INTERVIURILE BUCATARAS: RHAPSODY

Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 7 Mar 2014, 17:38

Articol pe placul a 32 bucatarasi
comenteaza

 Astazi ni se dezvaluie alta fata draguta din comunitatea noastra, Rhapsody. O fata timida si visatoare, dupa cum se caracterizeaza ea. :)

 Antreul

1. Sa ne prefacem ca nu ne stim aproape deloc. Asadar, cine esti si ce ai facut in ultimii 20 de ani?

 Cand am vazut mesajul de la Irina, m-au trecut toate apele :)) „Ce sa zic? Cum să încep?”, eu fiind mai retrasă de felul meu…

  Așadar, cine sunt?  Păi să vedem… sunt în primul rând mamă, soție, fiică, noră,  soră, cumnată, etc., restul gradelor  nu le mai înșir că le știți cu siguranță. :))  Sunt moldoveancă get-beget, deci să nu vă mire accentul. ;)

  În ultimii 20 de ani am crescut. :) Am terminat școala, am plecat de acasă mutându-mă la oraș (și tot n-am scăpat de accent), m-am căsătorit, am adus pe lume 2 copii minunați, am terminat studiile care atestă înclinația mea spre experimente. :P Și ca în viața fiecărui om am întâmpinat și perioade gri, nu numai roz, dar m-am „setat” în așa fel încât să le trec cu vederea.

2. Care sunt calitatile pe care prietenii le apreciaza la tine?

Mi s-a spus că sinceritatea, altruismul și calmul cu care privesc lucrurile fac din mine un prieten de nădejde. ;;) Dacă zic ei așa o fi.:D

3. Principalul tau defect? 

 Numai unul?! Ohoho… sunt multe, pe lângă încăpățânarea specifică zodiei sunt timidă și visătoare. :”>

4. Care sunt cele mai indraznete planuri pe care le ai? 

Evit să-mi fac planuri fiindcă niciodată „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Prefer să visez, să visez la ziua în care voi putea deschide un butic  în care produsele să fie relizate din materii prime de cea mai bună calitate, naturale, achiziționate direct de la producător.

5. Cum te-ai indragostit de Bucataras.ro? (fara sa stii ca site-ul a fost lansat de doi barbati) :-))

Căutând rețete simple, bine explicate pe care să le pot pune în practică. Cochetam de ceva timp  cu ideea de a intra în comunitate, însă abia prin 2012 am avut curajul să fac pasul acesta și regret că nu l-am făcut mai devreme. :) 

6. Unde petreci mai mult timp intr-o zi: pe net sau in bucatarie? 

 Încerc să mențin un echilibru.  Dimineața pe net, după-amiaza în bucătărie. :))

7. Cand si cum ti-ai descoperit talentul in bucatarie?

 Îmi amintesc cu nostalgie momentul în care am descoperit că pot găti și altceva. Eram prin clasa a IV-a, ai mei au plecat la târg, iar eu m-am gândit să le fac o surpriză. Sub îndrumarea vecinei mele (odihnească-se în pace!) am facut prima mea mâncare adevarată, comestibilă (că până atunci făceam sarmale cu frunze si praf de piatră sau mămăligă cu praf de piatră pe marginea râului). :)) A fost cea mai bună mâncărică de cartofi pe care am facut-o vreodată. ;;)

Felul principal

1. Care e felul de mancare care iti aduce aminte de copilarie?

Scrijelele (cartofii pe plită), mălaiul dulce și laptele acru cu mămăligă  mă transportă  instantaneu  în nu prea îndepărtata copilarie. 

2. Ce ai manca in fiecare zi si tot nu te-ai satura?

Nu mă pot limita doar la un singur fel, că tre’ să diversificăm. :)) Aș mânca fără oprire fructe, salate de orice fel, murături si nu în ultimul rând dulciuri (cât mai ciocolatoase). :”>

3. Unde ai mancat cel mai tare preparat ever?

Banala pizza la restaurantul „La Scoica” din Constanța. Nu știu dacă o fi fost din cauză că eram rupți de foame și de oboseală după o zi întreagă de hoinăreală, însă mi s-a părut cea mai bună din categoria ei EVER.

4. Care e reteta cu care dai pe spate pe oricine, oricand?

Clar desert. :)) Ultima descoperire, ciocolatoasa cu zmeură,  care i-a lăsat muți și pe cei care nu-s mari iubitori de dulciuri.

5. Care e cel mai bun pont culinar pe care l-ai primit vreodata?

Cel mai folositor mi s-a părut pontul cu vasul de apă pus în cuptor atunci când coci pâine, insă cel mai de preț este cel primit de la mama care m-a învățat că ingredientul secret al oricărui fel de mâncare este dragostea. Astfel mâncarea capătă acel “ceva” care nu-l găsești în felurile preparate doar din necesitate.

6. Care e cea mai mare boacana pe care ai facut-o in bucatarie? 

Tiii, sunt multe. De la a pune borșul la încalzit și la a-l transforma în pizza, până la a scăpa recent tortul pe jos, dar cea mai mare boacănă am facut-o când eram studentă. Am pus împreună cu o prietenă fasole la fiert, bucătăria fiind la capătul opus al căminului, ne-am întors în cameră și ne-am pus pe taclale. Ce credeți că s-a intamplat? Ei bine, am  “înmiresmat” tot căminul, să nu mai vorbesc că era un fum pe hol  de-l tăiai cu cutitul, iar eu cu nasul meu subțire n-am simțit nimic. :)) Încă mă mai mir cum de n-au chemat pompierii. :)) 

7. Ce nu ai manca nici daca ti s-ar oferi la schimb un sac de bani?

N-aș mânca niciodată ouă eclozate (și nu doar pentru că am avut coșmaruri cu ele:))   

Desertul

1. Ce ti se pare sexy?

Fiind la capitolul desert, evident gurmandul din mine se gândește tot la mâncare. :))  Mi se pare incitant  să savurezi un desert ciocolatos cu persoana iubită ;;) pe creasta muntelui. :X 

2. Cum arata barbatul ideal, in viziunea ta?

Îl am deja alături. E iubitor, protector și extrem de muncitor.

3. La ce visezi?

Ooo, visez la multe... În primul rând să terminăm căsuța cât de curând și să putem locui în ea. Să fac un stagiu de pregătire ca bucătar în Franța. Să călătoresc peste tot pentru a învăța să fac pâine și brânză.  :) Să-mi măresc colecția de vase de lut. Să adun costume populare și trăistuțe din fiecare colț al lumii.  Șiii mai visez o vacanță cu mult soare, nisip și mare. :) 

4. Ce pasiuni ai?

În afară de pasiunea evidentă pentru gastronomie, îmi place să fac fotografii și să mai mâzgâlesc din când în când câte un tablou.

5. Ce urasti cel mai mult?

Sunt două lucruri strâns legate, minciuna și politicienii.

6. Cum te relaxezi?

Cel mai adesea gătind, citind, fotografiind sau pictând, iar când e vreme bună plimbându-mă haihui cu familia pe dealuri. :”>

7. Culoarea / genul de muzica / florile preferate?  

Culoarea verde e preferata mea însă nici cu albastrul nu mi-e rușine. Ascult muzică instrumentală, clasică, smooth jazz, pop și rock.  Îmi plac toate florile, dar simt o atracție incontrolabilă când vine vorba de lalele și de flori sălbatice. :”>

 Nota de plata

Ai la dispozitie minimum 5 minute si maximum o viata sa vorbesti frumos despre Bucataras.ro. Incepe aici:  

 Bucătăraș este locul în care ești întâmpinat cu cădură prietenească și onestitate. Este o comunitate uluitoare  dominată de încredere,  veselieși altruism. E locul în care găsești sprijin atunci când ai nevoie.  Sufletele care formează această comunitate sunt excepționale. Oameni minunați ( Scumpicioasa, Rocsy, Gaby, Miha, Irina, Buni, Simona, Dia, Ina, Adriana, Corina, Cristina,  Cleme,  Vladimir - ordinea este aleatoare și cu siguranță îmi scapă cineva așa că să nu vă fie cu supărare) pe care nu i-am cunoscut personal, dar de care mă  simt legată și care mă inspiră.

    Bucătăraș nu este doar o comunitate. Este o mare familie și sunt onorată că fac parte din ea!

   Gusti, Cătălin vă multumesc că ați avut această idee briliantă de a aduna la un loc oameni buni care împărtășesc acceași pasiune!

    Vă multumesc că existați! :*

 

 

 

Comentarii (47)

07.04.2014, 16:50

Sa fii fericita!

Rux

13.04.2014, 17:24

13.04.2014, 17:49

hop si eu

Adauga comentariu
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

Portia de lumina

La gura sobei

Nu de puţine ori am spus că-mi plac poveştile, căci, recunosc, recitindu-le, îmi aduc aminte de clipele în care copilăria se împărţea între fabuloasa lume a eroilor de pe alte tărâmuri ori din timpurile în...

Cu mucii-n fasole?

Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia ...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI

Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

7490 puncte

6130 puncte

5470 puncte

5280 puncte

4620 puncte

CONTACT

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

GĂTIM, RÂDEM
ȘI GLUMIM, PE:

Cizmele lui Mos Nicolae
  • 29

    MA

  • 30

    MI

  • 01

    J

  • 02

    V

  • 03

    S

  • 04

    D

  • 05

    L