Tarta spiralata cu legume

de oanapl in Mancaruri de legume, 28 Apr 2021 | 2623 vizualizari

 

retete pascale
Pentru masa de Paște cred că ar fi foarte potrivită și această tartă, care e delicioasă. 
E ceva mai migăloasă de pregătit, dar dacă aveți musafiri sigur vor fi încântați de ea.

 

INGREDIENTE

  • -pentru aluat:
  • 250g făină
  • 125g unt
  • 1 gălbenuș
  • Un praf de sare
  • 8 linguri apă rece
  • -pentru umplutură:
  • 1 vânătă
  • 1 dovlecel
  • 1 zuchinni
  • 1 morcov (mare)
  • ¼ ardei gras roșu
  • 150g mascarpone
  • 1 ou
  • Sare
  • 2 linguri făină
  • Unt pentru uns tava
  • Ulei de măsline (optional)
Portii: 4
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tarta spiralata cu legume:

Pentru aluat, cerni făina într-un castron și adaugi sarea și untul tăiat cubulețe. Omogenizezi compoziția sfărâmând untul între degete. Când totul se transformă într-un amestec sfărâmicios adaugi gălbenușul și frămânți, apoi adaugi apa, puțin câte puțin, amestecând pentru a forma un aluat omogen. Învelești aluatul într-o folie și îl lași la rece timp de 30 de minute.

Speli legumele, iar morcovul îl cureți de coajă. Feliezi toate legumele pe lungime cu ajutorul unui cuțit special, formând fâșii foarte subțiri.

Încingi cuptorul la 180 de grade C. Întinzi o foaie de aluat pe care o transferi în tavă, apoi înțepi aluatul cu furculița din loc în loc și tai surplusul de aluat de pe marginile tăvii. Așezi peste aluat o hârtie de copt și pui boabe de fasole sau biluțe speciale pentru copt și introduci tava în cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

Din aluatul rămas decupezi floricele.

Mixezi crema mascarpone cu oul și adaugi sare după gust. Adaugi făina și omogenizezi. Torni compozitia de mascarpone peste aluat.

Rulezi feliile de legume, cu coaja în sus, alternându-le. Pe cât posibil, legumele trebuie să aibă aceeași înălțime. Opțional poți să adaugi câțiva stropi de ulei de măsline peste legume. Introduci tarta în cuptor pentru aproximativ 40-45 de minute, până când aluatul se rumenește frumos.

Separat pui floricelele la copt, într-o tavă, pentru 15-20 de minute.

Scoți tarta de la cuptor, o lași să se răcorească puțin și o servești.

TIPS-URI

1

Pe cât posibil, legumele trebuie să aibă aceeași înălțime.

2

rulezi legumele pe un tocător, pentru început, deoarece direct în tavă e mai dificil și te murdărești de cremă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tarta spiralata cu legume" nu uita sa-i faci un review.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Tartă cu brânză şi legume