Paine de casa, umpluta

de Ancutsa in Piine, 31 Mai 2018 | 3700 vizualizari

 

Pâine de casă, cu mirodenii, coaptă, apoi umplută cu pastramă, măsline, brânză de burduf, telemea de vacă şi caşcaval şi coaptă din nou. Dacă aveţi o pâine cumpărată, mai veche, o puteţi umple pe aceasta cu ce vă place ori puteţi pregăti o pâine în casă, chiar dacă veţi sta mai mult în bucătărie, vă asigur că e mult mai gustoasă!
E tocmai bună de luat în excursii cu familia sau prietenii.
"Picnicul Bucatarasilor"

 

INGREDIENTE

  • aprox 400 g făină,
  • un plic drojdie uscată,
  • 1 linguriţă sare,
  • un vârf de linguriţă cimbru
  • un vârf de linguriţă oregano,
  • 300 ml apă caldă,
  • Puţin ulei,
  • Pentru umplutură:
  • 2 linguri sos de roşii cu busuioc,
  • 100 g pastramă sau şuncă ţărănească,
  • Câteva măsline negre,
  • Puţină brânză de burduf,
  • 100 g Telemea de vacă,
  • Puţin caşcaval ras
Portii: 6
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paine de casa, umpluta:

 

 

Mai întâi se pregăteşte o pâine rotundă ţărănească: se amestecă drojdia uscată cu puţină făină, se adaugă apa caldă, sarea, cimbru şi oregano, puţin ulei şi făină cât cuprinde, amestecând bine şi frământând până se obţine un aluat consistent. Se unge cu puţin ulei, se acoperă cu folie alimentară şi se lasă la crescut până îşi dublează volumul.

Se întinde aluatul de pâine pe masa presărată cu făină, se mai frământă doar un pic, se modelează cu mâinile, se transferă într-o formă de copt rotundă pregătită cu foaie de copt.

Se crestează superficial pâinea cu un cuţit zimţat trecut prin puţin ulei, formând cuburi. Se mai lasă la crescut în formă aprox 20 de minute.

Se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox 25-30 de minute, până devine aurie. Un truc pentru a obţine o pâine cu coaja moale: aşezaţi tava de copt într-o altă tavă în care aţi turnat puţină apă. Aburii vor menţine coaja moale.

Se scoate pâinea, se înveleşte cu un prosop de bucătărie şi se lasă la răcit.

 Se decupează din pâine pătrăţelele, care se dau deoparte pentru a le folosi la final. Se scobeşte o parte din miez, acesta nu ne va folosi. Se unge pâinea cu sos de roşii cu busuioc, se pun din loc în loc pastrama tăiată bucăţele, măslinele, brânzeturile şi ce mai doreşte fiecare, apoi se acoperă cu pătrăţelele decupate mai devreme şi caşcaval ras. Se coace din nou, la foc mic, aprox 15-20 de minute. De data aceasta, nu am mai pus apă în cealaltă tavă, iar pâinea a făcut o crustă crocantă. De aceea, dacă o doriţi mai moale, ţineţi minte să procedaţi ca mai sus (adăugând apă în cealaltă tavă).

 

Timp de pregătire: aprox 2h

Timp de coacere: 30min + 20min

Porţii: 6

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/05/paine-de-casa-umpluta.html

TIPS-URI

1

Un truc pentru a obţine o pâine cu coaja moale: aşezaţi tava de copt într-o altă tavă în care aţi turnat puţină apă. Aburii vor menţine coaja moale.

2

La a doua coacere, nu am mai pus apă în cealaltă tavă, iar pâinea a făcut o crustă crocantă. De aceea, dacă o doriţi mai moale, ţineţi minte să procedaţi ca mai sus.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paine de casa, umpluta" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Limonada a la Cleme - reteta racoritoare si plina de vitamine

pe 02.05 la 20:10

Carrot cake reteta de tort de morcovi cu crema de branza

pe 02.05 la 14:02

Plăcinte cu carne - aperitiv gustos cu carnea rămasă

pe 02.05 la 11:25

Tiramisu la pahar cu cozonac - Rețeta unui desert ușor și delicios

pe 02.05 la 10:57

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Paine pufoasa, cu smantana in aluat