Lasagna cu carne de porc si ciuperci

de RODIMUR in Lasagna, 3 Oct 2019 | 2305 vizualizari

 

Acest preparat este foarte gustos și sățios, nu cere multă îndemânare și mult timp, iar în ceea ce ne privește, reunește unele din ingredientele noastre preferate. De-a lungul anilor, am preparat lasagna cu diferite umpluturi, dar aceasta mi s-a părut cea mai gustoasă, așa că o recomand.

 

INGREDIENTE

  • 9 foi de lasagna
  • 800 grame carne tocată de porc
  • 500 grame de ciuperci champignon
  • 150 grame de cașcaval răzuit
  • 2 cepe
  • 5-6 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • Pentru sosul de roșii:
  • 500 ml de suc de roșii
  • sare
  • piper
  • oregano
  • cimbru
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Lasagna cu carne de porc si ciuperci:

Ceapa și usturoiul se curăță, se spală, se taie mărunt și se călesc ușor, în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie.

Se curăță ciupercile, se spală bine și se feliază.

Carnea tocată se pune în tigaia cu ceapa și usturoiul și după ce se albește, la foc mic, se adaugă ciupercile feliate. Se lasă tigaia la foc mic, până ce scade lichidul lăsat de ciuperci și ingredientele se pătrund bine. Când umplutura a scăzut și s-a pătruns, se ia tigaia de pe foc.

Se prepară un sos din: sucul de roșii, sare, piper, cimbru și oregano. Se amestecă bine și se toarnă căteva linguri de sos în vasul termorezistent în care se va prepara lasagna.

Se pun apoi 3 foi de lasagna, se stropesc din abundență cu sos de roșii, după care se pune o jumătate din cantitatea de carne cu ciuperci. Se netezește bine stratul de carne și se pune al doilea rând de foi lasagna, stropite cu sos de roșii.

Se răzuiește cașcaval și se pune cealaltă jumătate din cantitatea de carne cu ciuperci. Se acoperă cu cel de-al treilea rând de foi lasagna, se stropește bine cu sos și se răzuiește cașcaval deasupra.

Se pune capacul pe vasul termorezistent și se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, pentru 25-30 de minute, după care se ia capacul și se mai lasă vasul în cuptor încă 15-20 minute, până ce se topește cașcavalul și preparatul are un aspect frumos.

Se servește imediat ce s-a scos din cuptor. Preparatul este foarte consistent și nu are nevoie de garnitură.

Puteți servi lasagna cu smântână. Astfel, preparatul este și mai bun.

TIPS-URI

1

Foile lasagna folosite nu au nevoie de fierbere prealabilă. Sosul de roșii folosit este suficient pentru preparare.

2

Umplutura trebuie preparată termic, în tigaie, la foc mic, până ce carnea se pătrunde și scade lichidul lăsat de ciuperci.

3

Dacă vasul termorezistent pe care-l aveți nu are capac, folosiți o folie de aluminiu, pentru a-l acoperi. În acest fel vă asigurați că preparatul se va pătrunde, nu se va usca rapid, iar lasagnele nu vor rămâne crude.

4

Îndepărtați capacul (folia de aluminiu) de pe vasul termorezistent, după ce preparatul a stat în cuptor 25-30 de minute.

5

Lăsați preparatul în cuptor, neacoperit, încă 15-20 de minute, ca să scadă lichidul și ca să se rumenească frumos.

6

Nu lăsați prea mult timp preparatul în cuptor, ca să nu se usuce.

Daca ti-a placut reteta noastra "Lasagna cu carne de porc si ciuperci" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Lasagna cu suc de rosii