Olăritul
Nimic nu este mai spectaculos decât mângâierea lutului în ritmul uniform al roţii de olar, încercând să ridice cu cele două mâini, ca pe o coloană fără sfârşit, vasul încă fragil. Mulţi dintre copii strânşi în jurul roţii nu-i vor uita pe olarii veniţi să le arate măiestria formelor şi a culorilor.
Împletituri
Meşterii populari foloseau de obicei materia primă preponderentă în zona satelor de baştină. Şi chiar dacă după asanarea bălţilor, aceasta a dispărut, meşteşugul împletitului se perpetuează prin strădania împământeniţilor şi iubitorilor de frumos. Distanţa de la care îşi procură materia primă - Delta - nu îi împiedică să transmită meşteşugul deprins de la părinţii lor şi de la bătrânii satului învăţându-şi copiii şi nepoţii să iubească ceea ce este autentic în arta împletitului..
Ţesutul şi cusutul pentru familie făceau parte dintre îndeletnicirile de bază ale femeii române. De la piese de port cotidian la cele de sărbătoare şi până la textilele care "îmbrăca" locuinţa, era totul lucrat de mâini harnice şi măiestre. Până în zilele noastre s-a păstrat tradiţia ca fetele să deprindă în familie arta ţesutului. Cele mai multe încep la 6-7 ani să coasă prima "floare pe pânză" sau să-şi ajute mama la "făcutul" războiului. Şi astfel fiecare fată va deprinde arta ţesutului şi cusutului, străduindu-se să realizeze piese cât mai frumoase cu care să se mândrească în sat.
Oul - minunea de început a lumii; oul păstrează întreaga căldură solară; oul a fost, este şi rămâne: Promisiunea. Brâncuşi spune despre ou că e "maica formelor, a tuturor formelor" şi-l dăruieşte Eternităţii. Dintre toate obiceiurile româneşti, cel al încondeierii ouălor de Paşti este de departe cel mai gingaş şi mai cald. Ce fericire poate fi mai mare decât a ne vesti unul altuia prin intermediul ouălor roşii "Hristos a înviat"? Fiecare român îl pregăteşte şi-l are pe masa lui de Paşti la loc de cinste. Dar poate nicăieri ca în Bucovina oul nu este privit cu atât de multă dragoste şi nici obiceiul scrierii lui nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Femeile din această zonă - adevărate creatoare de frumos, ştiu mai bine ca oricine să scrie poveştile minunate ale acestui tărâm de basm pe coaja fragilului şi delicatului ou.
Lemnul a constituit dintotdeauna un material sensibil în care meşterul popular a pus atât îndemânare câat şi simţ artistic. El, lemnul, s-a supus mâinii pricepute a omului, dând naştere unei cuprinzătoare game de obiecte, de la cele mici, de uz personal, ustensile casnice şi unelte de lucru, obiecte de cult, până la piese mari de interior şi cele utilizate în construcţii. Dintre obiectele prezentate de tinerii meşteri vrânceni se disting tiparele şi păpuşarele destinate decorării caşului. Alături de acestea au bucurat ochii vizitatorilor: linguri, cruci şi icoane, toate impodobite cu crestături rafinate conferindu-le valoare artistică.
Pentru a se apăra de inexplicabil, de plăsmuirile temerilor sale, omul a luptat prin mijloace materiale şi spirituale pe care le-a socotit mai eficace şi ca rezultat a inventat un instrument magic, menit să-l protejeze: Masca În cadrul obiceiurilor de iarnă, poate cele mai spectaculoase ca prezentare, masca - folosită aici mai ales ca element de recuzită - ocupă un rol primordial. Vatra satului este scena pe care se desfăşoară jocurile populare cu măşti, spectatori fiind membrii colectivităţii.
Icoana a reprezentat dintotdeauna o parte componentă a sufletului ţăranului român. Toate activităţile pe care el le desfăşoară trebuie să se afle sub semnul binecuvântării dumnezeieşti. Icoana este nelipsită din casa tradiţională, fiind folosită ca obiect de cult, sau cu scopul decorativ şi religios, cum este cazul icoanelor pictate pe sticlă de pe cuprinsul întregii Transilvanii.
Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult
