Doua variante RAPIDE de supa de peste

de Cristi Roman in Peste, 4 Dec 2010 | 8255 vizualizari

 

Iubesc pestele, iubesc supele si ciorbele, iubesc legumele in supa si ciorba. Iubesc mancarurile de casa preparate rapid, in 15-20 de minute, gustoase si fierbinti. In ultimele trei zile am facut in casa doua supe de legume si peste, prin metode cu totul speciale. Banale, dar speciale.

 

INGREDIENTE

Reteta 1: supa de ciuperci cu ton (doua portii):

- 4 buchetele de broccoli;

- un morcov;

- 500 ml apa;

- ierburi uscate (oregano, busuioc);

- 100 grame ciuperci proaspete champignions (puteti chiar dubla cantitatea);

- un pliculet de carne de ton cu verdeturi de la John West;

- sare, piper (ceva mai mult).

Reteta 2: supa de legume cu sardine (doua portii):

- 6 buchetele de broccoli;

- doi morcovi;

- un ou;

- un pastarnac mic;

- 200 grame rosii bucati in suc propriu;

- 500 ml apa;

-o conserva de sardine in suc propriu;

- sare, piper.  

Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Doua variante RAPIDE de supa de peste:

Totul a pornit de la urmatoarea baza de lucru: am vrut rapid o mancare calda, in ton cu vremea friguroasa din aceasta perioada din Dublin (cea mai mare zapada din ultimii zeci de ani + frigul aferent). Ceva legume se gasesc mereu prin frigider, de aceasta data am avut si ciuperci, insa noutatea a venit de la faptul ca am decis sa folosesc peste de la conserva in supele mele. Blasfemie? Nu sunt de acord. Special? Da, special, si am sa va rog sa cititi cu atentie si poate veti intelege demersul meu culinar. Repet – totul a fost facut in ideea de mancare calda preparata de la zero in timp rapid.

Si cred ca am obtinut, fara modestie, din plin ceea ce mi-am propus: supe calde si gustoase, cu un gust intens, dorit intens, de peste.

Reteta 1: supa de ciuperci cu ton

Am taiat in patru fiecare buchetel de broccoli, morcovul rondele mai grosute (aproape 1 cm), ciupercile in patru, ierburile uscate  – am pus toate acestea in 500 m de apa, la fiert. Nu m-a interesat faptul ca aceste trei ingrediente au timpi de fierbere diferiti, fiindca am vrut special o impletire de texturi: broccoli mai moale, morcovi fini dar nu moi, sa se faca piureu, ciupercile fierte cat sa bagi usor dintii in ele. Dupa aproximativ 12-14 minute la foc mediu, am adaugat un pliculet de carne de ton cu verdeturi de 100 de grame, care era marinata in putin ulei de masline. Am amestecat, am dat focul mai mic si am mai lasat sa fiarba 3-4 minute. Tot in acest moment am inceput sa potrivesc gustul cu sare si cu piper. Am pus ceva mai mult piper, pentru ca a inceput sa-mi placa un kick usor de iute, mai ales cand e frig afara.

Reteta 2: supa de legume cu sardine

la fel ca in primul caz, am taiat in patru broccoli, de data aceasta am folosit doi morcovi, am pus si un pastarnac mic – si am pus la fiert. Dupa 12 minute am adaugat rosiile bucati in suc propriu si sardinele din conserva (cam 4 sardine mici, pe care le-am rupt, fiecare, in 2-3 bucati). Am mai lasat 3 minute la foc mic, am potrivit gustul cu sare si piper si, la final de tot, am decis sa pun si un ou batut, sa dea consistenta si mai mare supei. Mergea si fara ou, cred ca am exagerat aici. Nu a fost rau, dar a devenit usor incarcata.

 

Cam asta a fost: sper sa nu vi se para prea controversata ideea folosirii de peste de la conserva in supe. E ceva ce nu se prea face, eu am vrut insa sa incerc – si rezultatul ma supermultumeste – in ideea prepararii de supa de peste rapida, daca nu exista peste proaspat la indemana. Plus costul final mai scazut – lucru din ce in ce mai important in perioada asta.

SFATURI: 1. Eu NU pun niciodata la supele si ciorbele proprii ulei la inceput, eventual doar la final de tot, in momentul servirii, in farfurie, torn cateva picaturi/lingurite de ulei de masline.

2. Daca vi se pare ca gustul supei nu e suficient de intens de la legume, puteti adauga un amestec de legume uscate, dar va rog nu folositi variante chimice. Exista acum cuburi de concentrate de supa de legume organice – in cel mai rau caz folositi asa ceva, insa repet, doar daca simtiti nevoia de un gust mai intens.


Asadar, curaj: Faceti acest pas fara sa stati pe ganduri!

Daca ti-a placut reteta noastra "Doua variante RAPIDE de supa de peste" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (12)

Cris2711 1

11.12.2010, 12:16

papabun,ma bucur ca te-am gasit ,imi plac mult retetele tale

Panacris 1

07.12.2011, 15:17

, Treba cu uleiul pus la sfarsitul supei/ciorbei, am descoperit/o ieri intr-un regim alimentar pentru cei cu tensiunea arteriala mare!

Cristi Roman 1

07.12.2011, 15:46

da, mie-mi place mult mai mult asa, chiar daca nu am pb cu tensiunea, insa nu mai am chef sa prajesc legumele inainte, asta e o metoda de care vreau sa mai scap. multumesc mult.

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Pastrav la gratar