Desert pandispan pufos cu nectarine

de RODIMUR in Prajituri, 7 Sep 2020 | 3678 vizualizari

 

Pentru sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut am făcut acest pandișpan pufos și aromat, cu feliuțe de nectarine. Un deliciu de care nu te poți sătura, nicicum...
La prezentarea listei de ingrediente am folosit ca unități de măsură ”lingura” și ”lingurița”, așa cum obișnuiesc să procedeze marea majoritate a gospodinelor. Este adevărat că există linguri și lingurițe de diferite dimensiuni, dar nu cred că diferența ar putea afecta dezastruos rezultatul muncii. Dacă este chiar imperios necesar, voi cântări cantitățile respective de făină și de zahăr și le voi adăuga în listă, dar nici într-un caz nu voi cântări vreodată ouăle, așa cum am văzut în unele rețete mai prețioase. Nici măcar marii chefi nu fac așa ceva, ci folosesc unități de măsură la îndemâna tuturor...

 

INGREDIENTE

  • 6 ouă
  • 6 linguri de zahăr tos fin (150 grame)
  • 6 linguri încărcate de făină albă (175 grame)
  • 1 praf de sare extrafină
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 50 grame de unt topit
  • 3-4 nectarine
  • 1-2 lingurițe de scorțișoară (opțional)
  • unt pentru uns tava de copt
  • făină albă pentru tapetat tava de copt
  • Pentru decor:
  • 2 linguri de zahăr pudră
  • 1 plic de zahăr vanilinat
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert pandispan pufos cu nectarine:

Nectarinele se spală, se șterg și se feliază, feliile având o grosime de 8-9 mm, maxim 1 cm.

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu praful de sare, până ce cresc în volum. Atunci se adaugă treptat zahărul tos și zahărul vanilinat, iar când acesta nu se mai simte, se adaugă și gălbenușurile, unul câte unul, mixând întruna.

Se topește untul și se lasă în așteptare, ca să se mai răcorească puțin.

Se adaugă și făina albă, amestecată cu praful de copt și după încorporarea completă și uniformă, se adaugă untul topit. Se omogenizează bine compoziția, fără a amesteca prea mult, după care se toarnă o jumătate de cantitate în tava de copt, unsă cu unt în prealabil și tapetată cu făină.

Se distribuie feliile de nectarine pe toată suprafața pandișpanului și apoi se acoperă cu restul de compoziție. 

Se nivelează compoziția și se dă tava la cuptor, la temperatură medie, pentru 5-6 minute, până ce pandișpanul crește și începe să se întărească ușor la suprafață. Atunci se scoate pe jumătate tava din cuptor și se distribuie rapid celelalte felii de nectarine.

Se dă tava, din nou, la cuptor până ce pandișpanul se rumenește frumos.

Atunci se scoate tava din cuptor și după 2-3 minute, cât să se răcorească pandișpanul, se presară zahărul pudră amestecat cu cel vanilinat.

Se lasă pandișpanul să se răcorească total, după care poate fi porționat și servit.

TIPS-URI

1

Folosiți nectarine coapte, dar tari.

2

Feliile de nectarine nu trebuie să fie prea groase, pentru că atunci vor fi prea grele și pandișpanul se va lăsa.

3

Ouăle și făina trebuie să fie la temperatura camerei, pentru ca pandișpanul să crească ușor și frumos.

4

Separați bine albușurile de gălbenușuri. Dacă veți scăpa gălbenuș în albușuri, acestea vor crește mai greu.

5

Compoziția de blat trebuie mixată întruna, până ce se va turna în tavă. Dacă se va proceda astfel, se poate renunța la praful de copt.

6

Dacă nu mixați suficient compoziția și adăugați mai puțină făină, crezând că astfel pandișpanul va fi mai pufos, veți obține exact contrariul: pandișpanul se va lăsa, mai ales că feliile de nectarine sunt destul de grele pentru un astfel de aluat.

7

Untul topit se adaugă în compoziție după ce s-a răcorit puțin.

8

Pentru a adăuga stratul final de felii de nectarine, nu trebuie să scoateți de tot tava din cuptor. Diferența de temperatură ar putea să afecteze padișpanul (se poate lăsa). Eu scot tava doar pe jumătate, rezemată pe ușa cuptorului și atunci distribui rapid feliile de nectarine.

9

Opțional, puteți presăra scorțișoară pe feliile de nectarine, odată puse pe compoziția de pandișpan.

10

După ce scoateți tava din cuptor, lăsați-o puțin (2-3 minute) să se răcorească, după care presărați zahărul pudră amestecat cu cel vanilinat, ca să adere la pandișpan, cât timp acesta mai este cald.

11

Porționați pandișpanul numai după ce s-a răcit complet.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pandispan pufos cu nectarine" nu uita sa-i faci un review.

TOP
utilizatori

Rocsi

1566 puncte

gaby_duceag

1400 puncte

Caty

1238 puncte

vasimur

1157 puncte

Constelatialeu

1136 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
RETETA RECOMANDATA
Desert brownie cu banane si unt de arahide