Reteta de bilute de carne de porc, cu varza calita, in sos de rosii

de vasimur in Porc, 19 Ian 2023 | 5330 vizualizari

 

Aveam la dispoziție cam 1/2 kg de carne de porc, tocată și m-am tot gândit ce aș putea să fac cu varză murată și ce mai aveam prin cămară: ceapă, ulei, suc de roșii. Așa am ajuns să improvizez această Reteta de bilute de carne de porc, cu varza calita, in sos de rosii, și chiar nu a ieșit rău deloc. Încercați-o și voi, este foarte simplă și nu cere prea mare efort!
Ingredientele necesare sunt: varza murata, carne tocata, ceapa, suc de rosii, smantana, ardei iute.
 
 
 
 

 

INGREDIENTE

  • Ingredientele pentru Reteta de bilute de carne de porc, cu varza calita, in sos de rosii
  • 1-2 bucăți varză murată (sau varză proaspătă)
  • 500-600 g de carne de porc, tocată
  • 1 ceapă mai mare
  • 500 ml suc de roșii (sau pastă de roșii)
  • 1 crenguță de cimbru (opțional)
  • boia de ardei dulce, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • sare, după gust
  • 8-10 linguri ulei de floarea soarelui
  • 450-500 g de smântână, pentru servit
  • ardei iute (opțional)
Portii: 6
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta de bilute de carne de porc, cu varza calita, in sos de rosii:

Iata cum se prepara Reteta de bilute de carne de porc, cu varza calita, in sos de rosii

Pasul 1. Dacă varza murată este prea acră, o punem la desărat în apă rece, cam 20-30 minute, după aceea la scurs, într-o sită. Tăiem varza fâșii subțiri, sau o tocăm cât de mare ne place. Ceapa tocată mărunt o punem la călit într-o cratiță sau tigaie încăpătoare, în care am pus în prealabil la încins, 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui. Când ceapa este înmuiată punem varza și le călim împreună cam 15-20 de minute, la foc mediu, amestecând mereu, până ce varza începe să se înmoaie. Oprim focul și condimentăm cu piper măcinat și boia, după gust. Dacă am folosit varză murată vom pune sare numai dacă este nevoie. La varză dulce, cu siguranță va fi nevoie să punem și sare, după gust.

Pasul 2. Condimentăm carnea tocată cu sare, piper și boia, după gust. Puteți folosi orice alte condimente, care vă plac! Facem biluțe de mărimea dorită (ca și pentru chiftele) și le tragem în uleiul încins. Când s-au rumenit pe toate părțile, le punem în tigaie, peste varza călită. Peste ele turnăm suc de roșii și punem crenguța de cimbru. La nevoie putem pune și 1-2 căni cu apă cât să le cuprindă. Punem capacul și lăsăm să fiarbă până când sosul ajunge la consistența dorită!

Serviți cu smântână și ardei iute, dacă vă place.

Poftă bună!

Vezi si reteta de Varza a la Cluj.

 

TIPS-URI

1

Preparatul îl puteți face și cu varză dulce.

2

Aveți grijă să nu ardeți ceapa și varza, când le căliți, deoarece devin amare!

3

Dacă vă place, puteți să folosiți untură de porc, în loc de ulei de floarea soarelui, pentru călit/prăjit.

4

Puteți folosi și roșii proaspete sau pastă de roșii, roșii în bulion, nu doar suc de roșii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta de bilute de carne de porc, cu varza calita, in sos de rosii" nu uita sa-i faci un review.
 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Chiftelute marinate