QUO VADIS , HOMO ? - by Mutulica

Postat de Ina in Bucataras in oras pe 1 Ian 2012, 01:53

Articol pe placul a 24 bucatarasi
comenteaza

   A mai trecut un an …

   Desi am nevoie sa imi aminteasca nevasta cand este ziua mea si multe altele , sunt genul de om care isi face un plan la inceputul unui nou an si , la sfarsit ,  fac un bilant . 

   A fost un an bun , imi spun , in care ne-am cumparat o multime de produse electronice si electrocasnice,  lucruri pe care ni le dorim cu ardoare si de care uneori uitam a doua zi dupa ce le avem in casa . Am facut doua concedii insumand 27 zile , in care nu ne-am pus problema banilor . Ce an bun a fost !  De ce oare sunt nemultumit ?  Florina ma sustine : " - da , un an bun , dar greu ...a murit tata , tie ti-a murit un unchi "...  Parca oamenii astia , imi spun eu ,  au murit candva , tare demult . Oare cate luni au trecut ? Stiu cand a murit Caesar , stiu si cand a murit Gadafi si nu stiu data mortii unor oameni pe care i-am iubit si care m-au sprijinit neconditionat de-a lungul vietii . Nu s-a dat la stiri , nu s-a scris in presa si nici pe internet nu i-am gasit .

  In ultima zi a anului am mers la spital , unde este tata internat si mi-am dat seama ca Fetestenii mei cei falosi (radeam de fudulia lor vestimentara ,cu parfum discret de transpiratie  si  nu numai , neconforma cu statutul financiar, social sau moral ) au saracit , sunt din ce in ce mai rufosi , e drept , o parte din fudulie le-a ramas ... ca doar sunt prima generatie de incaltati si cine mai e ca ei ?... Si mi s-a facut mila ... Mi-am dat seama ca sunt strain de locuri si de oameni . 

   Rareori imi destainui problemele pentru ca , de regula , ascultatorii nu te ajuta cu un sfat , ci duc vorba mai departe , catre sursa problemelor  si oamenii aia , saracii , se vad nevoiti sa imi dea mai multe motive de nemultumire .  Asa-i romanul , ca o curva prost crescuta ,  care se vrea fata mare si cu aere de domnisoara de salon .

   Am acceptat sa scriu pe acest site  , ca o necesara refulare terapeutica a prea plinului furiei mele , cu convingerea ca ma vor citi cinci gospodine si doi gurmanzi , oameni pe care nu-i cunosc si pe care nu-i voi cunoaste niciodata , pentru ca eu nici macar nu am cont pe bucataras.ro. Ca multi dintre oamenii sensibili , sunt empatic si mi-am dat seama ca  mai  sunt destui care intra pe internet si pentru altceva decat porno.ro . Na ,  ca s-au suparat  taranoii pe mine ! De ce oare ?... nume n-am dat , nu pot fi acuzat de rasism social  pentru ca nevasta-mea  , in familia ei , face parte din prima generatie nascuta in spital , deci sa se fi simtit cu musca pe caciula ? - Pai s-o dea jos si sa faca macar la fara frecventa un curs de bune maniere , caci cei sapte ani de-acasa - am citit in "Codul bunelor maniere ,  astazi" - nu mai pot fi recuperati  si este o greseala sa atragi atentia unui asemenea personaj , pentru ca nu numai ca nu se va schimba ,dar va reactiona si intr-un mod grobian , conform cu educatia pe care o are ...

   Sunt intr-un salon curat din noul spital al orasului ,  dar  unde nu vad nicio urma de aparatura moderna .  Medicii , putini la numar ,( cati vor mai ramane in targul asta , satui sa se lupte cu un sistem ticalos , care-i condamna la frustrari profesionale si i-a  transformat in niste lautari carora li se lipesc banii pe frunte ?) sunt sufletisti , dedicati profesiei , dar  tatal meu are multe complicatii si ma tem ca acestia nu vor putea , practic, decat sa-i tina lumanarea . 

   Ma deconectez de la gandurile legate de viata mea si vad un mosulet care se duce agale catre chiuveta din camera . Este tatal meu  care ,  nu cu multa vreme in urma , avea un fizic mai impunator decat al meu .

   Plec noaptea si vin tot pe intuneric.  Avem tipare mentale diferite , el nu este educat pentru dialog , asa ca , desi locuim in aceeasi curte , ne vedem rar . Cand a ajuns tata un mosulet cu o halena specifica nefriticilor (are mari probleme cu rinichii si multe altele  ) ? Eu pe ce lume traiesc ? Am observat pe drum ca mama ,  care era un spiridus  , de-abia merge si cand am ajuns la spital i-a curs sange din nas . Cand a murit bunica din partea mamei , cea care m-a crescut pana la cinci ani , am realizat ca in ultimi zece ani ai vietii ei , eu am fost un trecator grabit prin viata celei care mi-a indrumat primii pasi  , pana si cainele curtii m-a latrat si a refuzat sa se lase mangaiat . Trebuia sa imi fac un rost in viata , urmam , simultan , cursurile unei  facultati de drept si , convins fiind  ca in lumea plicului plasat  strategic eu am putine sanse , eram si elev al unei scoli de maistri . In paralel ,  eram si arbitru de fotbal . Noaptea , de multe ori eram de serviciu ( nu transpiram in exces  , insa rareori atipeam , dintr-o constiinta prosteasca , inoculata in A.D.N. de cele trei generatii anterioare care lucrasera in aceeasi institutie . Si era epoca lui "dorm in cur ca-n plapuma " , obicei introdus de cei care a doua zi aveau porumb de prasit , de muls vaca si alte activitati cu un pronuntat specific orasenesc .

   Ma uit la el , il ascult si , brusc , gandurile imi fug la o colega , care , cand m-a auzit cum descriam ,  la telefon ,  problemele sale  de sanatate , a zambit satisfacuta ! Pare greu de crezut , dar mi s-a facut mila de ea (ura distruge nu numai psihicul ci si fizicul omului si ea este o papusa ) si m-am gandit ca oi fi gresit eu fata de colegii carora am refuzat sa le fiu sef (explicand si de ce ) dar isi fac mai mult rau singuri decat cred ei ca  le-am facut eu , printr-o caracterizare  obiectiva  a felului lor de a fi . In urechi mi-au rasunat sicanele unor tineri de la o firma unde nu  am vrut sa lucrez , pentru ca nu am vrut sa schimb un sistem de stat , in care angajarile se fac pe pile si spagi , cu  un sistem privat , unde patronul este atentionat de factori de decizie “ - ce vrei ba , sa castigi numai tu ? Am si eu un nepot , o nepoata ... Eu pun stampila unde vrei tu si nu iti fac probleme !!! ...” Ca unii se tem pentru locul lor de munca pot sa inteleg , dar cand altii cred ca din cauza mea nu au succes la femei , cand ma uit in oglinda , dupa 43 de ani rulati pe drumuri drepte , fara ocolisuri izbavitoare , izbucnesc in ras . -Epigonilor ! , am avut si eu , candva , mult  inaintea erei voastre , pe vremea cand E-uri nu erau si nici Viagra , un oarecare succes la femei , dar de aici la a vedea in mine cauza singuratatii voastre , e cale lunga ...Voi nu vedeti ca s-a umplut lumea de lesbiene , de plimbatoare de catei de rasa , de singuratice triste si putin sonate  ? Masculi feroci ce sunteti … barbati adevarati care , daca ati naufragia cu niste femei pe  o insula parasita , ati avea surpriza sa vedeti cum femeile izolate cu voi se transforma fie in maici credincioase , fie in amatoare ale sexului lesbian !...

   Imi plimb privirea prin salonul in care este doar tata (ceilalti au plecat pe semnatura , dornici de a petrece revelionul acasa , cu perfuzia in mina !?) Pereti goi , fara tablouri si nu vrea nici macar un aparat de radio , el  , cel care tipa la mine daca vorbeam in timpul stirilor ! Cata lipsa de vlaga , cata lipsa de speranta trebuie sa fie intr-un om care ,  cand lucra , inchiria un autocar  si pleca dupa Craciun pana pe 6 ianuarie intr-un  concediu  , in care petrecerile se tineau lant, impreuna cu mai multi prieteni . 

   Pana maine poate muri si daca ma intrebati ce a facut in ultimii zece ani din viata , nu stiu multe sa va spun … Nu  am multe de spus despre ultimii ani din viata unchiului sau a tatalui Florinei (socrul meu ).  Ce fel de om am fost eu ? SUNT EU, OARE ,  OM ? In sangele nostru vibreaza toate faptele stramosilor si eu nu stiu ce fac , cum se mai simt contemporanii mei , cu  unii  , la modul declarativ ,  sunt inrudit . Am avut intotdeauna un  plan prin care imi propuneam fel de fel de tinte . Niciodata nu mi-am propus sa am un program de vizitare a rudelor si  a prietenilor ! 

   Sunt un lup singuratic .Am ras in sinea mea , fara a comenta , cand prietenii , uluiti de lipsa mea de glagorie  la un pahar de vorba , prilej pentru multi de impaunare ,  fie isi inchipuiau ca nu am vazut niciodata un sutien , fie ca aveam acasa un sertar plin cu fel de fel de obiecte frumos mirositoare !

   Dar viata este mai mult decat o amintire frumos mirositoare ! Oare eu stiu cu adevarat ce este viata ?

   QUO VADIS , HOMO ?

 

   P.S.   La Multi Ani, bucatarasi! 

 

Comentarii (23)

Ina

Ina
20.01.2012, 21:29

Tata socru e mai bine, Ruxy I s-a implantat un stimulator cardiac ( la Spitalul Militar, nu in Fetesti, unde aproape ca ne faceau sa renuntam la lupta si sa-l lasam sa moara...) si si-a revenit, cat de cat. Multumesc!

20.01.2012, 21:49

Multumesc ....ma bucur ca nu ati pierdut speranta sa-i dea bunul Dumnezeu multa sanatate sa va bucurati de el ani multi!

Ina

Ina
20.01.2012, 22:03

Doamne, ajuta!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola