Castraveti de vara murati

de Panacris in Conserve, 28 Aug 2015 | 2903 vizualizari

 

E primul an când pregătesc astfel de castraveți. Nici mie nu-mi vine să cred, dar după experiența de anul trecut, când la Mangalia, Zmeișorii nu se mai săturau de castraveți murați de vară, achiziționați de la piață, dintr-un butoi imens, am zis, dar ce eu nu pot face??? Zis și făcut, vreau să vă spun că toată vara am avut castraveți murați ;) Minunați și răcoritori ;) M-am gândit că vă va fi de folos această rețetă, simplă, ieftină și gustoasă ;)

 

INGREDIENTE

  • Castraveți mai mărișori cca. 3000 g, Sare mare 1 lingură/litru de lapă, Mărar pentru murături 2-3 tije, Usturoi 4-5 căței, Pâine veche de-o zi 2 felii sau un colț, Tifon sau pânză mai subțire, Borcan mai mare de minim 5000 ml 1 sau 2 bucăți.
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Castraveti de vara murati:

Castraveții se spală, dacă sunt mai groși se taie în două sau patru. Pe fundul borcanului se așează câteva bețe de mărar, chiar și cu flori.


Se așează castraveții în picioare, sau culcat cum vă este mai la îndemână. Se umple borcanul cu apă rece, măsurându-se cantitatea de apă, cu o cană gradata sau ce aveti la îndemână, eventual o sticlă cu capacitatea de 1000 ml, apoi se răstoarnă apa într-un vas încăpător, se adaugă sarea, cum spuneam 1 lingură de sare la un litru de apă, se pune la foc mic, cca. 10 minute, amestecându-se continuu până se dizolvă sarea, apoi se adaugă călduță peste castraveți.


Se asezonează de usturoi, iar la final, pâinea împachetată în tifon, sau o pânză subțire se punea deasupra castraveților, astfel încât să fie acoperită de saramură. Pâinea ajută la fermentare, ceea ce permite să avem castraveți murați la soare în minim 2 zile da caniculă sau 4 zile călduroase.


Nu vă impacientați dacă lichidul se va tulbura, face parte din procesul de murare. După ce castraveții au prins o culoare kaki, gen uniforme de armată :D Se transferă în recipiente ce le puteți depozita în frigider, se adaugă și lichid, eu am greșit prima oară și s-au înmuiat, așa că a dopua rundă, am completat cu lichid, astfel mai rezistă și acum în frigider, asta după vreo 2 săptămâni. Spor și poftă bună!

 
Daca ti-a placut reteta noastra "Castraveti de vara murati" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

COMENTARII (16)

Gicuta69 1

31.08.2015, 09:57

Imi ploua in gura!

Dya Daniela Andrei 1

31.08.2015, 19:12

Cei mai buni!!!

Zamfira 1

16.10.2015, 23:29

Excelenti!!!!!

COMENTEAZA

Portia de lumina

Juriul

Juriul

Într-un acces de modestie și curiozitate, că exces am tot timpul, glumesc, firește, n-am avut încotro decât să mă uit în dicționar în momentul în care, primind un telefon, am constatat că mi s-a făcut o propunere aproape indecentă, cu tentă...

Cer variabil

Cer variabil

„Astăzi cerul va fi variabil”, cam aşa anunţa o prezentatoare la tv, arătând spre nicăieri către o hartă plină de simboluri ce punctau ici-colo câte un loc peste care musai ar fi trebuit să treacă soarele majestuos ori, după caz...

SUNTEM CEI MAI VESELI ȘI ACTIVI BUCATARAȘI
Felicitări!Un email de confirmare a fost trimis pe adresa ta.
Pentru a-ți valida contul, te rugăm sa dai click pe acest link.
Eroare!
Vă rugăm verificați datele introduse și reincercati!
Atentie!
Trebuie să acceptați opțiunile privind protecția datelor.
Atentie!
Aceasta adresa de email este deja in baza noastra de date

Abonează-te la newsletter și intră în gașca noastră!

Sunt de acord ca datele mele personale să fie stocate și folosite pentru a primi noutăți și oferte comerciale.
Vă asigurăm că informațiile dumneavoastră vor fi păstrate în siguranță și în orice moment vă puteți schimba opinia făcând click pe link-ul de dezabonare din subsolul oricărui e-mail pe care îl primiți de la noi.

TOP
utilizatori

Satisfyyourcravings

7710 puncte

RODIMUR

6940 puncte

Ina

Ina 7

6040 puncte

Rocsi

5970 puncte

Ancutsa

5400 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
hello@bucataras.ro

Supa crema de morcovi
  • 13

    V

  • 14

    S

  • 15

    D

  • 16

    L

  • 17

    MA

  • 18

    MI

  • 19

    J

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

RETETA RECOMANDATA
Castraveti murati in doua zile (Castraveti covasiti)