Lumea ceaiului- Alegerea ceainicului potrivit

Postat de Satisfyyourcravings in Bauturi pe 19 Noi 2012, 22:38

Articol pe placul a 6 bucatarasi
comenteaza

Alegerea ceainicului potrivit este în sine o artă. Pe cât de variate sunt tipurile de ceai, pe atât de numeroase sunt accesoriile care le pun în valoare. Am vorbit în articolele trecute despre infuzoare, acum a venit timpul să vorbim despre ceainice. Fie că sunt realizate din sticlă, porţelan, ceramică, argilă, fier sau argint, ceainicele au rol nu numai estetic, ci şi unul gustativ pentru că nu orice material este potrivit pentru fiecare tip de ceai în parte. La fel ca vinul, ceaiul are nevoie de ustensile potrivite pentru a-și dezvălui întreaga frumusețe.

Ceainicele din porțelan impresionează prin eleganță, dar și prin faptul că porțelanul are proprietăți de conductor termic. Numit și „aurul alb”, porţelanul poate fi folosit pentru cele mai multe dintre tipurile de ceai, dar sunt potrivite mai ales pentru ceaiurile negre şi verzi de calitate superioară.

Ceainicele din ceramică şi cele din argilă reţin pentru foarte mult timp căldură, proprietate care le face foarte potrivite pentru ceaiurile care se infuzează la temperaturi înalte, cum este pu-erh, dar şi pentru infuziile de fructe, plante mediciale sau Rooibos. Sunt foarte populare datorită durabilităţii lor şi pot fi folosite în fiecare zi. Cele mai faimoase ceainice din argilă sunt cele realizate din argilă mov, produse în regiunea Yi Xing din China. Acestea au o formă specifică şi o paletă de culori diversificată. Aceste ceainice sunt numite şi „ ceainice cu memorie” deoarece materialul poros absoarbe mirosul ceaiului infuzat şi-l păstrează pentru foarte mult timp. De aceea, aceste ceainice nu se spală cu detergent și se usucă în mod natural. De asemenea, pentru acest tip de ceainic se recomandă infuzarea aceluiași tip de ceai într-un ceainic timp de cel puțin 2 ani pentru a ajuta la formarea peliculei protectoare din interiorul ceainicului. Această peliculă de ceai este cea care face ca ceainicele de Yi Xing să fie atât de apreciate.

Ceainicele din sticlă au devenit foarte populare printre băutorii de ceai nu numai datorită faptului că nu alterează gustul ceaiului, ci și pentru că permite observarea stadiilor de deschidere a frunzelor sau de absorbție a lichidului, mai ales că pot fi folosite pentru aproape orice ceai.

 Recomand aceste ceainice mai ales pentru „blossoming tea”= ceaiuri ce înfloresc, frunze de ceai verde şi alb cusute manual în forme diverse ce se deschid sub formă de floare în timpul infuzării oferind un adevărat spectacol.

Ceainicele din fontă se găsesc în nenumărate forme și culori. Acestea sunt folosite în China și Japonia, mai ales pentru ceaiul verde Sencha. Cele mai populare se numesc tetsubin și au o formă tradițională, ușor aplatizată. Folosirea acestui tip de ceainic își are originea în mișcarea de contestare a Cha-No-Yu despre care am mai vorbit cu alte ocazii. Tetsubinul nu este însă folosit la prepararea ceaiului matcha.

Există și „ceainice” speciale pentru tipuri speciale de ceai. Vorbim despre bolul pentru matcha- “chawan” şi despre „Calabasse” pentru mate (arbust din America de Sud).

Chawan-ul este de cele mai multe ori realizat manual şi are o formă imperfectă pentru a sublinia natura perfectibilă a omului şi efemeritatea lucrurilor.

Mate se consumă dintr-un bostan scobit numit „Calabasse” şi se soarbe printr-un pai din metal numit „Bombilla”.  Vom discuta despre cele două tipuri de ceai şi metodele de infuzare în articolele viitoare.

Ceainicele din fontă şi calabassa nu se spală cu detergent pentru că pot păstra reziduri. Acestea se spală prin clătire cu apă fierbinte.

O altă informaţie importantă este că ceainicele se aduc la „temperatura de lucru” prin clătire cu apă caldă, lucru foarte important mai ales pentru ceaiurile cu temperaturi joase cum sunt cele albe.

V-am arătat astăzi că vasele folosite pot influența nu numai gustul mâncării, cu toții apreciem gustul preparatelor gătite în vasul roman, ci și pe cel al ceaiului.

Până data viitoare vă las să cugetați asupra unui citat din filosofia asiatică: „Ceaiul este o religie a stilului de viaţă”.

 

 

Comentarii (1)

26.11.2012, 17:05

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola