Copiii şi nuielele

Postat de portiadelumina in Bucataras hai hui pe 28 Apr 2013, 05:40

Articol pe placul a 32 bucatarasi
comenteaza
Copiii şi nuielele

Istoria mântuirii noastre, în mod văzut, a început într-o iesle săracă de la marginea Betleemului, acolo unde a binevoit să se dezbrace de slavă Dumnezeu în persoana Fiului pentru a ridica către ceruri pe cel ce îl crease odinioară după chipul Său. Iar smerenia divină a continuat să fie prezentă într-o lume plină de mândrie şi s-a manifestat iar în mod vizibil la intrarea în Ierusalim, la Florii, când cel ce ţine cerul şi pământul în palma Sa, a intrat într-o cetate făcută de mâini omeneşti călare pe un pui de măgar, pe spinarea unui animal pe care oamenii îl iau în batjocură şi-i folosesc numele în apelative ce ţin de educaţia celor şapte ani de acasă.

Ce spuneţi de acest tablou în care Dumnezeu vine călare pe un pui de măgar? Cum vi se pare că Dumnezeu ridică crucea din element de batjocură pe care erau răstigniţi tâlharii la semnul mântuirii noastre, sfinţindu-o cu sângele-i prea sfânt? Cum vi se pare că Mântuitorul plânge şi suspină pentru Lazăr, un om ca fiecare din noi, dar un om care îi era prieten? De ce nu se gândesc oamenii că Dumnezeu suspină şi plânge pentru fiecare prieten al său, pentru fiecare om? Şi oare de ce, atunci când întrebi pe majoritatea creştinilor despre ziua Floriilor, în afară de faptul că se aduce salcie şi că se mănâncă peşte nu mai cunosc nimic? Cam multe întrebări pe câteva rânduri. Credeţi că se sinchisesc prea mulţi să răspundă? Nicidecum. Oamenii au alte preocupări. Mai nou, sau mai vechi, se împlinesc cuvintele Mântuitorului care zice că dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga. Şi strigă pământul, se cutremură ca să le aducă aminte oamenilor de Dumnezeu şi oamenii tac. De fapt unii nu tac, unii strigă continuu: să se răstignească! Am păstrat bucuria şi speranţa la sfârşit, deoarece există un licăr de lumină pentru fiecare dintre noi. În atmosfera creată de freamătul crengilor înverzite şi înflorite ale primăverii se mai zăresc şi chipuri luminate. Sunt chipurile copiilor chemaţi de Hristos pentru ai face modele demne de urmat pentru părinţii lor deoarece din gura pruncilor şi a celor ce sug săvârşeşte Dumnezeu laudă, aşa cum spune psalmistul.

Ei sunt viitorul curat al unui trecut murdar. Ei simbolizează primăvara vieţii şi împreună cu ei trebuie să strigăm şi noi: Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Osana întru cei de sus! Ei, care fug de nuia tot timpul, aduc nuiele înverzite pentru Doamne Doamne, aşteptând nerăbdători să le ducă sfinţite la icoana din camera lor. Şi apoi mai e ceva, trebuie să înţelegem  că intrarea Domnului în Ierusalim trebuie să fie pururi intrarea Domnului în cetatea sufletelor noastre. Mântuitorul bate mereu la uşa închisă a inimii noastre aşteptând ramuri înverzite cu mugurii faptelor bune, aşteaptă să ne dezbrăcăm de haina păcatului pentru a o aşterne înaintea intrării Sale spre a o curăţi şi pregăti pentru primirea luminii divine în împărtăşirea tainică a trupului şi a sufletului.

Comentarii (19)

30.04.2013, 12:27

Buna dimineata Padre
N-am sa spun prea multe aici pentru ca sunt prea mahnita de multe cate le-am vazut in ultimele zile.
Asa cum am mai spus,nu mai avem valori,nu mai avem modele,nu mai avem respect, nici noi muritorii de rand dar nici macar multi dintre slujitorii bisericii.
Inca-i mai putem distinge pe cei care-si pastreaza juramintele facute,dar e totusi trist.
Lacomia ne intuneca ratiunea,iar cel ce se complace intr-un trai modest,este privit cu dispret,chiar de catre cei ce s-au cocotat pe carca lui.

30.04.2013, 12:44

Bine si frumos scris,Padre. Mare adevar ai scris si de aceasta data!

01.05.2013, 12:20

frumos

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date.

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

 Chupe de camarones- supa peruana de creveti.Reteta nr.46  din  Best soups in the World

de Ksenya 5

ieri la 13:30

Prajitura de post cu foi si crema de budinca cu suc Fanta

de Caty 2

pe 26.03 la 19:44

Reteta de pui cu sos de parmezan si usturoi

pe 26.03 la 18:04

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

cristeena20

3400 puncte

Ksenya

2173 puncte

RODIMUR

2032 puncte

Catalina L

1627 puncte

oanapl

1573 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]