Vacanţă în Belgia

Postat de diaconta in Bucataras hai hui pe 4 Ian 2015, 21:28

Articol pe placul a 25 bucatarasi
comenteaza

Se apropia Crăciunul iar eu nu aşteptam precum alţii sărbătorile doar ca să primesc cadouri,nu mi-am pus dorinţe de acest fel.Imi doream doar acele zile  petrecute alături de cei dragi în tihna familiei,îmi doream multă sănătate pentru toţi şi să ne bucurăm unii de alţii cât mai des.

Probabil c-am fost cuminte pentru că  nişte oameni minunaţi ne-au invitat să petrecem Crăciunul  în Belgia.A fost o experienţă minunată şi vreau să le mulţumesc atât lor cât şi surorii mele pentru asta.

Timpul s-a scurs foarte repede şi am încercat să vedem cât mai multe locuri,dar să ne bucurăm şi de întâlniri cu alţi români,cu care am petrecut clipe minunate.

Belgia nu are o suprafaţă foarte mare şi nici o populaţie impresionantă ca şi număr,dar are o frumuseţe aparte.Iţi dă acea senzaţie de primitor ,de „bine”,chiar de-i vorba de cladiri impozante ori cu un aer boem.

Belgia este împărţită în trei regiuni,Flandra-comunitatea flamanda,Valonia-comunitatea francofona si Bruxelles care este ca un fel de „insula” în care limbi oficiale sunt atât flamanda cât şi franceza.

Primul loc vizitat a fost Anvers-Antwerpen ,unul din cele mai mari porturi ale Europei,care neoficial este capitala Flandrei.O placere să colinzi pe străduţele istorice,muzee de arta ori muzee ale ciocolatei,biserici care adăpostesc adevărate opere de artă(sa nu uităm de vestita şcoală de pictură flamandă), ori cladiri cu sculpturi care-ţi rămân multă vreme pe retină,prăvălii care se încadrează armonios în peisaj şi care te tentează cu celebra ciocolata belgiană,cu un gust inconfundabil,cu cele peste 600 de sortimente de bere,dantelării  fine ori incredibile diamante.

Fie că e vorba de cladirea monumantala a garii,Primărie sau biserici,toate atrag privirea cu ceva deosebit.

In Piaţa centrala –Grote Markt,stilurile arhitecturale se îmbina în mod armonios.

Catedrala Fecioarei Maria cu un stil gotic impresionant şi cu un turn de 123 de metri  care face să fie cea mai înaltă clădire a Anversului,adaposteste în interior picturi minunate,unele aparţinând celebrului Rubens.

In apropierea portului găsim şi o fortăreaţă din piatra care este  simbolul epocii medievale a Anversului.

Districtul diamantelor din Anvers,este una din cele mai bine pazite zone ale lumii,asta datorita faptului ca pe aici trec 84 % din diamantele brute ale lumii si 50% din cele prelucrate.

Timpul a trecut repede plimbându-ne pe străduţe,savurând ciocolata ori îngheţată ,iar când vântul rece ne-a pătruns în oase,ne-am încălzit cu un vin fiert.Băiatul care ne-a servit era român şi s-a bucurat să stea de vorbă cu noi ca să-i treacă dorul de casă.

Următorul obiectiv de vizitat a fost Atomium,o constructie  interesanta,care iniţial a fost construită pentru expoziţie.Acum acolo se gaseşte şi un restaurant,iar de la cea mai înaltă sferă se desfăşoară o privelişte spectaculoasă asupra oraşului Bruxelles.

Apoi prin parcul din apropiere,am ajuns la Palatul Regal.

Parcurile încă şi-au păstrat verdele puternic şi în miez de decembrie.Pot doar sa-mi închipui frumuseţea lor în alte anotimpuri.

Am profitat de o dimineaţă rece dar însorită pentru a vizita şi parcul din Tervuren,o comuna din  Brabantul Flamand,în apropierea Bruxellesului.

Aici se afla şi Muzeul Africii de Sud,care la ora aceasta era în renovare.

Parcul se întinde pe o suprafaţă imensă şi este un loc minunat pentru relaxare sau plimbare.

In Bruxelles am vizitat Comisia Europeana,acolo unde lucrează prietena noastră.De la etajul 20 al clădirii am avut o panoramă superbă asupra oraşului.Din păcate pozele nu sunt prea reuşite.

Mi-a plăcut moto-ul gasit în birou „Schimbarea e singura constantă”.

A urmat apoi vizita la Parlamentul European,care mi s-a părut foarte interesantă.Nu puteam să ratăm aşa ceva în Bruxelles.

Cei 751 de deputati ai Parlamentului European,reprezinta interesele(sau  ar trebui sa facă asta) a 500 de milioane de locuitor din cele 28 de state membre.

 Am ajuns la timp în Piaţa Primăriei pentru un spectacol de muzică şi lumini.

In Leuven sau Louvain,un oras din Flandra,am vazut una dintre cele mai frumoase Primării din lume.The Town Hall construit într-un stil gotic impresionant,are distribuite pe suprafaţa clădirii 236 de statuete,reprezentând diferite personaje istorice ori biblice.

In apropiere se află şi St. Peter’s Church,cu o arhitectura care completeaza foarte bine clădirile din piaţă.

Si dacă tot eram pe aproape,am dat  o fugă şi până în Olanda –Eindhoven .

M-a bucurat nespus întâlnirea cu două fete dragi de pe Bucătăraş.Chiar dacă întâlnirea a fost scurtă,am dovedit încă odată că prietenia nu are graniţe şi oameni buni care să-ţi deschidă uşa şi sufletul sunt pretutindeni.

Am cunoscut şi români,băimăreni chiar,care ne-au făcut să ne simţim minunat în casa lor.

Iar gazdele noastre au fost la superlativ.

Casele lor nu sunt atât de impozabile ca şi unele „palate” de la noi,dar inspira căldura şi intimitatea unui cămin adevărat.

In Belgia gastronomia diferă în funcţie de ponderea populaţiei valonă sau flamandă.

Pentru belgienii gătitul este aproape o religie.

Gastronomia lor a avut multe influenţe străine de-a lungul timpului.

Dacă midiile ori cartofii pai sunt foarte apreciate alaturi de carbonara flamande ,o tocană de vită-preparat naţional,la fel de faimoase sunt şi celebrele waffels .

Când vine vorba însă despre ciocolată,belgienii au o adevărată pasiune,oriunde ţi-ai îndrepta privirea poţi să găseşti magazine care vând produsul miraculos.

Ciocolata belgiană nu conţine conservanţi,arome ori coloranţi artificiali,de aceea anumite sortimente au termen de garanţie câteva zile.

Ciocolata se vinde şi ambalată individual,decorată cu foiţă de aur,cristal ori oglinzi şi poate fi un dar foarte special.

Belgienii consumă mai multă bere decât vin,asta şi pentru că aici găsim peste 500 de sortimente de bere,bere produsă in vechile berarii familiale ori de către călugări la manastire.

Berea este un ingredient des folosit şi la gătit,nu doar la aperitive ci şi la supe ori la waffels.

 

 

Comentarii (30)

07.01.2015, 09:54

Cel mai frumos cadou de Crăciun! Foarte impresionat! Prin pozele tale, m-am plimbat și eu un pic prin Belgia

07.01.2015, 19:20

Cristina, a fost foarte frumos.Un Craciun mai altfel.
Din pacate timpul se scurge foarte repede in astfel de situatii

09.01.2015, 21:52

O vacanta frumoasa, de care, cred ca tare te-ai bucurat!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola