Sfintisori moldovenesti impletiti, din aluat de frupt (de dulce)

de RODIMUR in Dulciuri, 8 Mar 2019 | 3601 vizualizari

 

De cele mai multe ori, sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici era în Postul Mare și toată lumea prepara sfințișorii din aluat de post. În acest an, Mucenicii se sărbătoresc în Săptămâna Albă, când creștinii au dezlegare la: ouă, lapte și brânză, așa că acum putem prepara renumiții sfințișori cu ingrediente de dulce. Astfel, ei sunt mai buni și sărbătoarea este mai frumoasă. Credința noastră este renumită ca fiind tradițională, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să folosim ceea ce tot prin voia Domnului a apărut, de-a lungul anilor, pentru a ne îmbunătăți viața. Dacă nu ducem la biserică miei pentru a fi sacrificați, ca pe timpurile străvechi, în semn de jertfă, ci: colaci, colivă, sfințișori, plăcinte, fructe și cozonaci, atunci este normal ca toate acestea să fie preparate cu cele mai bune ingrediente pe care acum le găsim, slavă Domnului și să facem în așa fel încât să arate cât mai bine. Este și acesta un semn de respect și de considerație față de Biserică, înaintași, sau semeni.
Din ingredientele de mai jos am preparat 8 sfințișori mai mari.

 

INGREDIENTE

  • 650-700 grame de făină albă
  • 300 ml de lapte
  • 75-100 grame de zahăr tos fin
  • 25 grame de drojdie proaspătă
  • 2 gălbenușuri
  • 50 grame de unt
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1 praf de sare
  • 1 plic de vanilie
  • 1 linguriță încărcată de coajă de lime
  • coajă de la 1/2 portocală
  • 1-2 lingurițe de esență de rom
  • 1 ou pentru uns
  • făină pentru modelat aluatul
  • Pentru sirop:
  • coaja de la 1 portocală
  • 250 ml de apă
  • 150 grame de zahăr tos
  • Pentru decor:
  • 2 linguri de miere lichidă
  • 50 grame de nuci măcinate
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Sfintisori moldovenesti impletiti, din aluat de frupt (de dulce):

Se pune făina (cu praful de sare) în vasul pentru frământat și se face o adâncitură în mijlocul căreia se pun: drojdia mărunțită, gălbenușurile, untul feliat, coaja de lime și de portocale, zahărul și vanilia.

Se amestecă ingredientele din mijlocul vasului, până ce se omogenizează și apoi se toarnă puțin lapte cald, până ce se dizolvă drojdia și zahărul. 

Se încorporează treptat făina și se adaugă laptele cald, puțin câte puțin. La sfârșit, când s-a încorporat toată făina, se adaugă esența de rom și două linguri de ulei, pentru a definitiva aluatul și pentru a-l face nelipicios.

Când aluatul este potrivit de moale, elastic și nelipicios, se acoperă cu un șervet curat și se dă la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece, ca să dospească, timp de 30-45 de minute.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă cu puțină făină, pentru a elibera bulele de aer care l-au umflat. Când aluatul a devenit mai ferm, se porționează în 16 bucăți egale.

Dintr-o bucată de aluat se face un sul de aproximativ 30-35 cm lungime și se împletește cu alt sul, făcut din altă bucată de aluat. Se unesc capetele sulului împletit și se face un colăcel care se răsucește, pentru a forma cifra 8 (sfințișorul), lipindu-se în locul în care s-au unit capetele sulului. Astfel, partea mai puțin frumoasă nu va fi vizibilă.

Se pune sfințișorul pe tava în care s-a întins în prealabil hârtie de copt și se repetă operațiunea, până ce se termină aluatul.

Se ung sfințișorii cu oul bătut, se mai lasă încă 10 minute să crească, după care se ung din nou și se dau la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce se rumenesc frumos.

Cât timp sfințișorii se coc în cuptor se face siropul. Se fierbe coaja răzuită de la o portocală în 250 ml de apă, timp de 5 minute, după care se strecoară și zeama rezultată se fierbe încă 5 minute cu 150 grame de zahăr. Când siropul este gata, se dă la rece, ca să se răcorească puțin.

Când sfințișorii s-au rumenit frumos, se scot din cuptor, se ”îmbăiază” pe rând, pe toate fețele, în siropul de portocale, după care se pun pe un platou. Dacă mai rămâne sirop, se mai ung o dată sfințișorii și după încă 5-10 minute, se ung cu miere lichidă și se presară nucă măcinată.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei.

2

Pentru frământat, folosiți lapte fiert, dar cald, nu fierbinte, ca să nu se pripească aluatul.

3

Puteți face și sfințișori simpli. Atunci veți face un colăcel dintr-un sigur sul de aluat, îl veți răsuci și apoi îl veți lipi în locul îmbinării.

4

Însiropați bine sfințișorii cu sirop de portocală, ca să fie mai buni și mai aromați.

5

Folosiți miere lichidă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Sfintisori moldovenesti impletiti, din aluat de frupt (de dulce)" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (30)

RODIMUR 1

12.03.2019, 15:55

Mulțumesc frumos, Ancutsa!

dantes 1

13.03.2019, 10:48

Deliciosi!

RODIMUR 1

13.03.2019, 11:28

Îți mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Limonada a la Cleme - reteta racoritoare si plina de vitamine

pe 02.05 la 20:10

Carrot cake reteta de tort de morcovi cu crema de branza

pe 02.05 la 14:02

Plăcinte cu carne - aperitiv gustos cu carnea rămasă

pe 02.05 la 11:25

Tiramisu la pahar cu cozonac - Rețeta unui desert ușor și delicios

pe 02.05 la 10:57

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Desert cozonac cu aluat oparit si Nutella