Pate din ficatei de pui

de RODIMUR in Ficat, 13 Feb 2018 | 3832 vizualizari

 

De obicei făceam pateul de casă din ficăței de pui, fierți, în prealabil, dar de această dată i-am prăjit, considerând că astfel nu se mai pierde gustul lor, prin fierbere. E adevărat, așa este mai puțin dietetic, dar mult mai bun și mai gustos!
Am preparat pateul simplu, fără pătrunjel, sau ouă fierte, ca să nu-i schimb gustul. De asemenea, nu am folosit smântână, pentru că vreau ca pateul să fie consistent și legat, nu lichid.
Din ingredientele de mai jos mi-a ieșit o porție suficientă pentru două zile.

 

INGREDIENTE

  • 250 grame de ficăței de pui
  • 1 ceapă galbenă
  • 50 grame de unt
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1 cățel de usturoi
  • sare
  • piper
  • oregano măcinat
  • cimbru măcinat
Portii: 1
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pate din ficatei de pui:

Se pune uleiul și untul la topit în tigaie, la foc mic.

Ceapa se curăță, se spală, se taie mărunt și se călește ușor, la foc mic, în ulei și o jumătate din cantitatea de unt, numai atât cât să se înmoaie și să devină trasparentă.

Ficățeii se curăță de nervuri și de grăsimi, se spală bine, se scurg de apă, după care se pun la prăjit în tigaie, peste ceapă. Se adaugă și usturoiul pisat mărunt, cimbrul și oregano.

Când ceapa s-a înmuiat, iar ficățeii sunt pătrunși, se ia tigaia de pe foc și se lasă la răcorit.

Când ficățeii s-au răcorit bine, se adaugă sare și piper după gust, restul de unt, după care se amestecă și se mixează fin.

Când compoziția este omogenă și fină, se oprește mixarea și se pune pateul de ficat într-un recipient. Se decorează și se acoperă cu folie alimentară, până la consumare. 

Pateul de ficăței de pui se ține la frigider și se consumă în două-trei zile.

TIPS-URI

1

Alegeți bine ficățeii de nervuri și de grăsimi și îndepărtați fierea, dacă este cazul, ca să nu dea un gust amar preparatului.

2

Untul trebuie topit împreună cu uleiul, pentru a nu se arde.

3

Ceapa călită va da un gust dulceag pateului, foarte bun. La fel și usturoiul.

4

Nu prăjiți ficățeii prea tare. Pot deveni tari și amari.

5

Mixați bine ingredientele, pentru a avea o pastă fină.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pate din ficatei de pui" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (39)

RODIMUR 1

15.02.2018, 18:41

Așa e, Dante! Mulțumesc frumos!

elucubratiiculinare 1

15.02.2018, 20:10

mult mai bun prajit

RODIMUR 1

15.02.2018, 20:48

Mihaela, așa mi s-a părut și mie...Merci beaucoup!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tiramisu cu capsuni

de Rocsi 9

ieri la 18:37

Salată de ouă cu avocado și iaurt - Rețeta rapidă și gustoasă

ieri la 10:36

Supă crema de roșii coapte - Rețeta gustoasă de post

ieri la 10:17

Mușuroi de cârtiță

pe 26.04 la 23:40

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Ficatei surpriza