PÂLPÂIRI

Postat de portiadelumina in Bucataras hai hui pe 19 Apr 2014, 22:14

Articol pe placul a 32 bucatarasi
comenteaza

„Nu vă temeţi!” Ce simplu, ce direct, ce încurajator mesaj a transmis Hristos urmaşilor celor ce locuiseră „în întuneric şi în umbra morţii”. Ba mai mult, pentru a-i întări, pentru a le disipa ceaţa îndoielii şi a fricii, a zis: „bucuraţi-vă”!

Nu cred să fie amintiri mai pline de viaţă din perioada copilăriei decât cele care sunt în legătură cu Paştile, fie că vorbesc de deniile ce aveau un parfum special, cumva parcă adus de peste timpuri, fie că vorbesc de învierea ce scotea în  bătaia de sărbătoarea a clopotelor şi a toacei toată suflarea satului şi o strângea împrejurul bisericii ce tainic se deschidea doar la momentul potrivit.

Privesc şi acum, adult şi slujitor, în fiecare an, peste mulţimea chipurilor din marea de oameni, mari şi mici, adunaţi laolată fără a ţine cont de profesie, de grad ori înţelepciune, fremătând la unison cu pâlpâirea lumânărilor cu care au primit lumina. Când treci printre ei, oferind acel licăr de lumină tremurândă, le citeşti chipurile, şi, fără dar şi poate te gândeşti că poate cei mai în vârstă îşi aduc aminte de Paştile copilăriei, că cei mai mici se bucură pentru prima dată la ceas de noapte de primirea unei lumini cu care rămân la slujbă şi pe care, cu emoţie, o duc acasă mai târziu.

„Nu vă temeţi”, aşa spunea Hristos. Trăim într-o lume în care teama de moarte, de moartea trupească, anulează deseori bucuria cu care în mod firesc oamenii ar trebui să se împărtăşească în clipele trăite, frica morţii, şi, din nefericire pentru unii, lipsa (uneori totală)  speranţei în înviere şi-n veşnicie, transformă minunatul dar al vieţii într-un calvar lipsit de perspectivă şi de dorinţă, într-un infern cotidian în care bezna este cea care face legea. A crede în înviere, a gusta veşnicia trăind în lumină, având ca veşminte iertarea şi iubirea, omul îţi poate reveni încet-încet la starea ce dintâi, la starea primordială a copilăriei sufleteşti, cea în care sufletul încă se joacă cu îngerii.

La un moment dat, din sutele de glasuri răsună imnul biruinţei, căci „Hristos  a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte  viaţă dăruindu-le”. Fiorul de bucurie pătrunde imediat în sufletele curate, iar conştientizarea biruinţei asupra morţii încătuşează, cel puţin pentru moment, frica de moarte, căci trimful vieţii umbreşte puterea morţii, iar speranţa că există viaţă după moarte luminează drumurile ce până atunci se făceau în întuneric.

Vin mulţi la lumină, dar  nu toţi se luminează, căci multe suflete sunt încă necurăţate, aidoma candelelor necurăţate şi fără de untdelemn. Pentru primirea luminii e nevoie de iertare, iar pentru iertare e nevoie de iubire. Cele trei, iertarea, lumina şi iubirea, sunt cele care călăuzesc sufletul (fără poticnire) pe drumul vieţii, îndepărtând teama şi făcând loc bucuriei şi speranţei.

Mi-e dragă tare o cântare din perioada Paştelui, căci în rândurile sale se găseşte soluţia miraculoasă cu care oamenii pot păstra lumina învierii în candela sufletului lor până când vor păşi în veşnicie. Iar cântarea spune: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”

 

Nu vă temeţi, şi iarăşi zic, bucuraţi-vă! Hristos a înviat!

Recomandari electrocasnice

Blender Monterrey White

- 10 %
299.99 lei
269.99 lei

Sandwich Maker

- 13 %
149.99 lei
129.99 lei
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii (38)

21.04.2014, 23:21

Adevarat a inviat!

22.04.2014, 17:23

Adevarat a inviat!

26.04.2014, 08:10

Cata intelepciune! Adevarat a inviat!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

Portia de lumina

Cer variabil

Cer variabil

„Astăzi cerul va fi variabil”, cam aşa anunţa o prezentatoare la tv, arătând spre nicăieri către o hartă plină de simboluri ce punctau ici-colo câte un loc peste care musai ar fi trebuit să treacă soarele majestuos ori, după caz...

Mai aveti lumina?

Mai aveti lumina?

„Mai aveţi lumină”? Da, chiar, mai aveţi? Eu vă întreb asta pentru că am fost întrebat la rându-mi, dar nu într-o beznă de necunoaştere, ci în zorii unei zile ce taman se întrupa din lumina unei nopţi plină de lumină...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

TOP
utilizatori

RODIMUR

15690 puncte

anca_rm

7240 puncte

mihaelar63

5590 puncte

Rocsi

5000 puncte

Andreea Caroline

4400 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

 
Dovlecei la borcan pentru iarna
  • 20

    J

  • 21

    V

  • 22

    S

  • 23

    D

  • 24

    L

  • 25

    MA

  • 26

    MI

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!