert 10-12 minute, până ce se ridică la suprafață, după care se iau cu spumiera și se depun într-un vas, uns cu unt în prealabil.

Ca să nu se lipească între ei, după ce au fost scoși de la fiert, colțunașii se stropesc cu unt topit, sau cu ulei încălzit, de floarea soarelui.

Se servesc calzi, cu smântână alături.

TIPS-URI

1

Aluatul acesta de colțunași poate fi prelucrat imediat, dar se va comporta mai bine, dacă va fi lăsat "să se odihnească" timp de 30 minute.

2

Foaia de aluat nu trebuie să fie prea subțire, ca să nu se rupă, la fiert, dar nici prea groasă, ca să nu devină tare.

3

Colțunașii trebuie puși la fiert, numai după ce apa cu sare clocotește. În caz contrar, colțunașii s-ar putea lipi de vas, sau între ei.

4

După ce scoateți colțunașii de la fiert, stropiți-i pe toate părțile cu unt topit, ca să nu se lipească între ei.

5

Colțunașii umpluți cu brânză dulce se servesc cu smântână.

Daca ti-a placut reteta noastra "Colțunasi cu branza dulce" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

19.06.2018, 13:11

Da, Dante, foarte buni...! Mulțumesc frumos, pentru apreciere!

UrsanMihaela 1

08.12.2018, 10:29

Un deliciu acesti coltunasi!

RODIMUR 1

08.12.2018, 10:46

Mihaela, mă bucur foarte mult că-ți plac și-ți mulțumesc mult pentru apreciere! Și nouă ne plac colțunașii, umpluți cu orice...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tiramisu cu capsuni

de Rocsi 9

ieri la 18:37

Salată de ouă cu avocado și iaurt - Rețeta rapidă și gustoasă

ieri la 10:36

Supă crema de roșii coapte - Rețeta gustoasă de post

ieri la 10:17

Mușuroi de cârtiță

pe 26.04 la 23:40

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Fusilli cu muschi file si mozzarella, la cuptor